Creditele în franci au apărut din criza subprime

E greu de spus dacă emoţiile din jurul creditelor în franci elveţieni s-au estompat, fiindcă politicianismul poate agita oricât spiritele. Dar asta nu trebuie să ne oprească să amintim păcatul originar, pentru că împrumuturile în franci sunt legate tot de criza subprime.

Cu alte cuvinte, băncile europene, în loc să anticipeze că se va generaliza criza din SUA, s-au apucat să achiziţioneze derivative bazate pe ipoteci americane. După care, au constatat că ce au cumpărat era nevandabil, iar unora le-a venit ideea să-şi reducă pierderea pe seama unor credite în franci elveţieni plasate în estul Europei.

Împrumuturile în franci au exploatat lipsa de expertiză a unei regiuni private de împrumuturi o lungă perioadă şi care nu putea concepe că nişte pieţe ce abia au început să crească se pot duce în jos. Sigur că finanţatorii n-au recurs la franci fiindcă deţineau mari cantităţi de astfel de monedă, ci i-au utilizat pentru a atrage clienţii prin intermediul dobânzii reduse. După care şi-au conservat marjele de profit cu ajutorul unor swap-uri valutare.

Problemă este însă că aceia care au luat creditele nu doar de marketing au fost atraşi, ci li se ofereau cele mai avantajoase condiţii doar dacă se împrumutau în franci. Aici e buba, dar care nu justifică amestecul politicului. Deoarece un client după ce-şi evaluează riscul are şi varianta de a nu lua credit, mai ales că piaţa imobiliară, spre care se îndreptau preponderent finanţările în franci, era la maximum.

În măsura în care s-ar dovedi că bănci cu acoperire transnaţională au recurs la politici de cartel pentru a-şi promova creditele în franci şi debitorii nu mai pot returna împrumuturile, ceea ce pune în pericol subsidiarele, asta-i o problemă de management şi responsabilii care au ascultat de îndemnurile de sus ar trebui schimbaţi. După care e necesar să se rentabilizeze portofoliul de active, în vederea minimizării riscurilor.

Reiau. Lipsa de expertiză a făcut ca unele bănci europene să ia active proaste din America şi apoi să-şi facă hedging pe baza plasamentelor în retail din Europa de Est. Aşa au apărut împrumuturile în franci elveţieni, ce pot face un mare rău băncilor dacă nu se vor recupera. Poate că ar fi fost de preferat ca ele să procedeze ca RBS şi să accepte naţionalizarea decât să împrăştie astfel de active populaţiei. Iar în situaţia în care izbucnea criza, era limpede că un credit într-o monedă-refugiu va acţiona ca un glonte dum-dum. Dar a avansa ipoteza că cineva s-a gândit să facă cât mai mult rău dintr-o singură “lovitură”, pentru a amplifica emoţiile crizei, e deja teoria conspiraţiei, şi articolele de presă nu se pot contrui pe aşa ceva.