„Coase-mi rana pe viu!”

Era ziua unui meci decisiv, ne trebuia victoria pentru a depăşi faza grupelor, şi tricolorii se înfruntau chiar cu naţionala ţării-gazdă, fiindcă SUA organizaseră Mondialul de fotbal 1994. Los Angelesul lâncezea într-o caniculă de îţi ţâşnea transpiraţia prin piele, dar o sută de mii de americani, veniseră să susţină reprezentativa lor şi prin fluierături să picure plumb în gleznele lui Hagi şi-ai lui. De altfel, simţindu-l pe Hagi inamicul public numărul unu, la apariţia pe gazon zeci de mii de cubuleţe de gheaţă din cutiile frigorifice au fost aruncate asupra lui Gică de suporterii americani, însă căpitanul tricolorilor nu s-a speriat de grindina mitocănească, ci a ridicat un cubuleţ de gheaţă să se răcorească, făcând o reverenţă de mulţumire către tribune. Gest de boier care a cucerit neaşteptat suporterii americani care au abandonat ostilitatea. Noroc cu singurul gol strecurat viclean de Dan Petrescu lângă bara americanilor, cu care am învins, dar acest avantaj a trebuit să-l apărăm ca la Mărăşeşti: pe-aici nu se trece. Stâlpul apărării a fost ca totdeauna Belodedici, stoperul inteligent, cu fineţe de balerin, care nu trimitea adversarii la ghipsul Ortopediei. La o săritură la cap, un atacant american l-a lovit, i-a spart arcada şi sângele-i şiroia pe faţă lui Belo. „Coase-mă pe viu, n-am timp de anestezie”, i-a impus doctorului Pompiliu Popescu. Belo şi-a muşcat buzele de durere, dar s-a întors cu un bandaj la cap şi a dezamorsat toate şarjele de atac ale fotbaliştilor americani. Sufletistul Belodedici sprijină şi acum fotbalul românesc ca şef, s-a întors de la Valencia, unde a strălucit, deşi fosta nevastă strâmba din nas când auzea de România. Culmea tupeului, ea care era fiica ştabului comunist Macovescu, ministru ceauşist cu toate trufandalele pe masă din magazinele CC-ului.