Criza ca alibi

Programul anticriză e sublim, dar lipseşte cu desăvârşire. De fapt, auzim tot mai des că nici nu ar fi altceva de făcut decât să aşteptăm resemnaţi revirimentul global.

Preşedintele Băsescu a declarat într-un interviu la Radio România Actualităţi că va continua "să ţină în braţe" Guvernul schizofrenic şi disfuncţional al lui Emil Boc. De dragul ţărişoarei, desigur! La fel explică şi liderii PSD de ce nu se retrag dintr-un parteneriat pe care îl denunţă zilnic, din ce în ce mai virulent. Tot pentru binele naţiei, partidul prezidenţial este gata să ierte afronturile repetate ale aliaţilor recalcitranţi. Cu condiţia, desi­gur, ca aceştia să nu-şi mai bage nasul în alocările bugetare ale ministerelor PD-L...

Oricât de ireconciliabile ar fi di­fe­ren­ţe­le care îi separă, iată că politicienii puterii au un discurs comun! Dacă acceptă compromisuri, nu o fac - Doamne fereşte! - pentru ciolan, ci doar din altruism. Se sacrifică pentru interesul superior al poporului! Cum să ne abandoneze? Cui să ne lase? Acum, în plină criză...

În realitate, criza globală este o mare şansă pentru Cabinetul Boc. Un alibi extrem de convenabil, invocat pentru a acoperi incompetenţa, incoerenţa şi lipsa totală de viziune a unor guvernanţi puşi în primul rând pe prăduială. Cu o asemenea echipă la cârma ţării, economia naţională s-ar fi dus de râpă şi în cel mai favorabil dintre contextele internaţionale. Acum ne prăbuşim spectaculos, ne îndreptăm spre dezastru.

Prognozele nu sunt pesimiste, sunt catastrofale. Ele nu i-au tulburat însă vacanţa lui Adriean Videanu, obişnuit încă de pe vremea mandatului său la Primăria Capitalei să gestioneze crizele bucureştene de la Monte Carlo sau Nisa. Nici măcar pledoariile Elenei Udrea în favoarea turismului autohton nu i-au schimbat obiceiul. Nici evaluarea acordului de împrumut cu FMI nu i-a grăbit întoarcerea. Şi, în fond, de ce ar fi făcut-o? Chiar îşi imaginează cineva că Videanu are vreo idee în legătură cu relansarea economiei naţionale? Specia­litatea lui sunt borduriadele şi as­faltările...

Nici Pogea nu pare să priceapă mai mult din sofisticatul domeniu al finanţelor. Experienţa sa de la Marmosim nu e tocmai cea mai potrivită carte de vizită pentru păzitorul bugetului naţional. Cât despre premierul Boc, acesta recunoaşte cu sinceritate că economia nu este domeniul lui de competenţă... Singura lui contribuţie la programul anticriză a fost reducerea cu 20% a salariilor miniştrilor. Gata, suntem salvaţi!

Programul anticriză e sublim, dar lipseşte cu desăvârşire. De fapt, auzim tot mai des că nici nu ar fi altceva de făcut decât să aşteptăm resemnaţi revirimentul global. Pe diferite voci, guvernanţii ne repetă că România e prea mică şi prea săracă pentru a lupta, cu un fenomen atât de vast şi de complex, că nici Statele Unite nu reuşesc să-i dea de cap. Sigur, nimeni nu sugerase că Bucureştiul ar pu­tea rezolva problema economiei mondiale. Aşteptam totuşi un plan cât de cât coerent la nivel naţional. Nu acesta a fost scopul declarat al "Pactului pentru România"? Nu ca să ne salveze din ghearele crizei s-a format alianţa împotriva naturii dintre PSD şi PD-L?

Pe partenerii de la Palatul Victoria nu-i uneşte vreo viziune comună, ci doar demagogia. Orizontul guvernanţilor noştri nu bate mai departe de alegerile din noiembrie. Eforturile lor vizează doar amânarea colapsului până după prezidenţiale. Chiar dacă pentru asta ne înglodăm tot mai adânc în datorii. Ce contează că ne amanetăm viitorul pentru câteva luni de iluzii? Câteva luni în care politicienii să ne poată promite din nou luna de pe cer, ştiind bine că ne aşteaptă prăpădul. În loc de terapie intensivă, ni se serveşte morfină. Vom plăti foarte scump această anestezie pre-electorală. Iar la anul sevrajul riscă să fie devastator.