x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale CFR Cluj - Timişoara, derbyul găştilor din fotbal

CFR Cluj - Timişoara, derbyul găştilor din fotbal

de Dan Dumitrescu    |    20 Oct 2009   •   00:00

Podiumul campionatului refuză în continuare răsfăţul fudulilor din Capitală. Unirea Urziceni şi FC Braşov au cedat supremaţia în ierarhia internă după ce au eşuat pe teren propriu. Dar schimbarea de gardă le-a prins departe de locul faptei pe Dinamo şi Steaua. Echipele care au profitat de situaţia conjuncturală şi s-au căţărat pe primele două locuri sunt Politehnica Timişoara şi CFR Cluj. Adică echipele care dincolo de identitatea geografică se mai legitimează şi prin apartenenţă diferită la zonele de influenţă ale fotbalului. Marian Iancu şi Chivorchianul din dotare sunt ligişti prin tradiţie şi orientare. Cosmopoliţii Clujului, ca reprezentanţi ai capitalismului de proaspătă factură ce se dovedesc a fi, votează în interes propriu cu gaşca federală. Ei bine, tocmai CFR Cluj şi Politehnica Timişoara se află în postura de a se confrunta în derbiul etapei următoare a campionatului. Şi cum fotbalul nostru nu este capabil să epateze prin ceea ce se joacă în teren, spectacolul va fi asigurat prin avancronica hârjoanei în care au debutat deja reprezentanţii Timişoarei şi ai Clujului.

Marian Iancu ştie bine lecţia autovictimizării. El a început deja să vorbească despre pretinse regii pe care obedientul Vasile Avram ar fi dispus să le pună în scenă la meciul CFR Cluj - Politehnica Timişoara. Prezumţia de vinovăţie are susţinere, cel puţin teoretică, în discursul lui Marian Iancu. Arbitrajul funcţionează sub oblăduirea federaţiei, federaţie cu care patronul Timişoarei s-a aflat în conflict deschis. Iar posibilele influenţe pricinoase asupra fluieraşilor ar putea constitui explicaţia faptului că, în trecutul nu prea îndepăratat, orgoliul timişorenilor a mai fost terfelit de arbitraje defecte. Tocmai de aceea Marian Iancu a propus ca la derbiul cu CFR Cluj să oficieze o brigadă străină de apucăturile locale ale fotbalului. Dar cererea Iancului, pentru a deveni valabilă, trebuia să beneficieze şi de susţinerea partenerilor clujeni. Şi nu a devenit valabilă, deoarece Iuliu Mureşan, vorbitorul din obişnuinţă al Clujului, a zis pas.

Nici nu ne-am fi aşteptat la altceva de vreme ce clujenii au fost deseori nişte răsfăţaţi ai fluiericilor. Ultimul arbitraj care a băgat avantaj strâmb în sarsanaua Clujului s-a consumat sâmbătă, în meciul cu Rapidul.

Evlaviosul Alexandru Tudor s-a făcut de varicelă în Giuleşti.

Refuzul lui Arpad Paszkany, prin vorbitorul său de limbă neaoşă, putea fi trecut cu vederea dacă nu ar fi fost împănat din belşug cu obrăznicia muşchiului umflat. Iuliu Mureşan a completat refuzul cu propunerea ca meciul să fie arbitrat de Cristian Balaj, personaj recunoscut ca prieten al Clujului şi (poate) întâmplător pus sub acuzare de timişoreni. Astfel, după cum spuneam, a început deja să fie interesant meciul CFR Cluj - Politehnica Timişoara. Mă tem însă că fotbalul va rămâne în continuare bogat în scandaluri şi sărac în performanţă, aşa cum se anunţă de la o vreme încoace.

×
Subiecte în articol: editorial