Cota lui Băsescu

Nivelul salariului preşedintelui ţării a ajuns cota de la care se măsoară solidaritatea socială. Termenul care sună bine la vreme de strâns cureaua a fost lansat de Emil Boc, despre care nu avem nici cea mai mică bănuială că ar vrea să-şi bage şeful în gura lumii. Dar în aceste zile de ceaţă şi de între­bări lansate asupra clanului Băsescu, o discuţie despre banii preşedintelui pică rău.

Aşadar, premierul vrea să impo­ziteze cu 90 la sută toate veniturile lefegiilor statului care trec de nivelul indemnizaţiei preşedintelui. Când a intrat în postul de la Cotro­ceni, Traian Băsescu se prezenta aca­să cu vreo 45 de milioane de lei (asta dacă nu făcea vreo haltă, ca băieţii în zi de leafă). Prima grijă a guvernan­ţilor de atunci a fost să-i  scoată din foame pe demnitari, aşa că, în patru ani de mandat, lefurile şefilor au crescut, cea a preşedintelui du­blân­du-se. Acum ia vreo 90 de mili­oane (în bani vechi), la care se adaugă şi diurnele din desele deplasări.

Pus pe economii şi de dat exemplu la prostime, Emil Boc şi-a început mi­nisteriatul cu scandalul interzice­rii cumulului pensii-salarii. Şi Ceau­şescu adoptase metoda, lansând ca nou şef de stat o campanie naţională împotriva "cumularzilor" care atentau la principiile socialismului. Sub povara celor 20 de miliarde de euro angajate ca împrumut extern, Guvernul trebuie să taie felii groase din lefuri.

Altfel, prima tranşă de la FMI nu va veni, iar coaliţia va fi trimisă la plimbare ca incapabilă. Pentru a arăta mulţimii că se umblă şi la lefurile ştabilor, Boc a lansat gogoriţa "solidarităţii sociale". El, repet, ia ca reper de supraimpozitare leafa şefului de la Cotroceni. Aspectul principal este pierdut din vedere. De cazna solidarităţii scapă lefurile baştanilor din politică. Toată liota de şefi, şefuţi, directori, pre­şe­dinţi, deputaţi, miniştri, secretari de stat, băgători de seamă de la ministere, agenţii, guvern, preşedin­ţie ş.a.m.d. n-au nici o apăsare cu solidaritatea impusă de Boc. Nici chiar cel mai îndurerat de efectele crizei, cel mai brav, cel mai cel prezidache nu deschide punga să alimenteze "solidaritatea" şi din leafa lui. Repu­bli­ca săracă se termină la Traian Bă­sescu, după care începe marea bur­ghezie a statului.

Procurorii, judecătorii, diplomaţii la post, toată lista de supraevaluaţi din DNA, CSM, Curtea Supremă, Curtea Consti­tuţională sunt arşi rău de tot la buzunar. Toţi cei care "în­drăz­nesc" să aibă simbria peste pre­şedinte sunt aduşi pe pământ, nemaiavând salarii obraznice, sfidătoare. De la nivelul lui Traian Băsescu în sus se  instaurează egalitarismul. Gafă uriaşă lansată din Palatul Victoria chiar în baza de susţinere a Palatului Cotroceni.

Dacă premierul şi curtea importată de la Cluj aveau mai multă clarviziune, ciupeau ceva şi de la dem­­nitari. Aşa, politrucii rămân cu leafa intactă, dar garda  pretoriană a preşedintelui - Ţuluşi, Morari, Servi­cii secrete, SPP - este trecută incorpore la solidaritate forţată. Başca oa­menii în robă violet care împart dreptatea în ultimă instanţă. Şi ei nu vor uita, dacă începe iar "Dosarul Flo­ta", ci­ne i-a obligat să fie egalii pre­şe­din­te­lui la mălai. Şi vor face ei, la su­pă­rare şi cu punga goală, diferenţa între hoţ şi om cinstit.

Ar mai fi ceva. Cum o fi evaluată contribuţia dom­ni­şoarei Băsescu, plătită pentru patru ore de treabă la Luxtern cu 70 de milioane de lei? Nici nu-mi închi­pui jena capului familiei care a aflat, fără să vrea, că el are de fapt o leafă mai mică de­cât a mezinei.
Fetele ma­rinarului sunt la mare preţ; ele fac rating nu numai la Antene.