Credibilitatea presei noastre a mai murit puţin

Ieşit din arestul preventiv prin decizia de punere în libertate provizorie sub control judiciar, Gigi Becali s-a avântat fără să clipească în ipostaza dragă inimii sale: cea de actor mediatic.

Omul de afaceri s-a remarcat de-a lungul timpului prin nevoia sa de a-şi da cu părerea pe toate posturile TV existente în România postdecembristă, despre toate subiectele - de la aşezarea lui Iisus pe cruce până la teoria relativităţii - şi în toate împrejurările: în halat de casă, amintind de o matroană la menopauză, la volanul maşinii sale scumpe, mulgând didactic oile sau zvârlind din picioare pe ringul de dans.

De la Caragiale ştim că românul are vocaţia de a-şi expune opiniunile, suferind astfel de o trăncăneală fără sfârşit.

Nu toţi românii proprietari de păreri au posibilitatea de a şi le expune în faţa naţiunii. Cei mai mulţi se mulţumesc să le facă publice doar nevestelor cu părul pe bigudiuri, tovarăşilor de bodegă sau celor întâlniţi în cale, prinşi de un nasture şi asfixiaţi de duhoarea gurii neîngrijite.

Gigi Becali e un om cu bani. Şi în România postdecembristă, oamenii cu bani au şi acest avantaj: de a putea să-şi dea cu părerea la televizor, alăturat celui de a-şi cumpăra o târfuliţă de lux sau de a-şi face un ziar.
Aceasta e explicaţia trăncănelii nesfârşite a lui Gigi Becali pe toate posturile TV.

Dacă n-ar avea bani, Gigi Becali şi-ar da cu părerea cel mult în bodegile din Pipera.
Cele două săptămâni de arest preventiv au fost pentru Gigi Becali două săptămâni de post la trăncănit.

Nimic surprinzător în faptul că, o dată ieşit din arest, în loc să meargă la Prohod, cum se smiorcăia în faţa instanţei, s-a lansat în conferinţe de presă ad-hoc, una dintre ele atingând absurdul prin ţinerea ei pe şanţ, în faţa Reşedinţei cu porţi aurite în stil kitsch.

Spre uluirea subsemnatului, la acel dialog de mexicani prăpădiţi cu proprietarul haciendei pe care strâng bălegar, l-am văzut şi pe marele poet Adrian Păunescu. Nimic anormal în faptul că un poet pe cale de a deveni statuie se pronunţă asupra unui eveniment precum ieşirea din puşcărie a lui Gigi Becali. Maestrul Adrian Păunescu, pe care-l consider una dintre conştiinţele naţionale, se înghesuia însă pe laviţa de la poarta bogătaşului, depunând vizibile eforturi să-l bage în seamă un personaj convins că, la o adică, are suficienţi bani să scrie o poezie mai bună decât cea a lui Mihai Eminescu.

Printre multe alte afirmaţii făcute de Gigi Becali sub semnul fierberii intelectuale provocate de conştiinţa transmisiei în direct s-a numărat şi aceasta:
"Vreau să mulţumesc trustului lui Vântu şi trustului lui Voiculescu, care mi-au luat apărarea cât am stat în puşcărie".

Cu trustul lui Sorin Ovidiu Vântu n-am nici o legătură. Graţie editorialului zilnic din Jurnalul Naţional şi unei emisiuni duminicale la Antena 3, trec însă şi eu drept unul care cochetez cu Trustul Intact. Duşmanii mei din presă, cei mai mulţi salariaţi ai Părintelui FNI, fără să-şi facă un complex din asta, m-au etichetat uneori drept om al Trustului lui Voiculescu.

Din câte s-a văzut în ultimul timp, sunt un simplu colaborator la Jurnalul Naţional. Ba chiar mă gândesc serios să renunţ la colaborarea cu Antena 3, pentru a mă rezuma la editorialul zilnic. În această ipostază m-aş fi aşteptat ca distinsa conducere a Trustului Intact să răspundă afirmaţiei lui Gigi Becali printr-o precizare care ar fi putut suna aşa: Trustul Intact nu i-a luat apărarea lui Gigi Becali. Ca trust de presă, Intact n-a făcut altceva decât să reflecte corect evenimentul arestării lui Gigi Becali. Nici vorbă de această precizare din partea Trustului Intact. Ea s-ar fi impus însă din cel puţin două motive:

1) Din nevoia de a atrage atenţia cititorilor şi telespectatorilor că presa îşi rezumă misiunea, în cazul unui cetăţean confruntat cu Justiţia, la relatarea corectă a faptelor. Apărarea cetăţeanului respectiv intră în datoria avocaţilor săi.

E drept, pot fi cazuri când presa să ia apărarea unui cetăţean în raporturile acestuia cu Justiţia.

Sunt însă cazuri de cetăţeni amărâţi, care n-au bani să-şi angajeze nici măcar un avocat, d-apoi armata de maeştri ai baroului, cum a fost cazul bogătaşului Gigi Becali.


2) Luni, 13 aprilie 2009, Traian Băsescu a lansat împotriva trusturilor de presă Realitatea-Caţavencu şi Intact acuzaţia că-l apăra pe Gigi Becali, deoarece patronii acestora "au intrat în trepidaţii că li se poate întâmpla şi oamenilor bogaţi să ajungă în faţa judecătorilor".

Cele două trusturi au sărit ca arse. Numai că la nici o săptămână de la această afirmaţie, omul foarte bogat Gigi Becali a mulţumit trusturilor lui Sorin Ovidiu Vântu şi Dan Voiculescu, pentru că i-au luat apărarea. Confirmând în chip strălucit acuzaţia adusă de Traian Băsescu. Şi astfel, prin absenţa unei precizări din partea celor două trusturi, credibilitatea presei noastre a mai murit puţin.