Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Până la vârsta de 14 ani, Ionel Popescu, un elev lăudat de toată lumea pentru că avea patima lecturii, a citit numai romane subţiri, de două maximum două degete şi jumătate de la mâna stângă.
Când părinţii te îndeamnă să-i respecţi pe cei mai mari ca tine, iar pe profesori cu atât mai mult, fiindcă aceştia ştiu întotdeauna ce spun, poţi să pleci în viaţă cu o prostie de-a acestora şi să te dezmeticeşti târziu sau niciodată.
Tu, băiatule, i-a zis lui Ionel dirigintele, să citeşti numai cărţi pe puterile tale! Şi, ca să fie clar cam care considera dirigintele că i-ar fi puterile lui Ionel Popescu, i-a luat mâna stângă şi i-a pus degetul mic pe cotorul unui volum cu probleme alese de algebră: două degete, maximum două şi jumătate!
Luni de-a rândul, Ionel Popescu s-a uitat cu un sentiment amestecat de ciudă şi frică la romanele groase din biblioteca şcolii, iar la cele în două sau în trei volume, cu multe sute de pagini fiecare volum, ca la nişte cetăţi imposibil de cucerit. Bibliotecara, o domnişoară bătrână care-l plăcea pe băiat, deoarece îi amintea de fratele ei mort tânăr, l-a surprins uitându-se la romanul lui Romain Rolland, "Jean Cristophe".
Nu prea e pentru copii, a zis ea, dar încearcă, poate o să-l biruieşti!
Ideea că romanele sunt de două feluri, unele de citit şi altele care trebuie biruite, l-a pus pe gânduri pe băiat. Când bibliotecara i-a adus din raft cele trei tomuri, a câte trei-patru degete arătătoare fiecare, ale romanului lui Romain Rolland, Ionel Popescu s-a dat un pas înapoi.
Până acum te-ai distrat, i-a mai zis domnişoara bătrână, de azi încolo o să lupţi, o să te muţi cu totul în lumea lui Jean Cristophe. Ionel Popescu nu prea a înţeles el cum devine chestiunea cu lupta şi cu mutatul, însă după două săptămâni trăite în transă, când trebuia să vină maică-sa la două noaptea să-i stingă veioza, iar la şcoală era chiaun de somn, a înţeles că pentru asta era el făcut, pentru călătorii lungi în lumi în care nici ai lui şi nici măcar profesorii nu aveau să ajungă vreodată.
Dumnezeule, şi ce călătorii! "Pe Donul liniştit" de Mihail Şolohov, patru volume, "Război şi pace" de Lev Tolstoi, două volume, "Mizerabilii" de Victor Hugo, trei volume, "Klim Samghin" de Maxim Gorki, trei volume, "Crimă şi pedeapsă" de Dostoievski, două volume, "Potopul" de Henrik Sienkiewicz, trei volume... După jumătate de an de lupte grele, câştigate capitol după capitol, dar şi după hărţuieli pe frontul deschis de familie, care se temea că Ionel ar putea păţi ceva la cap de atâta citit, băiatul şi-a dat seama că nu mai aparţine lumii din jur, că are o lume a lui care va trebui apărată toată viaţa.
Spre mirarea bibliotecarei, Ionel Popescu a început să recitească plin de frenezie romanele mai subţiri de două degete şi jumătate, pe care le consumase ca "lecturi obligatorii".
Nu te înţeleg, a zis bibliotecara, deşi îl înţelegea, însă voia să verifice dacă Ionel îşi dădea seama ce i se întâmplase, doar sunt aceleaşi cărţi pe care le-ai citit anul trecut. Cărţile sunt aceleaşi, eu sunt altul, a zis elevul.
