x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cufărul cu amintiri. Inimi driblate

Cufărul cu amintiri. Inimi driblate

de Florin Condurateanu    |    22 Sep 2015   •   22:00

Se încâlcesc adesea iţele amorurilor în lumea fotbalului. Frumoasele manechine, dar şi piţipoancele de cluburi roiesc în jurul învârtitorilor de mingi. Fotba­liştii sunt răsfăţaţii tribunelor, au bani cu duiumul, fac cadouri scum­pe curtezanelor, le plimbă cu limu­zine strălucitoare pe care scrie ciudata tablă a înmulţirii 4x4. Fideli­tatea în amor adesea e ciobită, şi inimile fetişcanelor fără multe gânduri în cap, dar cu picioare lungi pornind de la tiroidă, sunt driblate de vedetele fotbalului. Uneori, vedetele cu crampoane îşi pasează sau îşi fură iubitele şi ies certuri, de parcă nu s-ar învârti roiuri de frumoase cu pungi chimice strecu­rate în sâni şi cu fluturări de gene false. Recent s-a petrecut o stricare a prieteniei dintre Marica şi Torje, după ce junele prim Marica a furat minţile manechinului care se aflase vreme lungă la braţul mijlocaşului mic de stat, dar iute ca un titirez. De altfel, amorurile fotbalistului cu cele mai curtate tinere, Ilinca Vandici, Diana Munteanu, Bianca Drăguşanu, iar lista nu se opreşte aici, au făcut deliciul presei. Bineîn­ţeles că au fost şi femei deştepte şi de ispravă, care au secondat cu rafinament carierele splendide ale soţilor, dăruindu-le linişte; de exemplu, o doamnă jos pălăria, Neli, nevasta lui Mircea Lucescu, sau soţia lui Lăcătuş. Dar craiul recunoscut de toţi, fantele care a iscat furtuni în amorurile lui, este Mutu. A dus-o la altar pe frumoasa Alexandra Dinu, i-a pus inelul de căsătorie strălucitoarei Consuelo, tocmai din Republica Dominicană, i-au despărţit două continente şi un ocean. S-a iubit cu atrăgătoarea israeliancă Yespica, curtată de împăraţii Formulei Unu, a avut incendii în inimă cu Bianca Drăgu­şanu, a poposit în apartamentul bombei sexy Laura Andreşan, i-a trimis mesaje focoasei amante a lui Piţurcă, Vica Blochina, până nu l-a mai convocat la naţională antreno­rul rănit în amor.

×