”Ce zici...că noi ningem amandoi?”

Mințile poeților colindă prin lumile subtile, prin campul universal, în care separarea nu există, nu există nici timp, nici spațiu, și totul, toate cate există sunt deja...acolo. Grație acestei capacități, poeții văd și exprimă prin metaforă adevăruri încă necunoscute științei. Geniul lui Eminescu se regăsește și în această fantastică putere de a transcede materia și a lua din campul informațional adevăruri confirmate științific după o sută cincizeci de ani. În poezia ”La steaua”, de exemplu, Eminescu spunea; ”La steaua care-a răsăit/E-o cale atat de lungă/ Că mii de ani i-au trebuit/ luminii să ajungă. Poate de mult s-a stins în drum/ În depărtări albastre/ Lumina ei abia acum/ Luci vederii noastre”. Numai în urmă cu vreo cațiva ani știința a descoperit că stelele pe care noi le vedem strălucind pe cerul nopții au murit de mult. Nichita Stănescu scria; ”Să ningă peste noi cu miei doar astăzi/Să ningă inima în noi/Noi niciodată nu am fost noroi/O spun şi mieii care ning pe noi/O, dulce, mult prea dulce tu, fecioară,/Care mi l-ai făcut pe lezus chiar din flori/Ce zici că ning mieii peste noi/Ce zici că ning mieii peste seară/Şi pe zăpadă că noi ningem amândoi?” Poetul vede că ning mieii și ningem și noi, că niciodată ”n-am fost noroi”(suntem mai mult decat pămant, iată!)! Oare ”ningem noi”, ”plouăm noi”, facem uragane, facem arșiță, ger, facem ceea ce văd poeții, avem în noi puterea de a schimba vremea?

Mi-am pus întrebarea asta după ce zilele trecute la cumpărături fiind, o vanzătoare, care s-a minunat întai de frumusețea ninsorii, a întrebat cu voce tare; ”Nu puteau să ningă și ei acum trei luni”? Inconștient, ea exprima ideea că ”ning oamenii” și că ar fi trebuit să ningă și ei la timp. Sigur că mintea omului caută un vinovat și-n faptul că ninge prea tarziu, poate că cei de la putere sunt ținta proiecției vinovăției, dar subconștientul exprimă adevăruri, aflate dincolo de conștiență, precum acela că ”oamenii ning”! Da, oamenii ning! Pare absurd, dar știința confirmă intuițiile poeților și, iată, pe ale oamenilor de rand; oamenii ning, plouă, fac uragane, tornade și arșiță. Cum, ce nebunie, am putea spune? Ce mai e și asta? Ei, bine, Institutul american Herth Meath a făcut măsurători precise, care indică faptul că, în perioadele în care emoția colectivă a atins puncte critice, de exemplu la moartea prințesei Diana sau în timpul atentatului din 11 septembrie, campul electromagnetic al Pămantului a suferit modificări instantanee, ceea ce a declanșat schimbări în manifestările climatice ale Pămantului și nu doar(acest institutut măsoară permament activitatea emoțională pe glob; găsiți detalii pe Internet despre acest subiect). Gregg Braden a venit în Romania anul trecut cu un aparat conceput de institutul americam amintit, care măsura în timp real nivelul de coerență al emoției colective din sala în care ne aflam. Aparatul arăta cum indicatorii de coerență sau armonia dintre mintea și inima omenească restabileau rapid  echilibrul emoțional, iar asta crea o stare de bine în conștiința fiecărei persoane prezente.

Intensitatea emoției colective e taina și problema, ea face ca tot ce-i în jurul nostru să ne întoarcă o imagine a propriei trăiri. Să ne vedem furia în viscol, să ne vedem neputiința în nămeți prea înalți, din care ieșim cu greu, să vedem lipsa noastră de control în curgerea nestăvilită a apelor după vreo ploaie, să ne vedem acumularea de energie negativă subconștientă în cutremure. De aceea se poate să fie real faptul că ”ningem prea devreme sau prea tarziu”, că ”plouăm discordant”, că ”ne înfierbantăm” sau ”ne răcim” inegal și în detrimentul nostru. S-ar putea să fie o legătură între emoțiile colective și schimbările de climă și s-ar putea, în același timp, ca schimbările emoționale colective să ne afecteze pe toți( cum a fost săptămana trecută durerea care i-au urmat prăbușirii avionului). Să ningem la timp, să plouăm la timp, să ningem cu calm și să plouăm echilibrat ar însemna să ne cunoaștem pe noi mai profund, să ne controlăm emoțiile, să știm că emoția colectivă ne poate influența fără să fim conștienți de asta și de aceea să trăim suferința pierderii unui necunoscut ca și cum am fi pierdut pe cineva drag. Să ningem frumos, liniștit, cu fulgi mari și blanzi, să așternem în lume ninsori pentru copii și pentru grane ar însemna să ne menținem echilibrul minții ( gandirea rațională) și să trăim mai mult în inimă și cu ea.