Catedra de iubire

Un şef bun e un om care ar putea să-ţi facă viaţa un infern, dar nu ţi-o face. Iar tu trebuie să-i fi recunoscător pentru asta.

Aşa înţeleg mulţi puterea, ca pe o posibilitate de a fi abjecţi, dar şi ca pe o ocazie de a-şi negocia bunăvoinţa. Nu sunt pur şi simplu nişte şefi de treabă, ci şefi care pretind consideraţie şi chiar simpatie, fiindcă nu-şi exercită dreptul legal de a fi infecţi.

- Trecând timpul, descopăr că nu suntem dotaţi cu un infinit de iubire, ci cu o porţie, pe care o consumăm bine sau rău, după cum ne e scris. Suntem stăpânii unui depozit de iubire din care, tot luând, se goleşte, iar când irosim prea mult într-o direcţie, nu mai rămâne aproape nimic pentru celelalte motive de iubire dintr-o viaţă. Unii şi-o cheltuiesc în dragostea dintâi şi apoi sunt goi sau abia de mai adună de pe fundul sacului un rest de afectivitate. Să am bani, aş înfiinţa o facultate de sentimente şi idei, cu o catedră de iubire, ţinută de romancieri şi psihologi. Sunt convins că ar fi o facultate foarte frecventată şi că absolvenţii cursurilor de căpătâi ar răspândi la rândul lor învăţătura.

- Politeţea în absolut duce la situaţii absurde. Criminalii, violatorii şi, în general, toţi cei care au probleme cu Justiţia sunt apelaţi în multe ţări cu "domnul cutare". Normal ar fi să nu mai fie domniţi tot timpul sau, dimpotrivă, să li se spună "domnul criminal", "domnul violator", "domnul hoţ".
- Dau într-un cotidian peste un titlu recuperat din Scînteia de odinioară: Eroismul, ca sarcină de serviciu. Reversul situaţiei: ziaristul care a scris articolul cu acest titlu să fie obligat prin contract să scrie numai capodopere.

- Cursele de maraton sunt mai interesante înspre partea învinşilor decât în aceea a învingătorilor. Unele probe atletice şi mai multe întreceri sportive, printre care şi maratonul, sunt un chin, o tortură. Oare ce motive are să alerge 42 de kilometri un atlet care ştie că n-o să fie niciodată câştigător? Nu cumva a devenit dependent de suferinţă? Câştigătorii sunt din acelaşi aluat toţi: nu concep altă clasare, decât în faţă. Dar din ce aluat sunt făcuţi învinşii de profesie? Un maratonist, care n-a câştigat nici una dintre cursele de calvar la care a alergat, mi-a dat un răspuns în parte mulţumitor: a alergat ca să-l întreacă pe cel dinaintea lui.

- Iată cum vede îmbătrânirea un pensionar, care-şi petrece toată ziua în Parcul Obor. Domnule, îmi zice el, eu mă ţin numai în partea asta de parc, pentru că e mai aproape de casă. Ca să ajung repede la toaletă, la o adică. Hai să-ţi zic eu la ce te gândeşti tot timpul, când ai, ca mine, aproape 80 de ani. Te gândeşti că vine şi ziua când n-o să mai ajungi la toaletă la vreme. Ce necaz!