Valentin Lazea, economist-șef al Băncii Naționale, face o analiză a implicațiilor deficitului de cont curent al României care, în opinia autorului, atinge o cotă de – atenție! – 2,7 la sută din PIB în 2017. Discuția între specialiști pe această temă nu este deloc nouă, iar punctele de vedere sunt, așa cum le trece în revistă studiul publicat în OPINII BNR, de la a nega efectul acestui indicator în economie, până la a-l include în factorii de referință. Titlul studiului – ADN-ul economiei României citit în deficitul de cont curent – îl plasează pe Lazea între cei care dau greutate indicatorului și, mai mult, cred în datum-uri istorice.
Deficitul de cont curent devenise o obsesie pentru Nicolae Ceaușescu, liderul comunist prezentând simplu rezolvarea problemei prin creșterea exporturilor și reducerea draconică a importurilor. Dezechilibrul dintre ieșirea de bani și intrarea lor nu putea fi atenuat ca acum prin fluxul de bani pe care îl trimit românii plecați peste graniță. Lazea avertizează cititorul să nu fie vexat de observația că mai toate statele de pe teritoriul fostului Imperiu Otoman au un deficit de cont curent cronic, așa încât putem intui că ADN-ul economiei de astăzi vine de demult și merge departe.
Din 101 de țări în curs de dezvoltare, doar 13 au reușit să-și depășească în ultimele decenii condiția, devenind țări dezvoltate. Premianții economiei mondiale nu ,,cresc” pe deficite și nici pe datorii. Ce șanse avem să intrăm în rândul premianților?
Deficitul de cont curent a fost pe perioada ianuarie - mai 2017 de 1,969 miliarde euro, tendința consumului alimentat din importuri fiind tot mai evidentă după 2015. Datoria externă la sfârșitul lunii mai era de 94,253 miliarde euro, în creștere cu 1,876 miliarde euro față de sfârșitul anului 2016 .Pe acest trend, datoria externă totală a României va atinge în următorul an pragul psihologic de 100 de miliarde euro. Un nivel greu de administrat propagandistic după trei decenii de capitalism românesc care a pornit spre economia de piață, nedirijată, cu ,,greaua moștenire” lăsată de Ceaușescu – datorie externă zero.