x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Covidoisteria și agit-propagandiștii ei

Covidoisteria și agit-propagandiștii ei

de Serban Cionoff    |    30 Oct 2020   •   16:10
Covidoisteria și agit-propagandiștii ei

 Zilele trecute, la Iași, o femeie a fost luată la bătaie în autobuz pentru că nu purta mască. Culmea, cel care s-a erijat în vardistul de bune maniere pe vreme de Covid-19 și a pălmuit-o în văzul lumii, nu avea nici el masca pusă așa cum scrie la carte. Dar ce mai contează  asta? Important este că apelurile la vigilență și la intransigență pe care le lansează în rafale agit-propagandiștii Covidoisteriei dau roade!

  Asta s-a întâmplat pe la jumătatea săptămânii în curs, pentru ca, ieri, un copilaș de patru ani, care se juca în parc, supravegheat de mămica lui, a fost luat la bătaie de niște țânci cu vârste între cinci și șapte ani, fiindcă nu purta mască. Micii huligani declarând, cu mândrie, că l-au bătut fiindcă așa știu ei că trebuie procedat cu orice copil care nu poartă mască. Iată până unde a ajuns Covidoisteria!...

 Acestea sunt numai două cazuri dar, din păcate, lista este mult mai mare și teamă îmi  este că lucrurile nu se vor opri aici.Pentru că ele fac parte din șirul consecințelor- câtuși de puțin neintenționate- ale strategiei suspiciunii, urii și a învrăjbirii promovată, în mod sistematic și cu o nedisimulată tenacitate de către pseudopreședintele Klaus Iohannis și agit-propagandiștii săi. De data aceasta, masca sub care își ascund, cu perfidie și cu cinism, intențiile fiind lupta împotriva Covid-19. Este definitoriu (pentru guWERNanți) și edificator(pentru noi) să vedem cum pun agitatorii și propagandiștii Covidoisteriei, un fals și ticălos semn de egalitate între a exprima rezerve, argumentate și corecte, asupra exagerărilor comise în numele combaterii pandemiei și a nega că  aceasta  există. După care, asupra lor  se dezlănțuie o Niagară de sudalme și de invective, așa cum și agit-propul, detașamentele de agitație și propagandă, din nenorocita perioadă a „ascuțirii luptei de clasă’’ făceau la ordinul Comandantului Popoarelor.

   Desigur, există anumite diferențe în ceea ce privește termenii folosiți,dar, pe fond, se operează conform ordinului de luptă leninisto-stalinist: „cine nu e cu noi, e împotriva noastră’’. Ordin pe care aparatul de agitație și propagandă al regimului- denumit „agit-prop’’- și l-a asumat și a acționat în consecință pentru stârpirea noului dușman de clasă: PSD, dar nu numai el. Dușman de clasă care, de data aceasta, conform rudimentarelor șabloane mentale ale covidoisteriei- obiectul muncii pentru slujitorii agit-propului din anul de grație 2020 și poate și mai departe- trebuie să fie sau să devină oricine îndrăznește să ridice cuvânt împotriva abuzurilor și, după caz, a incompetenței în gestionarea situației. Sau, dacă mergem mai departe pe firul lucrurilor, asupra matrapazlâcurilor care se fac, cu mască și fără mască,  sub drapelul de luptă al campaniei anti Covid-19.   

 Revenind la ceea ce a pățit copilașul de patru anișori fiindcă l-au prins fără mască în parc niște alți copilandri, nu pot să nu îmi aduc aminte de o istorioară din maculatura realismului socialist în care se dădea ca exemplu un pionier din Marea Țară a Sovietelor, care, clocotind de iubire față de Tătucul Stalin, care și-a denunțat la KGB părinții că sunt dușmani ai poporului. Este,atunci, corect și cinstit să mă întreb dacă nu cumva  haidamacii în devenire care l-au snopit în bătaie pe un copilaș nevinovat au făcut asta tocmai pentru că, acasă sau prin vecini, au auzit că așa trebuie pedepsită ne purtarea măștii? La urma-urmelor, de ce m-aș mai mira dacă un vicepremier lansează public îndemnul de a ne denunța vecinii care organizează o petrecere la care sunt mai mult de X plus unu invitați? Asta nu sună la invitație la delațiune? Ba bine că nu!...

  Cât privește nivelul jos și josnic la care au ajuns agit-propiștii covidoisteriei atrag atenția asupra unei foarte grave confuzii pe care o generează și o întreține absolut inadecvata  expresie ,,negaționiști’’, cu care sunt taxați, în bloc, cei care acceptă să își pună mască de protecție dar nu și botniță. Fac această observație deoarece termenul „negaționiști’’ se referă, în mod curent, la cei care contestă existența camerelor de gazare naziste sau minimalizează amploarea fenomenului de exterminare a evreilor în timpul celui de-a doilea război mondial. Aceasta ar fi definiția noțiunii, iar pentru edificare invit cititorii să consulte cartea lui Thierry Wolton „Negaționismul de stânga’’,care a fost tradusă și în limba română. Cât privește modul absolut nepotrivit în care termenul a fost pus în circulație, de data asta la noi, fac trimitere expresă la declarația din 15 octombrie a premierului Ludovic Orban: „Sunt cazuri de negaționiști chiar în sânul bisericii. Este un comportament iresponsabil’’.        

  Recitiți, vă rog, faptele pe care vi le-am prezentat ceva mai înainte, după care vă rog să decideți în care anume caz se aplică această drastică judecată. Nu mă refer, se înțelege, la expresia „cazuri de negaționism”.  

×