Cetăţeanul din Deal, apucat pe drumul călugăriei

Observ, nu fără mirare, o gestică prezidenţială nouă, încuscrită cu cele veşnice, de parcă marinarul, chinuit de remuşcări şi îmbrâncit de o crampă sufletească ce i-a rămas până acum străină, o apucă pe drumul călugăriei. Vizita la catafalcul unui stareţ din Maramureş ni l-a arătat pe Băsescu pleoştit de o suferinţă. Gura se adunase strâns într-o sudură oblică de buze, un ochi părea închis definitiv, de parcă acolo pusese la păstrare persoana pierdută, iar celălalt căta departe fără să clipească şi fără să vadă ceva. Durerea a fost lăuntric nemăsurată, dovadă că a zbughit-o iute, după numai câteva secunde, de lângă mort, pradă unei suferinţe care nu-i îngăduia, fără să-i primejduiască viaţa, o întârziere. De altfel, la Cluj îl aştepta o altă pomenire de morţi, decedaţii politici ai ultimelor alegeri, nemiloase cu pedeliştii pe care Băsescu i-a evocat în felul lui, neuitând să rostească de mai multe ori Dumnezeii mamei lor de nerecunoscători, la o masă îmbelşugată, stropită cu spirtoase. Sângele Domnului nu trebuie să absenteze din paharul unui drept credincios niciodată. Aşa cum n-a lipsit, la rugăciunea de intrare şi la cea de ieşire din biserica Bocului, rugile înălţate pentru maica precista Udrea, icoană pe care preşedintele, suspendat şi nesuspendat o cară cu sine oriunde s-ar afla.

Atingerile cu biserica ale unui mardeiaş de cartier, cum continuă să-mi pară novicele în ale călugăriei, şi-au urmat cursul – nici nu se putea altcum – direct la Vatican. Mă aşteptam să-l apuce râsul ăla care luminează, pentru istorie, o poză de familie cu înalte feţe bisericeşti, aceea în care sub potcapuri aurii, episcopi, mitropoliţi şi patriarhul stau înţepeniţi, de parcă fotograful era însuşi Dumnezeu, iar Băsescu e săltat de un râs brusc ca un sughiţ, ca şi cum – nu pot găsi o explicaţie mai evlavioasă – cineva i-ar fi îndesat un deşt fix în cur. Imaginile rezumate venite prin satelit ni-l arată rezumat la o poziţie cucernică, înfrânt în tentaţii. Doamna însăşi, care-i funcţionează drept nevastă, s-a prezentat îmbrobodită în faţa Papei, urmaşul demisionar al Sfântului Petru, iar scena a fost privegheată de o altă faţă a călugăriei autohtone, trimisă acolo să ne reprezinte diplomatic şi cucernic, Daniela Constantinescu, numită de curând reprezentanta Băsescului la Roma, pe post de ambasador.

Încerc, obligat de noile întâmplări din viaţa demisului, să ghicesc liniile unei metamorfoze de adâncime. Le dibui greu. Ieşirile pentru presă, implicit pentru popor, ni-l arată mai departe nărăvit la intrigă şi minciună, fabricant de urzeli politice, îmbolnăvit fariseic de toate pocinoagele care umblă, ca păduchii, pe stadionul unei scăfârlii. Are, zic eu, de muncit mult cu necuratul, bietul demis, până a se curăţa de câteva scame din mormanul lui de păcate.