De ce

Să cauţi drumul unui om care a făcut tot posibilul să nu se lase şi apoi a murit nu e uşor. Întotdeauna după moartea unui artist apare acel obsedant "de ce". Şi a apărut din plin în ultimul timp, înconjurând ca un abur enorm imaginea Mădălinei Manole. "De ce era nefericită?", "De ce s-a sinucis?", de ce asta, de ce altele şi aşa mai departe. La modul general vorbind, acest "de ce" primeşte de obicei răspunsuri multe şi mărunte. Dar niciodată ceva precis, aşa cum îşi doreşte toată lumea. Lumea nu negociază, toţi - prieteni ori duşmani - îl vor pe omul acela, chiar dacă atât timp cât era în viaţă nu prea îi interesa, pentru că prezenţa lui le devenise prea familiară. Şefan Iordache spunea cândva că atunci când o să vină la el doamna cu coasa nu o să se lase luat pur şi simplu, ci o să discute cu ea, o să negocieze. Superbă metaforă, dar după cum se vede treaba, moartea se lasă greu. Mădălina a încheiat contractul cu moartea printr-un mesaj. Deşi poate nu îşi are locul comparaţia, la fel a procedat şi Dalida - diva de origine italo-egipteană, simbol al unei generaţii care o poreclise "Marea singuratică". În noaptea de 2 spre 3 mai 1987 a lăsat un bilet de adio în care a spus "Viaţa a devenit insuportabilă pentru mine... Iertaţi-mă" şi s-a sinucis. De ce?... Există o anecdotă despre care au fost ultimele cuvinte ale lui Goethe înainte de a muri. Cum că ar fi fost "Mehr licht" - "Mai multă lumină" , şi că de fapt ar fi spus "Mehr nicht" - "Gata, ajunge"...