Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Toate discuţiile sunt legate de ROBOR, la maturităţi mai mari sau mai mici. La “consacrarea” sa ca reper pentru credite via OUG 50/2010. Din păcate însă, nimeni nu vorbeşte de împrumuturi cu dobândă fixă.
În cazul acestora lucrurile stau mult mai simplu. Ele reprezintă acordul părţilor, stipulat într-un contract, fără a contrazice în niciun fel cadrul legal în vigoare.
Cu alte cuvinte, două entităţi deschise la colaborare se aşază la masă şi rezultă o înţelegere ce nu constituie reflexia unui act normativ. E piaţă, cu ofertă şi cerere.
Ca s-o spun şi mai clar, un salariat, cu venituri în lei, ia un credit în monedă locală şi urmează să-l achite în rate egale. Este totul foarte clar, riscurile sunt asumate transparent, nu mai apar probleme, ca la creditele în franci elveţieni.
Acum, sigur că la împrumuturi pe 20-30 de ani intră în discuţie dobânzile variabile, fiindcă orizontul e puţin predictibil. Da, numai că la termene atât de lungi intervin şi alte pieţe şi instrumente. Băncile – prin intermediul covered bonds – îşi pot împărţi riscul cu piaţa de capital, fondurile mutuale şi cele de pensii. Într-un asemenea context vorbim de instrumente de hedging, pe care le putem lua în considerare şi în cazul împrumuturilor de până la 5 ani, dacă se doreşte ca dobânzile să fie fixe.
Şi – în definitiv – dacă privim tradiţional chestiunea, rolul băncilor este acela de asigura capital de lucru pentru comerţ, nu de a finanţa portofolii pe termen lung, pentru că de la acestea a pornit criza în industria bancară.
Iar pe lângă asta mai există şi asigurările. Oare de ce când când folosim sintagma "lumea financiară" pomenim doar de bănci?!
Neînţelegerea financiară a tuturor sistemelor care participă la circulaţia banilor este, în principiu, o problemă a mixului de marketing, deoarece pieţele de la noi sunt cumva rupte şi atenţia e concentrată pe societăţile bancare.
