x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Criză de iubire, criză de onestitate

5
Autor: Maria Timuc 08 Aug 2013 - 18:04
Auzim că am ieşit din criză şi, poate, aşa pare dacă privim anumiţi indicatori globali, dar urmele crizei s-ar putea să fie mai adanci azi decat au fost ieri, mai disperate, mai grave şi mai triste, mai extinse ca niciodată. Nu vorbim doar de criza economică, financiară, nu vorbim de lipsurile materiale în sine, cat de consecinţele psihologice, de tulburările spirituale, de criza morală, de confuzia mentală şi emoţională în care ne scăldăm, cu toată cunoaşterea ce ne stă la îndemană azi. Trăim între extreme, nu doar între extremele pe care ni le arată vremea de afară, între caniculă şi furtuni, ci între descoperiri ştiinţifice uluitoare şi crime oribile, într-o lume în care poţi străbate mări şi ţări într-o singură oră şi, în acelaşi timp, în aceeaşi lume poţi să bei apă contaminată şi să înghiţi substanţe toxice din carnaţi sau să te intoxici de la branză. Criza pare să fi creat un fel de ”tip psihologic” aparte, pare să fi predispus oamenii – altădată atenţi, grijulii, responsabili şi buni – la o cădere în cele mai josnice atitudini şi comportamente, care merg mană în mană cu crima, atentatul la sănătate, la viaţă, la siguranţa fiinţei. Ce diferenţă e – oare – între cel care i-a dat foc pastorului şi copilului său pentru bani şi cel care strecoară otrăvuri în alimentele a milioane de oameni? Poate că ”otrăvitorul” e chiar mai periculos, căci el distruge lent şi sigur, şi nu doar un om sau doi, ci mulţimi!

Climatul acesta de nesiguranţă a vieţii îi dă apă la moară fricii pentru viaţa proprie, căci prea mulţi oameni par dispuşi să facă prea mult şi chiar orice de dragul banilor. Dorinţa aceasta de caştig peste noapte, călcand peste orice îţi iese în cale, e diabolică, stridentă şi barbară. Să-ţi fie frică să bei apă cumpărată, nu mai vorbim de faptul că nici nu se pune problema să te apropii de apa care curge ruginită şi îmbibată cu substanţe la robinet, să-ţi fie frică să mănanci la un restaurant, să faci toxiinfecţie alimentară la nunţi şi la botezuri, să mananci carne cu exces de hormoni, să mananci branza falsificată, un aliment să aibă slamonella, altul cine ştie ce altă ”boală” înseamnă să observi ”criza” de onestitate care sfredeleşte continuu şi omoară coloana vertebrală colectivă. Criza de onestitate, criza de moralitate, criza de responsabilitate, criza de iubire şi de adevăr în care plutim aproape inconştienţi descrie, parcă, profunzimea degradării şi a căderii în care ne-a scufundat starea de nesiguranţă. Pană şi iubirile ni s-au poluat, şi ele s-au intoxicat, parcă, şi ele sunt prinse în mrejele lăcomiei; cei care au bani destui cred că le pot cumpăra şi cumpără cate ceva, cumpără servicii sexuale şi trupuri care se vand, iar pe de altă parte, căutătorii de chilipiruri şi cei predispuşi să ridice şapte trepte într-o zi, ca Făt Frumos, vad dragoste pe bani. Asta-i criza, prin aceste dimensiuni psihologice îşi învarte fusta largă şi bogată, asta-i criza care nu poate fi aşa de uşor vindecată, căci bolile care-o compun au nevoie de vindecare prin răbdare, prin înţelepciune, prin responsabilitate, prin onestitate şi prin iubire faţă de sine şi faţă de oameni. Sărăcia nu-i o scuză pentru crimă, nici pentru otrăvirea a milioane de oameni, lipsurile nu-s o scuză pentru incapacitatea noastră de a trăi în adevăr, de a trăi onest şi vertical. În trecut ucideau puştile şi tancurile în războaie descreierate, dar astăzi ne ucid arme mai perverse, ascunse în mancare, în apă, în lapte, în medicamente, în lucrurile pe care le folosim zi de zi. Umbra lor e, însă, ”criza interioară”, criza mentală şi afectivă, criza spirituală, criza de lumină, care-i împinge pe mult prea mulţi oameni, îngrijorător de mulţi, să atenteze la vieţile altora. Mor prea mulţi oameni în accidente, mor prea mulţi oameni şi se îmbolnăvesc prea mulţi din pricina imoralităţii şi a lipsei de caracter a altora şi, pnetru că se întamplă excesiv asemenea lucruri, e semn că ne aflăm într-o stare adancă de criză, care trebuie investigată şi oprită. Ne lipseşte fericirea, ne lipsesc reperele autentice şi investiţiile în valoare, ne lipseşte informaţia de calitate şi onestitatea şi toate acestea par să aibă în comun o interpretare tulburătoare şi, poate, greşită a conceptului de ”libertate”.  Noi suntem liberi, dar nu liberi să ucidem, să intoxicăm, să otrăvim, să incendiem oameni, să distrugem păduri şi flori, şi fiinţe. Libertatea presupune iubire, respect şi onestitate faţă de noi înşine şi faţă de oameni şi, dacă nu-i aşa, dacă-i prea mare valul de rău ce ne loveşte, suntem în criză, într-o criză grozavă!


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de