De ce maşină mare nu înseamnă şi minte mică

Ieri la curs, o studentă mi-a repetat conştiincioasă unul dintre clişeele care ar trebui trecute în Constituţie, la capitolul însemne naţionale: "Americanii sunt proşti". Vorba asta e ca pilonul de la cortul militar sub care se odihneşte puţin naţia noastră: fără ea, lumea ne-ar cădea în cap.

Ieri la curs, o studentă mi-a repetat conştiincioasă unul dintre clişeele care ar trebui trecute în Constituţie, la capitolul însemne naţionale: "Americanii sunt proşti". Vorba asta e ca pilonul de la cortul militar sub care se odihneşte puţin naţia noastră: fără ea, lumea ne-ar cădea în cap. Lumea aşa cum e, nu cum ne-o imaginăm noi de la distanţă. Criza a făcut din nou populară această constatare a oamenilor care n-au fost niciodată în America, n-au citit nici o carte scrisă de vreun scriitor american, însă au cunoscut odată în McDonalds doi mormoni misionari care mâncau hamburgerul liniştiţi, fără să spună nimic. Proşti! Şi-atunci, că nu ştiau ce să zică, şi-acum, mai ales că au creat şi declanşat criza mondială.

O mică problemă însă: de vreo zece, hai douăzeci, să zicem 30 de ani, America trăieşte bine mersi pe spinarea lumii întregi. Firmele ei s-au întins peste tot în lume şi, când nu aduc slujbe în ţară, trimit măcar acasă ceva din banii făcuţi, nu neapărat prin taxe. Deficitul bugetar al Americii ar fi suficient să îngroape, în banknote, încă vreo două-trei Pompei, însă, cu toate astea, nimeni nu cere americanilor socoteală. Nimeni nu vrea banii, toată lumea îşi doreşte ţara.

America exportă două lucruri în esenţă: mo­delul ei cultural şi bilete pe care scrie "eşti pro­prietar pe o bucăţică din America. Bravo ţie, să ai o zi bună!". Biletele astea sunt fie acţiuni, fie clădiri, afaceri, titluri de proprietate în orice vă puteţi imagina, inclusiv portretul lui Lincoln, în versiunea cu cifre în colţuri. Când lumea îi arată cu degetul, "ce ruşine că nu mai au industrie, toată e în China!", lumea uită că firmele alea din China ori sunt parţial americane, ori muncesc pe bani puţini, pentru ca firmele americane să facă profit. Când nu mai au ce vinde, la fel ca românul, americanii mai schimbă ceva. Dar nu dolari, ci minte. Mintea şi spiritul antreprenorial care mai inventează o bancă, un medicament, o emisiune de acţiuni, un software ca ăsta al meu pe care vă scriu şi care-a fost inventat de un prost de american, că francezul era lovit de angoase, neamţul era prea ocupat cu şuruburile şi italianul cântă şi-acum pe gondolă a pagubă. Nu vă zic ce făcea românul în anii ’80, când se inventa PC-ul, că ştiţi şi voi: lucru manual la Cântarea României.

Acum, lumea e îngrijorată că sistemul capitalist, reprezentat, în funcţie de confesiune, de Marele Satan sau Micul Tufis, a dat colţul. Putin a lansat teoria asta, Hugo Chavez s-a bucurat că Statele Unite devin şi Socialiste, cum a zis el că trebuie să facă toată lumea. Prostia lui Bush şi lăcomia Wall-Street-ului sunt îmbuteliate şi vândute drept Esenţă de USA. Ca şi cum ai zice că Stoica de la Ca­ritas a scris şi Mioriţa şi-a fondat şi Statul Naţional Unitar Român la 1918. De fapt, chiar şi săracă şi batjocorită, America va rămâne fata la care visăm. Chiar fără zestre, tot o să-l aibă pe vino-ncoace. Şi acel vino-ncoace va atrage în fiecare an încă un milion de genii cu acte în regulă şi paşapoarte din Malawi, Belarus sau Elveţia. Âştia înseamnă bo­gă­ţia adevărată, restul de pe Nasdaq e virtual. Min­tea aduce banii. Banii, în schimb, nu aduc mintea. Şi, dacă nu mă credeţi, mergeţi prin Dorobanţi în seara asta, să vedeţi banii la plimbare. Luaţi şi-un american cu voi, aşa, pentru comparaţie. Dacă n-aveţi, căutaţi pe ebay. O să apară până la urmă, că, dacă e cerere, e şi ofertă. Aşa e-n America!