Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sunt nenumărate dovezile din anii trecuţi, dintre cele semnificative, ce conduc la concluzia că reflexele pieţei noastre valutare s-au tot îmbunătăţit. Cursul leu-euro a urcat sau coborât cu măsură, reacţionând tot mai adecvat la desele schimbări de ritm şi de împrejurări din economie.
Acum, la început de 2013, leul urcă (mai exact se apreciază) şi în unele cercuri îşi fac loc temeri că ar fi început o perioadă de excesivă şi îndelungată “îngrăşare” a monedei noastre. În alte cercuri însă, opiniile converg către o stare opusă: că leul ar avea o tendinţă firească spre apreciere, dar că i se pune frână. Şi într-un caz, şi în altul sunt invocate intervenţiile Băncii Naţionale. Adevărul este că Banca Naţională afirmă deschis că intervine în piaţa valutară, dar nu dă niciun fel de detalii: nici când intervine, nici cum intervine, nici când nu intervine. Nu din secretomanie, ci pentru a nu influenţa piaţa.
O analiză “la rece” a celor mai recente mişcări ale leului, în cursa cu euro, exprimă mai degrabă un efectiv proces de armonizare. Între cine şi cine? Desigur, între cursul de schimb şi împrejurările curente. Piaţa valutară românească reacţionează corect la evenimente interne şi externe. Aşa s-au petrecut lucrurile ani buni, aşa se petrec şi acum. Piaţa valutară nu se limitează la spaţiul geografic românesc, se întinde până la Londra şi Frankfurt, iar faptul că asigurările potrivit cărora 2013 va fi un an cu politici monetare şi fiscale normale a făcut să sporească interesul faţă de leu.
Din decembrie şi până în prezent, cursul a trecut peste trei praguri de apreciere, de la 4,5 la 4,3 lei pentru un euro. Întrebare frecventă: cât timp şi cu ce consecinţe se va întări leul? Fiecare nouă apreciere translând emoţiile din piaţa valutară în multe alte segmente ale societăţii. Cu mari exagerări deseori. Dar piaţa a rămas stabilă şi nu dă semne că s-ar dezechilibra.
E cert că aprecierea leului îi bucură pe cei cu rate la bănci în valută, pe importatori şi pe o mare parte a populaţiei căreia, fără niciun interes direct, o astfel de veste îi face bine. Nu-i bucură însă pe exportatori. Din cercurile lor răzbate deja ideea că dacă leul se va mai aprecia mult, vom pierde creşterea economică. Idee cât se poate de neadevărată. Creşterea economică nu este dependentă nici de inflaţie, nici de curs. Deşi, deseori, în dezbateri publice sau în lucrări de specialitate, se forţează legături între aceşti indicatori. Mai cu seamă, se susţine că inflaţia mare sau moneda depreciată fac creştere economică. Sursele creşterii economice, în toate împrejurările, sunt însă locurile de muncă, productivitatea şi investiţiile; iar investiţiile depind de capital, de economisire, de inovaţii.
E adevărat, totuşi, că flotarea liber-controlată a cursului de schimb leu-euro a acţionat deseori ca supapă prin care au fost evacuate presiuni adunate în economie. Îndeosebi în acele momente în care excesul de importuri, indisciplina financiară şi cea salarială au împins cu mult peste limitele admise deficitele bugetare şi de cont curent. Dar chiar şi în împrejurările amintite sistemul supapelor şi-a dezvăluit evidente limite. Fiindcă un astfel de sistem funcţionează bine numai atunci când economia nu se împiedică de o productivitate modestă şi nici când în companii legea nu o fac competitivitatea şi eficienţa. Dovadă că, dacă vrem eficienţă, va fi nevoie de acţiuni conjugate ale politicilor monetare, fiscale, salarială şi de restructurări. Toate aceste politici funcţionează bine când acţionează simultan şi se potenţează reciproc.
