x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Când primăvara ar veni mai repede!

1
Autor: Maria Timuc 18 Apr 2013 - 10:15
Parcă-i doar jumătate de primăvară în jurul nostru, parcă iarna a plecat greu și parcă zilele blânde și însorite pe care le așteptăm cu nerăbdare întârzie să vină. Starea vremii e – poate - și starea noastră, mai mult sau mai puțin conștientă. Nu putem controla vremea la nivel conștient, deși există și oameni excepționali, care pot îndepărta norii sau îi pot aduce ( vezi și Biblia, în care putem citi despre ce putea face Isus în relația cu natura). Dar, dacă noi suntem interconetați cu toate ființele vii, dacă și plantele pot vorbi, dacă și ele au emoții, precum dragostea, frica sau gelozia, așa cum ne spun oamenii de știință, dacă animalele au și ele un nivel de conștiință și de emoție, atunci se poate să comunicăm și cu natura, mai degrabă inconștient. Se poate ca primăvara noastră lăuntrică, vara noastră interioară, căldura emoțională, gândul frumos și bun să ne fi rămas undeva, într-o brazdă de iarnă, într-un colț al suferinței și al neliniștii de vreme ce natura – prin manifestările ei – pare să ne sugereze asta. Dacă starea naturii e și starea noastră, dacă starea vremii e cumva și a noastră – cum ne spuneau oamenii din vechime, cei ce și-au cules înțelepciunea prin revelație și prin intuiție – atunci natura pare să ne sugereze că ne-am deconectat de noi înșine, de Sinele nostru, că am pierdut cumva comunicarea și comuniunea cu frumusețea divină, exprimată prin tot ce-i viu. Gândurile negative ale minții noastre sfârșesc prin a ne capta atenția în asemenea măsură încât trecem în grabă pe lângă pomii înfloriți, a căror frumusețe și iubire necondiționată se revarsă peste cei buni și peste cei răi. Dar, cum să mai percepem noi iubirea florilor (oamenii de știință spun că ei transmit iubire și simt când sunt iubiți) de vreme ce ne asurzesc zgomotele mașinilor, ale sirenelor de salvare, ale tramvaielor și – peste toate acestea – zgomotele distrugătoare ale propriilor minți, care ne atrag într-o capcană uluitoare și către o deconectare tot mai adâncă de esența armonioasă a vieții. Noi n-am pierdut doar puterea de a comunica și a conviețui în armonie cu lumea vie ce ne înconjoară, cu spiritul naturii, ci și puterea de a ne simți fericiți unii lângă alții. Asta avem de reparat; această respingere a vieții, care se manifestă în forme diverse, de la izolare la relațiile dependente, de la frica de oameni la frica de natură, de la agresivitate în relația cu pomii, cu păsările, cu apele și cu pământul la violența dintre oameni și la autoagresivitate. Pentru asta ar trebui să ne mutăm atenția cu iubire asupra frunzelor ce se ivesc în pomii pe lângă care trecem, cufundați în disperările și-n neajunsurile de zi cu zi. Spiritul fascinant al vieții ne zâmbește în flori, în frunze, în ierburi, în fiecare adiere de vânt, în fiecare guguștiuc sau pasăre care cântă, în plantele de leac și-n buruienile făcute să însoțească existența cu rost. Spiritul vieții e și spiritul care ne dăruiește, nu conturi grase în bancă, nu mașini spectaculoase, nici poziții sociale de invidiat, ci iubire, armonie, frumusețe, grație și puterea de a vedea cu ochii spiritului din noi, de care nu putem fi conștienți fără a fi ”atenți”. Ființele vii și tăcute din jurul nostru ne însoțesc în această fascinantă aventură numită viață și, în clipa în care ne conectăm cu ele, ne întoarcem la sufletul nostru, la ceea ce contează, la ceea ce este vindecător cu adevărat pentru noi; trăirile frumoase, bucuriile inimii și puterea minții de a vedea lumea de la înălțimea sufletului. Poate atunci vara ne-ar alinta cu raze afectuoase, în locul celor fierbibți, iernile ar hrăni grâul și bucuria copiilor, iar primăvara ar veni...mai repede!


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de