x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cinci principii ale unui wc civilizat

Cinci principii ale unui wc civilizat

de Tudor Octavian    |    06 Mai 2008   •   00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Patronul unui mic restaurant de cartier, om călătorit şi cu vocaţia igienei, a scris, pentru clienţii săi, şi le-a înrămat în fier forjat, ca să le confere un plus de autoritate instituţională, cele "Cinci principii ale unui wc civilizat". Poate c-ar trebui să spun că le-a creat, le-a redactat, le-a întocmit, deoarece zicînd numai că le-a scris, am în vedere doar lucrul cu computerul, nu şi strădania conceptuală.



SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Patronul unui mic restaurant de cartier, om călătorit şi cu vocaţia igienei, a scris, pentru clienţii săi, şi le-a înrămat în fier forjat, ca să le confere un plus de autoritate instituţională, cele "Cinci principii ale unui wc civilizat". Poate c-ar trebui să spun că le-a creat, le-a redactat, le-a întocmit, deoarece zicînd numai că le-a scris, am în vedere doar lucrul cu computerul, nu şi strădania conceptuală.

Nu-i deloc uşor să fii scriitor de toalete. E chiar mai greu decît să fii scriitor de cereri la fisc. Un moş care, pentru doi lei, le scria petenţilor mai proşti întîmpinările la circa financiară, mi-a compus-o şi pe a mea. La sfîrşit, văzînd cît eram de neajutorat, m-a întrebat, cu un fel de milă profesională, ce meserie aveam, de nu eram în stare să mîzgălesc nici măcar o petiţie. I-am răspuns că sînt scriitor şi moşul a dat din cap cu înţelegerea pe care orice om întreg o are pentru un handicapat.

Patronul a decis că primul între principii ar fi să nu te urci cu ambele picioare pe capac, formulare care lăsa loc la variante. Al doilea principiu privea trasul apei. Probabil că omul a avut unele probleme cu ideea, fiindcă textul nu mai aducea a principiu, ci a cugetare: Trasul apei – stătea scris mare pe afişul înrămat – e viaţa closetului. Al treilea principiu era şi mai provocator: Persoanele bine educate urinează numai după ce ridică capacul veceului. La clientela obişnuită a locantei adresarea era niţel cam ambiguă, întrucît cei mai mulţi dintre utilizatori – na că ne-am molipsit de la stilul cîrciumii – ori nu mai apucau să se descheie la prohab, de beţi ce erau, şi se pişau pe ei, ori nu nimereau gaura, şi se pişau peste tot. Al patrulea principiu se referea la întrebuinţarea hîrtiei. Onor consumatorii erau îndemnaţi să n-o arunce în wc, ci la coş, şi tot "frumos".

Cum poate c-aţi observat, în numai cîteva fraze s-a alunecat de la genul protocolar, la cel colocvial, iar în final la cel mai mult decît direct. Al cincilea principiu era lung, explicit şi exhaustiv: Mă, lua-v-ar dracul pe ăştia care nu ştiţi să umblaţi ca oamenii cu privata, nu borîţi pe pereţi, că nu sînteţi la voi acasă, nu scrieţi porcării cu degetul pe oglindă, că nu sînteţi porci, nu vă închideţi înăuntru ca să faceţi toate alea ca la balamuc şi nu vă mai jucaţi cu răbdarea mea că nu ştiţi ce pumn greu am.

Evident, aplombul celui de al cincilea principiu lăsa deschisă calea pentru încă alte cinci sau chiar zece, unele potrivite la prima comandă, altele numai bune pentru ora închiderii.

×
Subiecte în articol: editorial