Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
● La o universitate particulară încă predă, la optzeci şi ceva de ani, un profesor care în urmă cu câteva decenii mi-a otrăvit studenţia cu un curs de istoria literaturii române, bigot, fără pic de relief. Just, cum se spunea pe atunci, în conţinut, dar plicticos şi lipsit de ecou intelectual. Umbla cu catalogul sub braţ, venea şi pleca la ora exactă, cele două ore de vorbire îl umpleau de năduşeală, totul era în regulă în ce privea conduita, doar cursul era prost. În învăţământ, tot ce nu e foarte bun e nociv. Tot ce nu clădeşte strică. Un curs mediocru nu e unul mai puţin bun, ci unul de-a dreptul rău. Un dascăl care nu-i iubit pentru condiţia lui de magistru, de om care modelează gândirea şi conştiinţa, naşte simţăminte de respingere, care în tinereţe sunt mult mai stricătoare la fire decât mai târziu. Profesorul are o calitate care, aplicată pe o materie rea, devine un necaz: tenacitatea. Mulţi au încercat să-l înlăture, să-i pună bariere, să-l scoată din sistem, dar au fost mai puţin tenaci ca el. Nu-i treaba mea să mă substitui sorţii, dar uneori mă gândesc că, în cazul unor oameni care fac rău societăţii în modul cel mai legal şi natural cu putinţă trăind prea mult, soluţia e tot cea naturală. Trebuie să sperăm să plece singuri şi cât mai repede pe drumul fără întoarcere.
● Am citit mai bine de un ceas toate ziarele şi, în loc să am capul mai plin, îl am mai gol. Cine-şi pune ambiţia să le citească chiar pe toate nici n-are nevoie de cap.
● Statisticile din sănătate au o formulare care îmi răsuceşte mintea: numărul de "bolnavi oficial". Înţeleg, fireşte, că e vorba despre bolnavii înregistraţi ca atare de cabinete, spitale şi celelalte instituţii medicale, dar nu pot să nu mă întreb de conţinutul unei posibile formulări pereche: "bolnavi neoficial". Merg cu ideea şi mai departe: muribund oficial şi muribund neoficial. Dacă nu e numărată în statistici, suferinţa nici nu mai e suferinţă, e o manifestare neoficială. Şi cu moartea, lucrurile stau la fel: poţi fi mort doar în mod oficial. Dacă eşti mort în mod neoficial, înseamnă că într-un fel nici n-ai existat. Sau că, existând, n-ai contat pentru societate. Şi, chiar dacă faci tot ce trebuie ca să fii bolnav oficial, dar ai parte de o boală neoficială, tot aia e. Sau nu e tot aia, pentru că poţi muri cât se poate de oficial de o boală neoficială.
● Ar trebui să apară şi formularea "locuitor profesionist", asta însemnând un cetăţean care are o relaţie cu blocul, strada şi localitatea ca de la meseriaş la unealta de bază. Se poartă cu locul acest locuitor profesionist ca un tată bun cu familia. Cine conştientizează conţinutul de civilizaţie al formulei îşi dă seama că majoritatea orăşenilor sunt la noi locuitori amatori, autodidacţi, cu o şcolire pentru viaţa la oraş în cel mai bun caz mediocră.
