Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cu siguranță, pe lumea cealaltă, după ce va fi citit odele de fierbinte adeziune și de nemărginită admirație înălțate Laurei Kovesi de către cei doi corifei ai GDS- Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu-, savanta de largă recunoaștere internațională este roasă de cea mai cruntă invidie. Ăsta da cult al personalității, patetic și vibrant, nu cum erau compunerile alea stângace , în limbă de lemn,pe care noi, cei din presa de atunci, trebuia să le scriem și apoi să le publicăm sub semnătura oamenilor muncii de la orașe și sate!
De mare ajutor sunt convins că le-au fost celor două luminate minți seria de „Omagii’’, apărute sub egida fostei Edituri Politice, al cărui impresionant patrimoniu financiar Gabriel Liiceanu l-a preluat în niște cam dubioase condițiuni prin grija comilitantului Andei Pleșu, pe atunci ministrul culturii în guvernul provizoriu instaurat după evenimentele din decembrie 1989! Dovadă că în meseria asta, pe cât de mult hulită pe atât de necesară oricărui regim totalitar, nimic nu se și pierde totul se transformă. Fiindcă, dacă cercetăm mai atent presa vremii, constatăm cu câtă ardoare i se adresau prestigioase condeie regelui Carol al II-lea, sub deviza: „Nihil sine Die, nihil sine Rege!”. Care, cu inteligența sa ascuțită și cu cinismul său recunoscut a lansat vorba pe care N D Cocea a făcut-o publică: ,,Nu am eu… , câți vor să îl pupe!’’
Revenind în actualitate, să mai remarcăm și faptul că nu doar cultul personalității este reabilitat și exploatat cu mult folos de către cei doi prestigioși gânditori(și, firește, nu numai de ei), recuperat și revalorificat fiind și vocabularul specializat. De pildă, termenii,,slujitor-slujitoare’’,respectiv ,,a sluji-slujire’’. Dacă acum treizeci de ani, Tovarășul și Tovarășa erau omagiați pentru ,,slujirea, cu exemplar devotament a idealurilor socialismului și păcii între popoare’’, uite că, mai nou și mai nou, Laura Kovesi este omagiată pentru faptul că, prin ,,comportamentul ei devine aproape de slujire’’. ,,Este Slujirea!’’, încheie apoteotic Gabriel Liiceanu, lansând în eter o formulare care ar umple-o de invidie pe mult stimata academician doctor inginer.
Iar pentru că un discurs omagial, scris și declamat după toate regulile meseriei, trebuie, neapărat, să aibă și o proiecție istorică , iată că, și de data asta, bunele practici ale cultului personalității sunt preluate și folosite cu maxim randament. Așadar, dacă în ,,Epoca de Aur’’ era neapărat nevoie să se scrie și să se spună că numai avându-l în fruntea partidului și a statului pe Tovarășul, desigur alături de Tovarășa, țara noastră va putea să urce pe cele mai înalte culmi de progres și civilizație, de data asta, discursul se mai schimbă, pe undeva, pe ici pe acolo, prin punctele esențiale. În sensul că,deocamdată, este vorba despre o aspirație și o dorință. Dar, și acestea tot fierbinți și tot vitale, desigur exprimate în alt registru vocal. Așa că, după ce Andrei Pleșu lansează teza ,,modelului suprem de muncă și de viață’’-,,Dacă măcar jumătate din figurile noastre politice ar semăna cu Kovesi , țara asta ar avea alt chip și altă evoluție’’- este rândul lui Gabriel Liiceanu să postuleze că multimedaliata Zeiță a anticorupției este ,,din plin’’ prezidențiabilă :,,Da, m-am gândit! Dumnezeule, cum ar arăta România cu un asemenea om, care,prin comportamentul ei devine slujirea’’ Întrebare pe care,la drept vorbind și-au pus-o și foarte-foarte mulți dintre noi, gândindu-se, însă, cum ar arăta România atunci când sub sceptrul prezidențial al Laurei Kovesi ,,telejustiția cu dedicație ’’ va deveni politică de stat! Curat vorba lui Gabriel Liiceanu:,,Dumnezeule, cum ar arăta România!’’
Pentru că lista comparațiilor nu se oprește aici, au mai intrat în discuție și câțiva care au atras luarea aminte asupra faptului că asemenea jurăminte de credință i-au închinat Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu et comp lui Traian Băsescu și, mai apoi, s-au spălat pe mâini mai ceva decât Pilat din Pont. Cum stăm, atunci, la capitolul minima moralia? Răspund fără ezitare: încă o dată, nimic nou sub soare! La fel au procedat foști înălțători de osanale pentru Carol al II-lea care, după asta, au slăvit Republica și pe Geniul Carpaților sau alții care, după decembrie 1989, au devenit din aplaudaci dizidenți Și atunci?...
Vă înțeleg nedumerirea, drept pentru care vă invit să recitiți ,,Apelul către lichele’’, acest veritabil autoportret, personal și de grup iscălit de Gabriel Liiceanu și, cu siguranță, veți avea cheia problemei.
Citește pe Antena3.ro
