Înseamnă ceva un BRICS extins?

          În ultimele două decenii, unii au interpretat greșit lucrarea mea inițială ca pe un fel de teză de investiții, în timp ce alții au interpretat-o ca pe o susținere a BRICS (cu Africa de Sud adăugată în 2010) ca grupare politică. Dar nu am intenționat niciodată așa ceva. Dimpotrivă, de când miniștrii de externe brazilian și rus au propus ideea creării unui grup politic oficial BRIC în 2009, am pus la îndoială scopul organizației, dincolo de a servi ca un gest simbolic.

          Acum că BRICS a anunțat că va adăuga încă șase țări – Argentina, Egipt, Etiopia, Iran, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite – ridic din nou chestiunea. Decizia, până la urmă, nu pare să fi fost decisă pe vreun criteriu obiectiv clar, cu atât mai puțin economic. De ce, de exemplu, nu a fost întrebată Indonezia? De ce Argentina și nu Mexic sau Etiopia și nu Nigeria?

          În mod clar, puterea simbolică a BRICS va crește. Grupul a reușit să exploateze suspiciunea mai largă a Sudului Global că organizațiile de guvernare mondială de după Al Doilea Război Mondial sunt prea occidentale. Ocazional, a fost capabil să se prezinte pe sine drept vocea lumii emergente și în curs de dezvoltare – o categorie care exclude, desigur, Statele Unite și alte economii avansate. În măsura în care a reamintit tuturor că structura instituțiilor internaționale nu reflectă schimbările economice globale din ultimii 30 de ani, a reușit.

          Este adevărat că în ceea ce privește paritatea puterii de cumpărare, țările BRICS sunt puțin mai mari decât G7. Dar, pentru că monedele lor tranzacționează la prețuri mult sub nivelurile lor implicite PPP (paritatea puterii de cumpărare, n.trad.), grupul rămâne semnificativ mai mic decât omologul său din economia avansată, atunci când este măsurat în dolari americani nominali actuali.

          De asemenea, este adevărat că China s-a impus ferm drept a doua cea mai mare economie a lumii. În termeni nominali, PIB-ul său este de peste trei ori mai mare decât cel al Japoniei și Germaniei și aproximativ 75% din dimensiunea celui al SUA. Între timp, India a crescut rapid și acum încearcă să devină a treia economie ca mărime până la sfârșitul acestui deceniu. Dar niciunul dintre ceilalți membri BRICS nu a avut performanțe la fel de bine ca aceștia doi. Brazilia și Rusia dețin aproximativ aceeași pondere din PIB-ul global ca și în 2001, iar Africa de Sud nu este nici măcar cea mai mare economie din Africa (Nigeria a depășit-o).

          Desigur, unii membri G7 sunt în aceeași barcă. Italia și Japonia nu au înregistrat aproape deloc creștere de mulți ani, iar Marea Britanie, de asemenea, se zbate. Așa cum China domină BRICS prin faptul că este de două ori mai mare decât toate celelalte combinate, la fel și SUA sunt acum mai mari decât restul G7 la un loc. America și China își domină grupurile respective chiar mai mult decât au făcut-o în trecut. Ceea ce sugerează aceste dinamici este că nici G7, nici BRICS (extins sau altfel) nu au prea mult sens pentru a aborda provocările globale de astăzi. Nici unul nu poate face mare lucru fără implicarea directă și egală a celuilalt.

          Ceea ce lumea are cu adevărat nevoie este un G20 reînviat, care include deja toți aceiași jucători cheie, plus alții. Rămâne cel mai bun forum pentru abordarea unor probleme cu adevărat globale, cum ar fi creșterea economică, comerțul internațional, schimbările climatice, prevenirea pandemiei și așa mai departe. Deși acum se confruntă cu provocări semnificative, poate încă să-și recapete spiritul anilor 2008-10, când a coordonat răspunsul internațional la criza financiară globală. La un moment dat, SUA și China vor trebui să-și depășească diferențele și să permită G20 să revină la poziția sa centrală.

          În ceea ce privește BRICS, grupul ar putea fi mai eficient, din margini, dacă membrii-cheie ar fi cu adevărat serioși să urmărească obiectivele comune. Dar China și India sunt rareori de acord cu ceva și, având în vedere relația lor bilaterală actuală, niciunul nu va fi entuziasmat de faptul că celălalt câștigă mai multă influență în instituțiile globale cheie (cu excepția cazului în care sunt la fel de echilibrate). Acestea fiind spuse, dacă China și India ar putea să-și rezolve disputele la frontieră și să dezvolte o relație constructivă mai strânsă, ambele țări ar beneficia, la fel ca și comerțul mondial, creșterea economică globală și eficacitatea BRICS. China și India ar putea coopera în multe domenii și în moduri care ar influența celelalte BRICS și multe altele din Sudul Global.

          O mare problemă este dominația dolarului american. Nu este deosebit de sănătos ca lumea să fie atât de dependentă de dolar și, drept corolar, de politica monetară a Rezervei Federale a SUA. Introducerea monedei euro ar fi putut diminua dominația dolarului dacă statele membre din zona euro ar fi fost de acord să permită ca instrumentele lor financiare să fie lichide și suficient de mari pentru a atrage restul lumii. În mod similar, dacă oricare dintre BRICS – în special China și India – ar întreprinde reforme financiare semnificative pentru a atinge acest obiectiv, monedele lor ar deveni aproape sigur utilizate pe scară largă. Dar dacă continuă să se limiteze la a se plânge de dolar și a gândi în abstract despre o monedă comună BRICS, este puțin probabil să obțină mare lucru.

Autorul:

Jim O’Neill, fost președinte al Goldman Sachs Asset Management și fost ministru al trezoreriei din Regatul Unit, este membru al Comisiei Pan-Europene pentru Sănătate și Dezvoltare Durabilă.

Traducere, adaptare, editare: Daniel Apostol. ClubEconomic.ro

Drepturi de autor: Project Syndicate, 2023