x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Clopoțelul sună, viitorul tace: educația românească la răscruce

Clopoțelul sună, viitorul tace: educația românească la răscruce

de Ciprian Demeter    |    07 Sep 2025   •   19:51
Clopoțelul sună, viitorul tace: educația românească la răscruce

Septembrie. Odată cu primele adieri răcoroase ale toamnei și cu foșnetul ruginiu al frunzelor, se simte în aer o emoție aparte: începutul anului școlar.

După o vară plină de aventuri, jocuri și odihnă, elevii se pregătesc să se întoarcă în bănci, cu inimi nerăbdătoare și cu priviri pline de speranță. Clopoțelul, acel sunet familiar care ne-a marcat copilăria, vestește un nou început, un nou capitol în povestea noastră personală și colectivă.

Pentru unii, emoția este una a revederii. Reîntâlnirea cu prietenii, cu dascălii dragi, cu atmosfera familiară a școlii, în care au trăit atâtea momente importante. Își împărtășesc amintiri, își fac planuri și se bucură de revenirea într-un univers care le-a devenit a doua casă. Pentru alții, emoția este una a noului. Pășesc pentru prima dată în curtea școlii, timizi și curioși, cu ghiozdanul nou în spate și cu o lume întreagă de descoperit. Încep o călătorie fascinantă, plină de provocări și de satisfacții, în care vor învăța să scrie, să citească, să gândească și să se descopere pe ei înșiși.

Indiferent de emoția dominantă, începutul anului școlar este un moment magic, un timp al promisiunilor și al așteptărilor. Fiecare elev își dorește să fie mai bun, să învețe mai mult, să își atingă potențialul maxim. În mintea lui, se conturează vise, aspirații și dorințe, alimentate de pasiunea pentru cunoaștere și de dorința de a contribui la construirea unui viitor mai bun.

Școala este mai mult decât o clădire cu săli de clasă. Este un templu al cunoașterii, un loc unde se nasc idei, se cultivă valori și se formează caractere. Este un spațiu al dialogului, al dezbaterii și al descoperirii, în care elevii învață să gândească critic, să își exprime opiniile și să respecte punctele de vedere ale celorlalți. Este un mediu în care se dezvoltă creativitatea, imaginația și spiritul inovator, calități esențiale pentru a face față provocărilor secolului XXI.

Dincolo de emoțiile și așteptările elevilor, începutul anului școlar este un moment de reflecție și pentru sistemul de învățământ în ansamblul său. Este o ocazie de a analiza rezultatele obținute, de a identifica punctele slabe și de a propune soluții pentru îmbunătățirea calității educației. Din păcate, realitatea ne arată că sistemul de învățământ din România se confruntă cu numeroase provocări, care afectează atât elevii, cât și profesorii.

Infrastructura precară, lipsa resurselor materiale, programele școlare încărcate, birocrația excesivă, salariile neatractive și lipsa de motivare a personalului didactic sunt doar câteva dintre problemele cu care se confruntă școala românească. Aceste dificultăți au un impact negativ asupra calității procesului de învățare, asupra rezultatelor elevilor și asupra atractivității profesiei de dascăl.

În acest context, este important să recunoaștem importanța unui dialog constructiv și transparent între toate părțile implicate: Ministerul Educației, sindicatele, profesorii, elevii, părinții și societatea civilă. Numai printr-o colaborare sinceră și prin asumarea responsabilității comune putem identifica soluții eficiente pentru a depăși aceste provocări și a construi un sistem de învățământ modern, echitabil și performant. Este nevoie de investiții masive în infrastructură, în digitalizarea școlilor, în formarea continuă a profesorilor și în dezvoltarea unor programe școlare adaptate nevoilor elevilor și cerințelor pieței muncii. Este nevoie de o debirocratizare a sistemului, de o simplificare a procedurilor administrative și de o reducere a presiunii asupra profesorilor, pentru ca aceștia să se poată concentra pe ceea ce contează cel mai mult: educarea și formarea elevilor. Este nevoie de o revalorizare a profesiei de dascăl, de o creștere a salariilor și de oferirea unor stimulente pentru atragerea și menținerea celor mai buni profesioniști în sistem.

