Românii, care se caută de boli la Viena, completează nişte hârtii. La fel ca în spitalele noastre, ar zice unii, numai că formularele nu-s la fel ca în spitalele noastre, întrucât conţin şi întrebări deosebite. Aş zice chiar de neconceput, în sistemul sanitar românesc. Una dintre aceste întrebări e: Câţi ani vrei să mai trăieşti?
Pot doar să-mi închipui ce fac medicii austrieci cu răspunsul la această întrebare, dar ce-i în capul românului, când se tocmeşte cu doctorii pentru câţiva ani de viaţă mi-e peste putinţă să-mi imaginez. Evident, nu e vorba de o vânzare-cumpărare. Medicii europeni ştiu cum să trateze nu numai oamenii, ci şi delicata ecuaţie personală: mod de viaţă-posibilităţi financiare-conjunctură sufletească-stăpânirea de sine etc. Ca să poţi, trebuie mai întâi să vrei.
Într-o povestire scurtă de Bertold Brecht, un ofiţer, care face zilnic o gimnastică de gradat cu o gândire pozitivă e întrebat de un vecin de ce atâta strădanie? Ca să muncesc mai mult, răspunde militarul. De ce să munceşti mai mult? Insistă vecinul. Ca să câştig mai mult, zice militarul. De ce să câştigi mai mult? Ca să mănânc mai mult. De ce să mănânci mai mult? Ca să trăiesc mai mult. Ultima întrebare dă un înţeles filozofic discuţiei: Aşa stând lucrurile, de ce să trăieşti mai mult?
Altfel spus: Ce rost are să trăieşti mai mult, dacă e vorba doar de stomac, de muşchi, de leafă şi de truda trupului, nu şi a spiritului?
O a doua întrebare vieneză, pe care doar psihiatrii români le-o pun uneori pacienţilor, şi nu la toţi, ci numai celor care par capabili s-o priceapă, e şi mai tulburătoare. Pacientul român e întrebat, foarte probabil pentru întâia oară de când s-a născut, dacă se iubeşte pe sine, aşa cum a fost lăsat Dumnezeu. Iar dacă nu se iubeşte, ce motive are să nu se iubească?
Cei mai mulţi oameni nu realizează că iubirea, pentru persoana care ţi-e dat să fii, nu e întreagă, dacă nu se bazează pe respect. Iubindu-te, respectându-te, cunoscându-te, sporesc şansele să-ţi negociezi cu un spital dotat, dar şi costisitor, anii pe care i-ai mai putea lungii şi trăi. Fără bani şi într-un spital românesc, dintre cele utilate de stăpânire la împărţitul bugetului, tratezi numai cu bunul Dumnezeu. Oricum, la infinitul de care Dânsul dispune, nişte ani, acolo, nu se pun.
La Viena, dacă vii cu o dragoste de tine de 200.000-300.000 de euro, poţi să cutezi şi la o speranţă de viaţă mai mare. Nu-i foarte departe vremea când doctorii le vor adresa pacienţilor nişte întrebări şi mai provocatoare, cum ar fi: Câtă sănătate doriţi, de câteva sute de euro sau de câteva mii? Doriţi sănătatea pe card sau cash? Doriţi garanţii de viaţă de 70, de 75 sau de 80 de ani? Să fie promoţionale, fiindcă revin mai ieftin? Doriţi să trăiţi mai mult singur sau cu soţia?
Citește pe Antena3.ro