x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cum a ajuns Catinca hoaţă fără să vrea

Cum a ajuns Catinca hoaţă fără să vrea

de Ion Cristoiu    |    14 Mar 2009   •   00:00

Vechile şine, înalte, din cartierul Militari au fost scoase şi înlocuite cu altele, noi, vârâte în aşternut de cauciuc, silenţioase. A costat vreun milion de euro. La câteva luni după încheierea lucrării, şinele au fost scoase şi mutate pe un bulevard paralel. Acum, ele se pun la loc. Motivul? S-a uitat că în depoul Militari au rămas tramvaie. Pentru a le scoate de acolo e nevoie de şine. După ce se va goli depoul, şinele vor fi luate.



CĂCIULA
Catinca Bereleu, fata cea mare a lui Ghiţă Bereleu din Tănăsoaia Vale, vânzătoare la un butic de la Unirii, a ajuns hoaţă fără voia ei. Într-o seară, mergând cu metroul, aţipi în căldura şi mersul lin legănat al vagonului. Se trezi imediat, terorizată de presimţiri. Într-adevăr, se petrecuse ceva înfricoşător: pe capul bărbatului negricios din faţă şedea căciula ei de iepure. Frumoasa ei căciulă, cumpărată din talcioc, de care se făcuse vâlvă pe întregul etaj. Fără să-şi dea seama ce se întâmplă cu ea, la oprirea metroului în staţie se năpusti, smulse căciula din capul respectivului şi, sărind pe peron, o ţinu tot o fugă până acasă. Când intră în apartament, gâfâind să-şi rupă plămânii, holbată de groază, dădu cu ochii, în cuier, de căciula ei, uitată acasă azi-dimineaţă, când plecase la serviciu în grabă.

A NĂSCUT PISICA
Arabii, vreo câţiva locuind la hotelul de peste drum, îşi răcnesc unul altuia glume de la un capăt la celălalt al restaurantului. Traşi în ţeapa gastronomică, cinci pui se răsucesc încetul cu încetul în jurul lor. Axa de rotaţie e o vergea metalică de vreo doi metri, intrând printr-o parte a cuptorului şi ieşind prin cealaltă. De manivela ca de fântână învârte calm, cu conştiinţa profesiei împlinite, nea Tase, bucătarul. E gol până la brâu, cu boneta albă de brutar sau de doctor lăsată pe ceafă şi roşu aprins de căldura cuptorului. Când fragilele fiinţe asasinate dau semne că s-au rumenit, nea Tase ridică clapeta de sticlă şi, cu o cârpă umedă, dar murdară aruncă pui după pui într-un lighean cu smalţul sărit. Din când în când, câte-o ospătăriţă durdulie, gen puicuţă, vine la una din mesele arabilor şi îl prinde de talie, drăgăstoasă, pe câte unul.

– Frumoasă fată!, zice arabul, bătând-o uşurel pe obraz, după care, vârându-şi două degete în buzunarul cămăşii, îi oferă o ţigară.

– Mersi!, zice ospătăriţa, ca o prinţesă obişnuită să i se facă astfel de cadouri şi, punând-o la ureche, cum fac tâmplarii cu creionul, se depărtează spre bucătărie, legănându-se etern din şolduri.

Câteva minute mai târziu, ea, arabii, alţi clienţi, celelalte ospătăriţe sunt îngrămădite într-un colţ, una peste alta, lungindu-şi gâturile gata să cadă în nas: Pisica restaurantului, tanti Miţa, cum îi spune personalul feminin, are zece pisoi!  Dinspre bucătărie vine în fugă, lipăindu-şi papucii cu toc de lemn, Tanţa, ucenica de bucătăreasă, surprinsă de veste în plină activitate: ţine în mână, ca un ienicer sabia în plin atac, furculiţa uriaşă, cu care întoarce de pe o parte pe alta, ca să intre untura până la os, coastele de porc. Un obişnuit al restaurantului – un slăbănog, cu o înfăţişare cânepie – e chemat şi el, cu semne exuberante, de una dintre ospătăriţe. Nea Vasile, portarul, purtându-şi uniforma cu bumbi strălucitori şi fireturi chiar şi pe căldura asta, pentru că, zice el, un portar fără uniformă e ca un cavaler fără cal, tratează cu indiferenţă bărbătească exclamaţiile femeilor. El e de părere – şi femeile îl ascultă respectuoase – că pisica trebuia să facă cinci pui, nu zece. Efortul deci a fost prea mare şi în consecinţă – proclamă el din înălţimea-i masivă, burtos şi asudat – cinci dintre ei nu vor trăi prea mult.  Feţele femeilor se lungesc a tristeţe.
– Hai, fetelor, treceţi la lucru, sunt clienţi care aşteaptă!, le zice nea Vasilică, şeful localului, care tocmai acum a condus până la uşă pe cineva de la Direcţia comercială, venit să facă rost, pentru nunta unui nepot, de vreo cincizeci de pui de Crevedia.

Le-o zise aşa, într-o doară, în treacăt, îndreptându-se îngândurat către biroul său.  Localul îşi reia activitatea obişnuită.  Toţi – clienţi, ospătari, portar, bucătar – aruncând din când în când priviri furişe spre colţul în care cinci dintre pui sunt condamnaţi pieirii.

*Din volumul cu acelaşi titlu în curs de apariţie

×
Subiecte în articol: editorial