Dincolo de toate acestea, este nevoie de o schimbare de mentalitate, de o redefinire a rolului școlii în societate și de o reorientare a educației către dezvoltarea competențelor și a abilităților necesare pentru a face față provocărilor viitorului. Este nevoie de o educație centrată pe elev, care să țină cont de nevoile, interesele și aptitudinile fiecăruia, și care să-i încurajeze să-și descopere și să-și dezvolte potențialul maxim. Este nevoie de o educație care să promoveze creativitatea, spiritul critic, gândirea inovatoare și capacitatea de a lucra în echipă, competențe esențiale pentru a reuși într-o lume în continuă schimbare.

În acest proces de transformare, un rol esențial îl au dascălii, acei oameni minunați care își dedică viața educării și formării generațiilor viitoare. Ei sunt cei care ne deschid ochii către frumusețea cunoașterii, care ne inspiră să visăm și să ne atingem obiectivele, care ne învață să fim oameni buni și responsabili, cei care ne modelează caracterele, ne împărtășesc valorile și ne pregătesc pentru viață.

Un dascăl adevărat este mai mult decât un simplu transmițător de informații. Este un mentor, un ghid, un prieten, un confident. Este cel care ne înțelege nevoile și ne oferă sprijinul de care avem nevoie pentru a depăși obstacolele. Este cel care ne încurajează să ne depășim limitele, să ne asumăm riscuri și să credem în noi înșine, cel care ne inspiră să fim mai buni, mai creativi, mai implicați și mai responsabili.

Un dascăl bun este cel care reușește să creeze o atmosferă de învățare pozitivă și stimulatoare, în care elevii se simt confortabil să își exprime ideile, să pună întrebări și să-și asume riscuri. Este cel care încurajează dialogul, dezbaterea și colaborarea, creând un mediu în care fiecare elev se simte valorizat și respectat. Este cel care știe să adapteze metodele de predare la nevoile și stilurile de învățare ale fiecărui elev, asigurându-se că nimeni nu este lăsat în urmă.

În acest sens, este esențial să sprijinim și să valorizăm profesia de dascăl, oferindu-le profesorilor resursele, formarea și recunoașterea de care au nevoie pentru a-și desfășura activitatea cu succes. Este important să creăm un mediu de lucru pozitiv și stimulativ, în care profesorii să se simtă apreciați, respectați și motivați să se implice activ în procesul de învățare, să le oferim oportunități de formare continuă și de dezvoltare profesională, pentru a fi la curent cu cele mai noi metode de predare și cu cele mai recente descoperiri din domeniul educației și să le oferim un salariu și beneficii adecvate, pentru a le asigura un trai decent și pentru a le recunoaște valoarea socială.

Dar dincolo de toate aceste măsuri concrete, este nevoie de o schimbare de atitudine față de profesia de dascăl. Trebuie să încetăm să mai considerăm profesorii simpli funcționari și să începem să îi vedem ca pe niște eroi, ca pe niște modele, ca pe niște faruri care ne ghidează pașii pe drumul cunoașterii. Trebuie să le arătăm respectul, aprecierea și recunoștința noastră, pentru că ei sunt cei care ne construiesc viitorul, ei sunt cei care ne formează ca oameni și cei care ne ajută să devenim cetățeni responsabili.

Începutul anului școlar este un moment special, un timp al promisiunilor și al așteptărilor, dar și un moment de reflecție asupra provocărilor cu care se confruntă sistemul de învățământ din România. Pentru a construi un viitor mai bun, este nevoie de un efort conjugat din partea tuturor: elevi, profesori, părinți, autorități și societate civilă. Este nevoie de investiții, reforme, dialog și, mai presus de toate, de o schimbare de mentalitate, de o redefinire a rolului școlii în societate și de o revalorizare a profesiei de dascăl. Să ne amintim că educația este cea mai puternică armă pe care o putem folosi pentru a schimba lumea, iar dascălii sunt cei care ne oferă această armă, zi de zi, cu pasiune, devotament și profesionalism.

