De ce a fost sacrificat pionul Ridzi înainte de termen

Marţi, 14 iulie 2009, în nici o oră, scandalului Ridzi i s-a pus capăt printr-o succesiune de evenimente derulate cu o repeziciune şi o precizie care trădează minuţioasa pregătire. E limpede că demisia Monicăi Iacob Ridzi a fost decisă mai de mult în laboratoarele de la Cotroceni.

Urma ca ea să demisioneze doar în clipa când sacrificarea ei ar fi rezolvat şi unele probleme ale lui Traian Băsescu. Având în vedere că scandalul mediatic îşi mai pierduse din amploare şi că, după cum ne arată ultimele sondaje, Traian Băsescu nu pierdea din cauza lui, se calculase ca demisia să survină după şedinţa Parlamentului din 27 iulie 2009.

De ce s-a devansat evenimentul? E o întrebare care marţi seară a fost pusă nu din perspectiva de analist, ci din cea de chibiţ electoral anti-Băsescu. După opinia mea, precipitarea deznodământului îşi are cauza într-un fapt petrecut luni, 13 iulie 2009.

Ce se putea petrece atât de grav pentru Traian Băsescu, încât să-l oblige la sacrificarea înainte de termen a pionului Monica Ridzi? În dimineaţa zilei de 13 iulie 2009, a izbucnit scandalul sexual în care a fost implicat consulul României de la Chişinău. Ion Nuică nu era numai consulul nostru la Chişinău. Era şi şeful rezidenţei SIE din Republica Moldova.

Potrivit datelor apărute până acum, domnia sa a lucrat înainte de 1989 în Contrainformaţiile Externe ale Securităţii. După 1989, a lucrat ca şef al rezidenţei SIE din Iran, Israel. La Chişinău, ca şef al rezidenţei SIE, avea în responsabilitate nu numai agenţii noştri, dar şi informatorii din Republica Moldova. Nu-i exclus ca partenera sa de sex neprotejat să fi fost una dintre subordonatele şi pe linie de servicii secrete româneşti, preluată şi întoarsă de serviciile secrete ale lui Voronin.

Aşa se explică, poate, încrederea greu de conceput pe care o are faţă de tânără un ofiţer cu vechi state în serviciile secrete precum Ion Nuică. Pentru SIE, scandalul Ion Nuică are valoarea unui cutremur de tip Pacepa.

În primul rând, pentru că secvenţele penibile difuzate de televiziunile româneşti întreaga zi de luni au dat una dintre cele mai mari lovituri de imagine din perioada postdecembristă unui serviciu secret autohton. O lovitură primită la plex şi de Traian Băsescu, nu numai şeful, dar şi apărătorul necondiţionat al serviciilor noastre secrete. În al doilea rând, scandalul a atras atenţia asupra implicării româneşti în treburile interne ale Republicii Moldova. O implicare pe cale de a se amplifica în perspectiva alegerilor cruciale din 29 iulie 2009.

Lesne de imaginat ce s-ar fi întâmplat dacă scandalul mediatic ar fi continuat şi în zilele următoare. În aceste condiţii, Traian Băsescu, şeful şi protectorul SIE, nu putea rămâne cu mâinile în sân. Astfel s-a produs sacrificarea înainte de termen a pionului Monica Ridzi. Dar nu numai atât.

Pentru a fi sigur că presa se va năpusti asupra unui alt subiect, Traian Băsescu a apelat la o reţetă infailibilă în cazul domniei sale: atacarea publică a trusturilor de presă. Când vrea să se vorbească despre el sau când vrea să abată atenţia de la ceva primejdios pentru domnia-sa, Traian Băsescu lansează un atac virulent la adresa presei. E sigur că întreaga presă se va năpusti furibundă asupra acestui moment.

Dacă luni seară toate televiziunile difuzau filmuleţul compromiţător cu diplomatul nostru de la Chişinău, iar a doua zi toate publicaţiile relatau pe larg scandalul, marţi seară subiectul a dispărut, iar miercuri dimineaţă în ziare parcă nici n-ar fi fost. Demisia Monicăi Iacob Ridzi a acaparat toate talk-show-urile. Televiziunile de ştiri şi ziarele s-au năpustit mai ales asupra discursului de la Cotroceni despre cârdăşia dintre presă şi oamenii politici.

Diversiunea a reuşit. Atât de bine, încât presa a trecut cu vederea un fapt grav: Traian Băsescu a minimalizat la întâlnirea cu membrii societăţii civile din Republica Moldova cele întâmplate la Chişinău. Din punctul nostru de vedere, atacul lui Traian Băsescu la adresa presei trebuie expediat (domnia-sa nu e la primul atac), discuţiile urmând a fi concentrate pe lipsa de seriozitate cu care a tratat acest incident.

Chestiunea de esenţă în cazul consulului Ion Nuică nu constă în faptul că a fost filmat şi dat în presă, ci în viaţa destrăbălată pe care o ducea la Chişinău ca reprezentant al României. Indiferent în ce ţară ar fi, un diplomat trebuie să fie extrem de atent cu viaţa sa, deoarece el reprezintă o ţară şi nu propria persoană. Căsătorit, Ion Nuică întreţinea relaţii sexuale cu o angajată din Republica Moldova chiar a consulatului. În acelaşi timp, domnia-sa răspunde de vize.

Un om cu o asemenea viaţă nu putea garanta că era onest în activitatea profesională. În condiţiile unei publicităţi uriaşe făcute în România scandalului, ar fi fost de aşteptat o poziţie mult mai severă a preşedintelui ţării, responsabil de politica externă a României. De ce a reuşit diversiunea? Pentru că în bătălia cu Traian Băsescu adversarii săi folosesc ovarele, şi nu creierele!