x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale „Ciiineee ne virusează istoria?”

„Ciiineee ne virusează istoria?”

de Serban Cionoff    |    26 Aug 2017   •   11:43
„Ciiineee ne virusează istoria?”

 De parcă nu îi erau îndeajuns ecourile categoric defavorabile cu care s-a ales după declarațiile politicianiste pe care le-a făcut pe seama propunerilor legislative enunțate de către ministrul de Justiție, Tudorel Toader, iată că președintele PNL, Ludovic Orban, revine cu alte ziceri, care ar trebui să provoace o sinceră și binemeritată, zic eu, dezaprobare. Am în vedere comentariile, pe cât de neinspirate pe atât de reprobabile, pe care domnia sa le-a făcut, ieri cu privire la decizia Consiliului județean Olt de organizare a unui referendum pentru schimbarea denumirii județului în Olt-Romanați. Schimbare care are menirea de a recunoaște contribuția importantă a fostului județ Romanați în viața politică și culturală a țării,județ abuziv desființat sub influența nefastă a trupelor de ocupație sovietică. Schimbarea denumirii județului având, după cum s-a precizat în repetate rânduri, valoarea unei meritate reparații istorice și morale, fără, însă, a angaja și alte consecințe de natură materială sau administrativă.

  Dar dacă pentru cei care au citit cu atenție și, mai ales, fără prejudecăți, documentul emis de către Consiliul județean Olt, lucrurile sunt lămurite, nu la aceeași concluzie am putea ajunge și analizând declarațiile făcute de Ludovic Orban cu ocazia participării sale la ,,Sărbătoarea pâinii’’ , manifestare care a avut loc în orașul Scornicești. În concret, pentru liderul PNL, în cazul acestui referendum, nu ar fi vorba decât despre ,,o problemă secundară’’ și care, de fapt, ,,nu ajută pe nimeni’’.

 Dacă domnia s-a s-ar fi limitat doar la aceste propoziții, poate că nu ar fi fost mare supărare, știut fiindu-i,de-acum, harul de a da cu bățul în baltă. Numai că Ludovic Orban a găsit de cuviință să profite de ocazie pentru a lansa mai multe afirmații care nu sunt și nici nu pot fi luate ca niște fumigene sau ca licențe retorice. Pentru că iată ce a declarat, cu subiect și predicat, domnia sa, referitor la semnificația și la consecințele referendumului din 15 octombrie:,,Te poți aștepta la orice, e ca la sistemul vaselor comunicante, ca virușii, e posibil să produci un virus ca după aceea…’’ După care, ajunge acolo unde vroia să ajungă imediat după rostise prima propoziție:,,De-acum și dacă schimbă denumirea unui  județ, singura problemă este să dea vreo denumire în limba maghiară.’’ Exemplificând, firește, cu numele județelor Harghita și Covasna.    

  Vroind, pe semne, să dea impresia că totul nu a fost decât… un spirit de glumă, vorbărețul domn Ludovic Orban mai trântește o nepolitețe crasă, atunci când pune chestiunea oportunității referendumului în termenii lui:,,Ce-i trebuie chelului, tichie de mărgăritar’’. Pentru a încheia pe un ton ironic-oracular:,,Poate, până la urmă se va lăsa cu un război de secesiune, că la olteni e posibil orice’’.

 Oricât aș încerca să îmi păstrez calmul și să îmi temperezi indignarea, trebuie să îi spun, acestei persoane care a depășit orice limită a penibilului, adevărul-adevărat:Nu, cetățene Ludovic Orban, nu în Oltenia trebuie să ne așteptăm la,,un război de secesiune’’! Din păcate, și chiar dacă,deocamdată, Dumnezeu ne-a ferit de un război,nu trebuie să uităm că tocmai din cele două județe pe care domnia ta le-a menționat- adică în Harghita și în Covasna-  ne vin vești îngrijorătoare despre repetate manifestări cu un pronunțat caracter iredentist și șovin. Pe care, după cum cunoști și dumneata la fel de bine ca și noi, nu le pun la cale etnicii români de pe aceste meleaguri și, cu atât mai puțin, oltenii pe  care ți-ai permis să îi jignești la ei acasă.

 Făcând treaba asta cu o mare nonșalanță, atâta vreme liderii locali ai partidului  al cărui președinte  ții neapărat să arăți că ești, să aibă curajul și demnitatea de a-ți atrage luarea aminte că ai depășit limitele elementarei bune cuviințe. Lucru cu atât mai grav cu cât,în istoria partidului liberal, județul Romanați ( despre care sunt convins că nu prea ai mare habar), a înscris pagini de o deosebită noblețe și frumusețe. Dintre care am să mă opresc doar la una singură și care, pentru orice om de bună credință, spune extrem de multe lucruri demne de reținut. Așadar,atunci când, la alegerile din anul 1916, Federația Unionistă din România, în fruntea căreia se aflau Nicolae Filipescu, Take Ionescu, Simion Mândrescu, Nicolae Titulescu( el însuși fiu al Romanaților)l-au considerat a fi cel mai îndreptățit să candideze pe Mihail Demetrian, prefect și șef al liberalilor din județ. Într-un superb gest de solidaritate cu frații noștri din Transilvania, Mihail Demetrian renunță și îl propune pe Octavian Goga! Marele poet și luptător neînfricat pentru Idealul Unirii. ,,Un simbol al Ardealului înnegurat’’, așa cum l-a numit însuși Mihail Demetrian. Din păcate, acest demers a rămas fără rezultate, dar asta nu scade , câtuși de puțin, semnificația sa patriotică excepțională. 

 Mai mult, nu cred că ar mai fi de adăugat. Poate doar sugestia de a rememora această admirabilă pagină de istorie a partidului liberal și a  României față în față cu ,,virusul’’ pe care  l-a produs , la Scornicești, un personaj pentru a cărui prestație publică epitetul ,,penibil’’ sună mai degrabă a compliment!

×