De ce am ajuns aici (III)

Cei ce cântă virtuţile unui asemenea gen de "globalizare" se referă probabil la virtuţile pentru ei! Căci pentru "globalizaţi" nu le prea vezi, chiar cu lupa de le-ai căuta! Pentru România nu prea se văd foloasele, ci doar ponoasele.

+Dar, să fie clar, nu sunt ponoase din partea capitalismului în sine! Căci tărăşenia asta nu este deloc capitalism! Este, fără echivoc, împotriva a tot ceea ce, într-o măreaţă ipocrizie, se susţine prin Occident dincolo şi dincoace de Atlantic în materie de administrare a treburilor politice şi economice ale societăţii: aşa-numitul "political correctness", morala afacerilor, incompatibilitatea abuzurilor de poziţie dominantă şi a ajutoarelor de stat cu o concurenţă loială, evitarea conflictului de interese, înseşi principiile capitaliste "proprietarul decide, dar şi răspunde" şi "debitorul este cel care plăteşte"!

Ar exista probabil şi anumite disponibilităţi în a se accepta, dincolo de impunerea prin forţă financiară, asemenea aranjamente, dacă acestea ar folosi la ceva. Din aranjamentul de 20 miliarde euro cu FMI-UE, dacă este vorba de o treime (deci de vreo 6-7 miliarde euro) cu adevărat necesară pentru a se putea finanţa temporar deficitul bugetar, până la reducerea acestuia în limite rezonabile şi, deci, ca o condiţie a restructurării obligatorii a finanţelor publice.

Această reducere este cu adevărat necesară şi tot cu adevărat necesar este şi aranjamentul extern pentru respectiva reformă, întrucât s-a dovedit limpede că altfel în România reforma cu pricina nu este făcută! Dar restul din împrumut - din păcate, grosul - n-ar trebui să facă parte, în plină criză, din aranjament, deoarece nu este pentru statul român şi n-ar trebui să-i cadă în sarcină tocmai acum.

Nu face decât să împovăreze statul român şi să-i împiedice restructurarea, admiţând desigur că acesta ar fi obiectivul realmente vizat!

O morişcă de împrumuturi noi va fi în mod obiectiv învârtită pe mai departe pentru a se plăti împrumuturile vechi. Fără a se obţine ceva! Oricum, nu stabilitatea vizată! Şi aceasta pentru simplul motiv că, indiferent cât de puternică va fi până la urmă ajustarea - repetăm, necesară! - finanţelor publice, respectiva ajustare rămâne o biată picătură în oceanul ravagiilor deja făcute sau posibile venind din partea mişcărilor fluxurilor financiare străine, comparativ fabuloase ca dimensiune şi atât de volatile!

Ce poate reprezenta pentru stabilitatea financiară generală o ajustare a finanţelor publice de 2-3 sau chiar 4 miliarde euro anual - căci de mai mult nu poate fi vorba decât dacă se încetează pur şi simplu a se mai plăti salarii în sistemul bugetar -, dacă, de pildă, băncile străine din România se decid, din interese proprii, să-şi reducă expunerea pe România cu 5-6 miliarde euro, un mizilic pentru grupurile bancare pe care le reprezintă?! Nu e vorba neapărat de vreo răutate a cuiva! E vorba doar de diferenţele de dimensiune.

Să vedem lucrurile aşa cum sunt, chiar dacă, în această ţară, din interese politice mărunte, cei de la putere spun că s-a ajuns unde s-a ajuns din cauza faptului că Guvernul Tăriceanu a scăpat la vremea sa caii, iar cei din opoziţie rezumă cauzal aproape totul la incompetenţa Guvernului Boc. În asemenea condiţii, cel mai probabil cei care încearcă să spună lucrurilor aşa cum sunt îşi bat gura degeaba! Nu ştim dacă mai este ceva de făcut - probabil că nu!, dar măcar să fim conştienţi de ceea ce ne aşteaptă. Oricum, să nu aşteptăm mântuirea tocmai de unde aceasta nu poate veni!