x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cată încredere putem avea în simţurile noastre?

4
Autor: Maria Timuc 26 Mai 2013 - 16:19
Ceea ce simţim este întotdeauna adevărat? Ceea ce gandim în relaţia cu lumea ce ne înconjoară poartă întotdeauna pecetea adevărului? De ce ne lăsăm atat de puternic antrenaţi de simţuri, de ce nu ne putem sustrage respingerii pe care o simţim într-un moment sau altul, de ce ne domină atracţia pentru ceva sau cineva, cum se face că frica ne devastează şi ne controlează în anumite momente? Cum se face că uneori ne dau tarcoale invidia, gelozia, nemulţumirea, neancrederea, tristeţea şi multe alte trăiri, iar noi avem încredere absolută în ele şi ne lăsăm coordonaţi de ele, ne lăsăm reacţiile ghidate de ele şi, mai ales, gandim că sunt reale? Ele sunt reale cu adevărat? De unde vin astfel de trăiri, care este sursa lor şi cum se face că noi devenim un fel de sclavi ai acestor trăiri, crezand în ele ca într-o instanţă a adevărului absolut?

Religia ne sfătuieşte să nu avem încredere deplină în simţuri şi nici în visele de noapte, nici în vedenii, fie şi dacă ele par strălucitoare, căci în simţuri, în vise şi în vedenii se pot ascunde capcane; în fiecare dintre ele ar putea fi ascunsă şiretenia ”celui rău”. Dacă oamenii pot urma acest sfat înţelept înseamnă că îşi pot pune la îndoială propria gandire şi simţire, iar asta-i ajută să se poată opri de la acţiune distructivă sau autodistructivă atunci cand o ”trăire” negativă le apare, fie în relaţia cu un stimul direct, venit din lume, fie în relaţia cu propriile percepţii. Neancrederea în simţirea proprie ar fi echivalentul unei autoterapii puternice, care îl ajută pe om să-şi schimbe reacţiile distructive sau autodistructive, să fie ceva mai stăpan pe sine şi să înţeleagă că trăirile sale sunt demne de încredere în anumite condiţii. Emoţiile care ne fac să ne simţim plini de bunăvoinţă, de răbdare, de acceptare, de iubire, de compasiune, cele care ne îmbie să înţelegem, să dăruim, să percepem frumuseţea şi să fim mai buni nu vin din noi pe nepusă masă; ele sunt consecinţa automată a unui fel de a fi gandit, simţit, a fi reacţionat şi acţionat în trecut, avand ca motivaţie valorile capabile să sprijine viaţa. Invers, obiceiul de a ne fi focalizat mintea negativ în trecut, de a fi selectat doar partea rea a lucrurilor, de a fi respins, de a fi urat, de a fi negat sau a fi dispreţuit face ca noi să înregistrăm în subconştient programe negative sau ”simţiri”, ce vor apărea automat în relaţia cu stimuli din lume sau numai din propria minte. De aceea, ceea ce simţim nu ne arată neapărat că simţirea este adevărată, nu înseamnă că ea ne dezvăluie realitatea, nu înseamnă nici măcar faptul că noi vedem în mod corect şi real situaţia din faţa noastră, cat percepem aşa cum ne-am programat şi reacţionăm aşa cum am fost obişnuiţi să reacţionăm în trecut de cate ori o situaţie a ieşit din scenariul aşteptat de mintea noastră. Asta înseamnă că nu putem avea încredere în ”simţuri”, în mod special atunci cand sunt chinuitoare şi negative, căci ele ne trădează obişnuinţa de a focaliza negativ mintea proprie, de a reacţiona negativ şi a acţiona la fel. Ne-am programat negativ în trecut şi ceea ce simţim poate fi semnul că suntem victimele unui program pe care tot noi l-am creat. Vestea bună este aceea că ceea ce creăm noi poate fi schimbat, dar niciodată fără a fi conştienţi şi fără a pune atenţia conştientă la treabă. Atenţia conştientă trebuie să ştie, în primul rand, tocmai ceea ce spunem aici şi anume faptul că ceea ce simţim negativ nu este o expresie a adevărului, nici un semn că vedem corect ceea ce se întamplă în realitatea imediată. Dimpotrivă, obişnuinţa de a focaliza negativ mintea ne întunecă viziunea şi capacitatea de a percepe adevărul şi, în stadiile avansate de manifestare a programului negativ, reacţia noastră se produce automat, de parcă ar fi ghidată de o altă forţă. Forţa acelei trăiri nu-i picată din cer, ci-i doar modul nostru de a gandi, a reacţiona şi a acţiona în trecut, adică un obicei sau un program. Dacă suntem furioşi de felul nostru, atunci să reacţionăm în faţa oricărei provocări altfel decăt eram obişnuiţi, să gandim altfel, să acţionăm diferit e şansa pe care ne-o dăm nouă înşine încetul cu încetul pentru a simţi altceva, poate iubire, poate bucurie, poate frumuseţe, speranţă sau încredere în noi înşine.



Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de