Cum e cand uiti de ce ai fost suparat

Am fost suparat toata ziua, dar am uitat de ce. Am luat la rand toate nenorocirile ce se abat zilnic asupra tarii, insa nici una nu mi s-a parut c-ar fi meritat supararea.

Am fost suparat toata ziua, dar am uitat de ce. Am luat la rand toate nenorocirile ce se abat zilnic asupra tarii, insa nici una nu mi s-a parut c-ar fi meritat supararea.

Gandindu-ma la asta, mi-am dat seama ca relatia dintre cauza si suparare e una de merit. Ca nu face sa-ti amarasti viata pentru lucruri care dureaza o zi. Poate ca tocmai de aceea m-am suparat rau, fiindca ma consum excesiv, ca nu simt dimensiunea reala a unor situatii. Vad un copil plangand in hohote, imi amintesc ce-am invatat din carti, ca lacrimile unui copil sunt ca ploile de vara, totusi nu ma pot opri sa nu-l consolez: De ce plangi, micutule? Iar micutul imi raspunde: De-al dracu’, sa-ntrebe prostii!

Poate ca m-a afectat consideratia care li s-a acordat celor trei ciubucari intorsi intregi din Irak. Poate ca nu mai suport sa vad cum un esec profesional, avand la baza o mita arabeasca, e cinstit ca un fapt de eroism. Poate ca ma deprima obtuzitatea agresiva a catorva confrati, pentru care toti cei care nu gandesc ca ei sau le dau replica sunt vanduti puterii sau lipsiti de minte. E posibil sa ma fi mahnit si unele voiosii de smecher ale presedintelui, dar intre paternalismul ipocrit al domnului Iliescu, solemnitatea stearpa a domnului Constantinescu si umorul cam prea de tot popular al eficientului Basescu, n-am incotro si-l prefer pe ultimul. Poate ca sunt suparat, deoarece astept de cincisprezece ani sa admir sau macar sa stimez un politician si cum incep sa simt un pic de simpatie pentru unul, cum savarseste un lucru rau si de rusine. Poate ca tocmai nevoia asta a mea, nevoia asta a noastra, de a afla si politicieni demni de respect ii strica. Ii streseaza si-i deregleaza la caracater. Poate ca ei ar fi altfel daca romanii n-ar fi atat de doriti sa-si admire si sa-si respecte conducatorii. Poate ca de aia sunt tot timpul dezamagit, pentru ca prea ma amagesc. Ca vina e a mea, intrucat vad mereu mai ales ce nu exista si caut mereu acolo unde n-o sa se gaseasca niciodata nimic. Poate ca in loc sa ma supar pentru ce li se intampla altora ar trebui sa ma supar mai des pentru ce nu mi se intampla mie si familiei mele. Poate c-am fost suparat degeaba, ceea ce chiar e un motiv de suparare. Poate ca m-am suparat de moarte fiindca si moartea e tot o suparare. Poate ca nici nu m-am suparat, dar a trecut inca o zi, iar in Romania mai bine nu e. Sau e mai bine pentru toata Romania, insa nu si pentru fiecare roman in parte. Poate chiar asta m-a suparat profund, ca a venit binele pe care-l asteptam de mai mult de jumatate de secol si nu seamana deloc cu ce am asteptat.

Iar lucrul care ar fi sa ma supere tot timpul de acum inainte e ca uit, uit si uit. Dovada ca uit pana si de ce am fost suparat ieri toata ziua. Daca am fost cu adevarat suparat. Fapt ce inseamna ca poate n-am fost suparat. Ca numai cred c-ar fi trebuit sa fiu suparat.