x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Ce marete idei ii unesc pe Traian Basescu si Robert Cazanciuc?

Ce marete idei ii unesc pe Traian Basescu si Robert Cazanciuc?

de Serban Cionoff    |    04 Iun 2015   •   15:10

Putea să rateze Traian Băsescu ocazia de a-şi da cu părerea despre „cazul Mariana Rarinca”? Bineînţeles că nu! Drept pentru care a ne-a spus- fără ca nimeni să i-o ceară-, ce şi cum ar fi făcut el dacă ar mai fi fost preşedinte. Slobozind, după aceea, sentinţa: „Asta (decizia Curţii de Apel Bucureşti care a confirmat nevinovăţia Marianei Rarinca n.n) probează că sistemul de justiţie este independent”.

Omiţând- cu bună ştiinţă şi cu rea credinţă!- să spună că nu ar fi fost posibil ca un om să stea, fără vină, 191 de zile în puşcărie, numai pentru că aşa a pohitit pohta preşedintei ÎCCJ, iar, în baza unui „parteneriat” care încalcă şi sfidează normele statului de drept, procurorii DNA s-au grăbit să se execute, dacă nu ar fi operat lugubra „reformă a justiţiei” din vremea celor două mandate prezidenţiale ale sale.

Avea, însă, rost ca, după ce a cerut „sobrietate” în discuţiile pe acest subiect, Traian Băsescu să lanseze avertismentul că dezbaterea publică despre cazul Marianei Rarinca „nu trebuie să devină un nou caz al învăţătoarei greviste”. Făcând referire în mod expres la „falsurile trustului turnătorului Voiculescu”?
Fireşte că avea rost, de vreme ce , după cum bine se ştie, atât „Jurnalul Naţional” cât şi „Antena3”, au mediatizat, curajos şi argumentat, cazul învăţătoarei Cristiana Anghel din Caracal,aflată în greva foamei, în anul 2010, în semn de protest faţă de faptul că nu se respectă Legea de majorare a salariilor cadrelor didactice. Aşa cum procedează, acum, şi în cazul Marianei Rarinca, cerând să se meargă până la rădăcina răului, pentru a avea, cu adevărat, o justiţie independentă şi imparţială. Situaţie în care, atunci ca şi acum, Traian Băsescu nu are decât răspunsul –standard: „falsurile trustului lui Voiculescu”.

Or, despre ce justiţie română cu adevărat independentă şi imparţială am putea vorbi atâta vreme cât în fruntea unor instituţii cheie ale sale se mai află, încă, Livia Stanciu şi Laura Codruţa Kovesi, iar la multe nivele ale sistemului mai au încă pâinea şi cuţitul aceleaşi personaje care au promovat şi au susţinut fărădelegile săvârşite în Deceniul Dezastrului Naţional? Şi, bineînţeles, până când Traian Băsescu şi acoliţii săi nu vor fi judecaţi cu dreaptă măsură şi nu îşi vor primi pedeapsa meritată.

Poate că nu aş fi dat atenţie acestei noi pălăvrăgeli a ex-preşedintelui, dacă nu m-ar fi frapat asemănarea dintre zicerea sa despre revoltătoarea nedreptate făcută Mariana Rarinca şi o altă zicere despre acelaşi caz, amestec de cinism şi ridicol, de data asta venită de la ministrul de justiţie, Robert Cazanciuc: „O instanţă cenzurează pe alta. Acesta e mersul firesc al justiţiei”.

Şi, cu asta, basta! Traian Băsescu şi, după el, Robert Cazanciuc, arătându-se convinşi că, o dată salutată decizia Curţii de Apel Bucureşti ca fiind o dovada absolută a „independenţei justiţiei”, cazul Marianei Rarinca este definitiv închis! Desigur, în împrejurările actuale, nici dacă prin absurd am presupune că Traian Băsescu ar vrea să facă ceva pentru a le demite pe Lidia Stanciu şi pe Laura Codruţa Kovesi nu ar mai avea pârghiile legale să o facă. În schimb, ca ministru de justiţie şi membru în CSM, Robert Cazanciuc, are aceste, pârghii dar, în loc să facă ceva, ne abureşte cu tot felul de vorbe goale despre CSM ş.a.m.d

Iată o situaţie care spune îngrijorător de multe nu numai despre asemănarea celor două formulări, cât, mai grav, despre mentalitatea profund nocivă pe care o împărtăşesc cei doi preopinenţi: „batista pe ţambal, atunci când vine vorba despre fărădelegile din (in)justiţie!”
Ei doi, dar, din păcate, nu numai ei, de vreme ce această sinistră „convergenţă de idei” nu a fost observată sau, mai rău, nu pare să îi fi deranjat pe diriguitorii bunului mers al trebilor cetăţii.
 

×