CDS-urile nu mai permit reducerea dobânzii-cheie

Spuneam în editorialul de săptămâna trecută că traiectoria descendentă a dobânzilor nu este sustenabilă, fapt evidenţiat de riscul de ţară "tranzacţionat" prin intermediul CDS-urilor (credit default swap). CDS-uri prin care băncile se asigură împotriva riscului de neplată şi al căror cost e încorporat în preţul creditului, ceea ce explică de ce nu se ieftinesc împrumuturile.

Şi mai atrăgeam atenţia că declaraţia preşedintelui Băsescu, potrivit căreia economia va intra în recesiune "după toate normele" în trimestrul al doilea, încurajează deciziile companiilor de a disponibiliza personal. Iar ameninţările la adresa băncilor,  în loc să le convingă să reia creditarea, le determină să-şi ia măsuri asiguratorii şi faţă de riscul politic. Deja CDS-urile, ce nu mai permit BNR să scadă dobânda de politică monetară, indică un risc care l-a egalat pe cel corespunzător Ungariei.

Iată însă că şi Ziarul Financiar a ajuns, în urmă cu trei zile, la o concluzie similară. Publicaţia notează că agravarea perspectivelor de recesiune şi instabilitatea coaliţiei de guvernare, care nu este capabilă să susţină o strategie anticriză, au început să se reflecte într-o nouă creştere rapidă a costului riscului de ţară. Dar, din păcate, reprezentanţi ai unor bănci de top - intervievaţi de acelaşi cotidian - se fac că nu văd care e mersul CDS-urilor.

Ei declară că economia e "asfixiată" de nivelul ridicat al dobânzilor la credite, BNR nu-şi mai poate permite "luxul" să fie prudentă în relaxarea politicii monetare şi că ar trebui să opereze o scădere a dobânzii-cheie cu până la un punct procentual.

Haideţi să revedem reperele pe baza cărora îşi fundamentează BNR deciziile, pentru a demonstra că micşorarea dobânzii cu un procent ar reprezenta un act "piroman". Revista Săptămâna Financiară apreciază că BNR ia în calculul dobânzii de politică monetară două variabile: inflaţia şi CDS-urile - ultimul element cu rol de dobândă reală. Iar pe seama unei inflaţii de 6,45% (în aprilie) şi a unor CDS-uri de 3%, autoritatea monetară a hotărât, la începutul lunii mai, reducerea dobânzii-cheie de la 10% la 9,5%.

Banca centrală avea posibilitatea să scadă mai departe dobânda de politică monetară cu 0,25%-0,5%, în circumstanţele unei rate a inflaţiei de 5,95% în mai şi a unor CDS-uri de 3%. Numai că pentru asta ar fi fost necesară o întrunire a Consiliului de Administraţie (CA) al BNR, la finele lunii anterioare, în afara calendarului stabilit iniţial. Acum, cu cinci zile înainte de întâlnirea uzuală a CA de la 30 iunie, dacă la o inflaţie anuală de circa 6% se adaugă CDS-uri de 3,85%, se observă că nu mai există condiţii pentru micşorarea dobânzii-cheie...

Dimpotrivă, Săptămâna Financiară consideră că România are nevoie de un nou "aranjament" al dobânzilor-reper, la niveluri mai înalte, care să faciliteze atât o ajustare semnificativă a preţurilor (inclusiv cele ale activelor), cât şi atragerea investiţiilor. Fluxuri investiţionale care să asigure, la rândul lor, suficientă lichiditate pe piaţă, astfel încât să nu se mai cumpere CDS-uri, a căror achiziţie înrăutăţeşte percepţia de risc asupra ţării.

Dacă BNR continuă însă să meargă cu dobânzile în jos, în loc să le majoreze, înseamnă că are în vedere altceva decât poziţionarea economiei pe secvenţa corectă. Probabil intenţionează să creeze premisele pentru oprirea din scădere a preţului activelor, în special a celor imobiliare.

Cu riscul ca o asemenea abordare să ducă şi în perioada care urmează la insuficiente ajustări la nivelul companiilor, băncilor şi administraţiei publice, dar mai ales cu acela ca, în următoarele 18 luni, spaţiul larg de manevră lăsat celor care achiziţionează CDS-uri să le permită forţarea intrării ţării în incapacitate de plată, pentru a-şi putea "marca" profiturile.