Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Democrația se bate cap în cap cu corectitudinea politică. Măsurile luate împotriva libertății nu se identifică cu cele politically correct. Iar faptul că există o secvență în care corectitudinea politică încalcă democrația arată că trebuie să alegem între ele. Dacă optăm pentru prima înseamnă că nu ne identificăm cu democrația și că putem accepta prin intermediul corectitudinii politice orice reglementări.
Dacă acceptăm democrația trebuie să renunţăm la corectitudinea politică. Să abandonăm ideea de a ţine un rahat de partea curată! Sigur că şi corectitudinea politică, și democrația au imperfecțiuni, însă important e să avem soluții cât mai apropiate de necesitățile societății, ceea ce ar trebui să intereseze statul.
Ca opțiune personală aș alege democrația şi educația, pentru că ceea ce numim corectitudine politică are legătură cu propaganda. Concluzia ar fi aceea că democraţia nu e dreptul proștilor de a avea o părere, deci nu la ea trebuie să renunţăm, în timp ce corectitudinea politică e definită ca fiind – reiterez – o doctrină cultivată de o minoritate delirantă, ilogică, promovată de mass-media oficială, care susţine că este posibil să apuci o bucată de rahat de partea curată.
O precizare importantă e aceea că poate ar fi trebuit folosit termenul de meritocraţie, dar îl las pe cel vechi, democraţie, cu mai mult simbolism.
Citește pe Antena3.ro
Şi încă ceva. E imoral să fie capacitaţi şi manipulaţi la scrutin exact aceia care n-ar face obiectul votului cenzitar. Acesta există tocmai pentru a nu alege în necunoştinţă de cauză.
Dar dacă democraţia şi educaţia sunt substituite cu corectitudinea politică şi propaganda, se observă că, în loc ca societatea să progreseze pe seama conştiinţei şi a bunului simţ, e ţinută în chingi violent, din amenzi.
Reclamele publice sunt în continuare cu stai în casă şi spală-te pe mâini. Dar în ce condiţii aş putea ieşi? Problematic este în continuare ceea ce au înţeles concetăţenii noştri. Guvernele încearcă să compenseze lipsa de educaţie cu coerciţia, dar asta nu poate ţine loc de scară de valori şi atunci cei cu un anumit grad de conştiinţă preferă să stea în casă şi când e voie să iasă ca să nu se amestece cu aceia care n-ar fi putut vota cenzitar, dar care în vremurile actuale reprezintă, paradoxal, forţa de vot.
Între votul cenzitar şi dirijarea la scrutin prin intermediul clanurilor interlope este o mare diferenţă. Pe când la alegerile cenzitare exponenţii participă la viaţa culturală şi activitatea antreprenorială, la votul din prezent, activitatea comercială şi culturală se desfăşoară ilicit.
Modul în care politicul sesizează apetenţa societăţii de a funcţiona, în circumstanţele lipsei de educaţie, ar trebui să dea de gândit unei clase politice tinere, însă relativ obosite, fiindcă revoluţia o poate face doar educaţia, în lipsa căreia sunt puse viciile, nu virtutea.
