Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Luna trecută, povestesc cronicile, Cezar Preda, pedelistul mustăcios şi cam slobod la gură, s-ar fi stropşit la premier, reproşându-i menţinerea în funcţie a "pleziristului" Vlădescu. "De ce n-ai spus-o la întâlnirea cu preşedintele?", l-a încontrat napocitanul, încă nelimpezit la minte după ce tătâne-su l-a altoit în cap cu oul pascal. "Pentru că mă intimidează", i-a mărturisit candid buzoianul.
Vasăzică, în anturajul băsescian nimeni nu are bărbăţia să-şi exprime deschis părerile când e să dea nas în nas cu jupânu' de la Cotroceni! Toţi tac mâlc în prezenţa sa, însă, curios, limbile li se dezleagă apoi prin toalete, într-un soi de clandestinitate stercorală. Uneori, "limbile" astea îşi pierd identitatea şi devin surse, adică furnizoare de informaţii compromiţătoare despre colegii de ideologie, chipurile. Păi, să nu credeţi cumva că toate dezvăluirile de presă îşi au originea în altă parte! Nu, nu vă amăgiţi, sursa scandalului mediatic e chiar "tovarăşul de drum", invidios pe succesul financiar sau ministerial al vreunui camarad ori nemulţumit de nerecuperarea cheltuielilor electorale!
Ceva din aceste frustrări îi zgândără orgoliul şi-i umflă pizma, nu şi curajul, desigur. Adevărul e că românul n-a excelat vreodată prin temeritate, nu şi-a asumat făţiş ideile, îndeosebi în vremurile complicate. "Capul plecat sabia nu-l taie", a filozofat urmaşul lui Traian - împăratul, necum prezidentul cel omagiat suav de Elena! - la un mic şi-o bere, sărutând cu prefăcută loialitate papucii Domnitorului. Acum, slugile Băsescului i se închină fără să clipească şi se arată doar ca să-l laude, să-i cânte în strună.
Să ne transmită nouă, ăstora potrivnici, că numai Domnia Sa ne va trece deşertul. Să-l ridice în slăvi, ca pe un tătuc îndreptăţit să-i cârpească la fund oricând, că, deh, el i-a făcut, el îi omoară! Dar cu ei, cu argaţii ăştia sulfuroşi, murim şi noi ca neam şi ţară. Câţi ne mai încăpăţânăm să rămânem aici şi să-l îngăduim, de pildă, pe unul ca Funeriu la catedra învăţământului naţional. Până ieri eram convins că Adomniţei e simbolul imposturii politico-administrative, dar m-am înşelat straşnic. De unde să ştiu că francezii i-au acordat diplomă de absolvire insului grăbit să demonstreze naţiei că Băsescu n-a lovit copilul la Ploieşti şi că la mijloc ar fi o înscenare pixelită. Ajuns staroste la Educaţie, funestul "Frângheriu" se vădeşte a-l depăşi în incompetenţă şi inadecvare pe băiatul de mingi al lui Fenechiu.
Zărindu-l la microfon, de-a stânga altei sinistre vasale din menajeria oranj, am avut senzaţia că-l recunosc pe elevul tâmpit prins cu lecţia neînvăţată. Geaba-i sufla vecina de bancă, tâmpitul nu bunghea neam noima răspunsurilor la întrebările "hienelor" din faţa-i preţioasă. Cu alde Funeriu şi Vergu la minister, copiii "rumânilor" şi-au pierdut orice fărâmă de încredere în utilitatea instruirii, a formării prin carte. Şi cum să-l contrazici pe preşedinte că şcoala scoate tâmpiţi? Probabil că valetul franţuzit şi-a dorit să dovedească iarăşi că primul om al ţării are mereu dreptate, că nu se înşală niciodată! Nici nu vreau să-mi închipui ieşirile "cutezătoarei" Roberta (alt exemplu dezagreabil de obedienţă) la întâlnirile cu "Marinarul" sau ale celorlalte "fâţe" ori "obleţilor" din acvariul puterii.
În glăsuirea cezarpredistă se află în definitiv explicaţia prăbuşirii României ultimilor ani şi lipsei de caracter a multor politicieni băştinaşi. Fiindcă, înaintea instaurării băsinhibiţiei ca instituţie de teroare psihologică, politrucii neaoşi s-au temut ba de Năstase, ba de Iliescu, ca să nu mai spun de Ceauşescu. Aşadar, băsinhibiţia n-a apărut din neant, ea îşi are rădăcini adânci în mentalitatea locuitorilor peste care suzeranul a avut dintotdeauna drept de viaţă şi de moarte. Crescut în cultul umilinţei, românul se va scuza oricând, asemenea ex-deputatului pedelist, pretextând că cineva (superiorul, bineînţeles!) îl inhibă. Întrunirea (era să scriu înturmarea!) de la Snagov e tocmai resuscitarea ancestralului reflex de supravieţuire puturoasă.
Acolo, în desişul codrului înfrăţit cu serviciile de pază şi protecţie, activul de partid şi de stat îmbăsescizat s-a strâns pentru a primi ocara şi dojana prezidenţiale. Şi şantajul, căci cine nu votează legile austerităţii va fi descăpăţânat cu coasa emilbocică. Parcă-i şi văd adunaţi în ţarcul oficial încremeniţi de frică, asemenea caprelor şi ţapilor picaţi pradă efectului miotonic. Cu muşchii înţepeniţi de spaimă la momentul apariţiei stăpânului suprem, de a cărui soartă sunt legaţi complice. Incapabili de vreo reacţie demnă, pleşcarii oranjeriei se comportă aidoma bietelor dobitoace cuprinse de miotonie. Li se încleştează fibra onoarei, a fermităţii, şi cad ca seceraţi în faţa şefului, satisfăcut în trufia întărită de ţuţerii dăinuirii noastre în nemernicie şi nimicnicie. Băsinhibiţia îi transformă de bunăvoie în secături antipatice, oricând dispuse să înghită toanele satrapului din Deal şi să se lase strivite de tălpile auguste.
