Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dădea în clocot derbiul grupei de la Mondialul din Statele Unite, partida decisivă în urma căreia se alegea naţionala care va depăşi faza grupelor, echipa ţării-gazdă sau România. Într-un Los Angeles blegit de caniculă, tricolorii deschiseseră scorul printr-un gol surprinzător, la rădăcina barei, marcat de fundaşul Dan Petrescu. Americanii dădeau năvală ca în debarcarea din Normandia, asalt sufocant şi defensiva noastră, orchestrată de Belodedici, se lupta la baionetă; “pe-aici nu se trece!”. La o respingere cu capul, îl buşeşte un adversar pe liberoul nostru, şi Belodedici se alege cu arcada spartă. Rănit tocmai fundaşul Belodedici, renumit pentru fineţea jocului său, bazat pe tehnică şi anticipaţie, de aceea fusese poreclit Căprioara. Belo nu intra la rupere la adversari şi acum i se sparge capul în minutele de foc ale presiunii naţionalei americane. Pe marginea terenului, doctorul Popescu îi comunică lui Belodedici că rana e adâncă şi trebuie cusută imediat, dar că mai întâi îl va anestezia. “Ce anestezie acum, ne sufocă americanii, coase-mă pe viu!”. Şi medicul naţionalei a înfipt acul în carnea vie a frunţii lui Belo. S-a întors alergând Belodedici în careul nostru şi a zăgăzuit cu succes şarjele ofensive ale naţionalei SUA. Scorul a rămas neatins, 1-0 pentru România, am intrat în fazele superioare ale Campionatului Mondial. Belodedici trece cu graţie de balerin şi acum prin viaţă, este director în Federaţie, responsabil cu naţionalele de juniori. Nu se grozăveşte, nu bombează pieptul arogându-şi merite pe care chiar le are, el, cel bun de Cartea Recordurilor, a cucerit Cupa Campionilor Europei cu două echipe diferite, Steaua Bucureşti şi Steaua Roşie Belgrad. De curând, Belodedici a dat un interviu amplu şi a dezvăluit cine i-a fost marea dragoste de totdeauna, iubirea pe care o visa şi noaptea.”Am iubit extraordinar de mult Dunărea. Am înotat în Dunăre, am pescuit în Dunăre, am avut Dunărea şi noaptea în somn!”. Si el, născut şi crescut pe malul Dunării, a pus majestuosul fluviu în sufletul lui ca şi Gică Popescu. Povestea Gică Popescu că tatăl lui îl lua pe el, copil din Calafat, să stea împreună pe malul Dunării, care curgea după gardul grădinii lor. Gică şi tatăl lui, oltean pursânge, nu vorbeau nimic. Priveau cum curge fluviul. Şi pe mine m-a fascinat mereu măreţia Dunării, o priveam şi simţeam ce înseamnă eternitatea.
Citește pe Antena3.ro