În acest an, umbra incertitudinii planează asupra începutului de an școlar. Semnalele privind posibile acțiuni de protest sau chiar greve, generate de persistența unor probleme sistemice și de nemulțumirile salariale, aduc un sentiment de neliniște în rândul elevilor, părinților și cadrelor didactice.

În timp ce elevii și profesorii se pregătesc pentru un nou început, precedat de proteste care continuă, conducerea Ministerului Educației, în frunte cu Daniel David, pare să rateze constant esențialul. În loc să ofere soluții reale pentru crizele care sufocă școala românească, ministrul se complace într-un discurs triumfalist, rupt de realitate, iar indiferența față de semnalele de alarmă transmise de sindicate, părinți și specialiști demonstrează o surditate instituționalizată, care riscă să compromită atât prezentul, cât și viitorul educației din România, căci în timp ce în teren problemele se agravează, la vârf se mimează reforma.

Incapacitatea lui Daniel David de a gestiona situațiile critice este vizibilă în modul incoerent și haotic în care sunt promovate măsuri fără fundament, fără o analiză de impact și, mai ales, fără consultarea reală a celor direct afectați, profesorii și elevii. Rezultatul? O bulversare generalizată: programe schimbate intempestiv, evaluări contestate, birocrație sporită, creșterea normei didactice, creșterea numărului de elevi la clase, comasări de școli și clase, tăierea și reducerea burselor elevilor și o demotivare crescândă în rândul cadrelor didactice. În loc să fie un factor de stabilitate, ministerul a devenit generator de confuzie și neîncredere.

Mai grav este faptul că că lipsa unei viziuni coerente lasă impresia că învățământul românesc este condus după impulsuri conjuncturale și interese politice, nu după o strategie pe termen lung. Investițiile sunt amânate, digitalizarea se rezumă la promisiuni, iar infrastructura școlară rămâne la nivelul anilor ’90. În acest haos, elevii și cadrele didactice sunt cei care plătesc prețul, fiind transformați în victime ale unor decizii administrative iresponsabile.

Adevărata dramă constă însă în faptul că orice critică este ignorată sau minimalizată. În loc să deschidă ușa unui dialog autentic cu societatea civilă, cu profesorii și cu experții din domeniu, Daniel David preferă să se închidă într-o retorică autosuficientă, o atitudine de surzenie politică ce subminează credibilitatea ministerului și condamnă sistemul de învățământ la stagnare și chiar la regres. Dacă nu se schimbă urgent această abordare, România riscă să irosească încă o generație de copii într-un sistem care promite mult și livrează puțin.

În fața acestui peisaj sumbru, concluzia nu poate fi decât una dureroasă, dar necesar de rostit: educația din România se află la o răscruce, iar pasivitatea conducătorilor ei o împinge spre prăpastie. Un sistem care ar trebui să fie temelia viitorului este astăzi sufocat de incoerență și lipsă de viziune. Tocmai de aceea, trebuie să reamintim celor care au puterea deciziei un adevăr fundamental: ”Un popor fără educație este un popor ușor de manipulat și condamnat la stagnare.” Aceste cuvinte, deși simple, sintetizează cu exactitate pericolul în fața căruia ne aflăm. Dacă nu înțelegem că investiția în școală este cea mai sigură investiție în viitor, atunci vom fi complici la perpetuarea unui sistem care își sacrifică generațiile pe altarul indiferenței și al calculelor politice. România are nevoie urgent de o trezire a conștiinței, pentru că fără o educație sănătoasă, orice alt progres rămâne o iluzie.

×