Despagubirea cash imediata, sau chiar esalonata pe cativa ani, ar avea implicatii severe asupra stabilitatii monetare
Dezbaterea privind Fondul Proprietatea (FP) a readus in atentia publica problema averilor confiscate, a modalitatilor de reparatie materiala. Retrocedarea, acolo unde este posibil, este calea fireasca. La nivel macro, implicatiile ar fi doua. Una priveste transferul de proprietati (active); daca propensiunea marita spre consum a unora este compensata de inclinatia diminuata a altora, efectul este neinsemnat. O alta implicatie ar fi ajutorul statului pentru cei care trebuie sa renunte la posesiunea unor bunuri; influenta asupra bugetului public depinde de anvergura retrocedarilor si de dimensiunea ajutorului de stat. Despagubirea prin bani elimina riscul valoric pe care il contin actiunile la FP; si ar multumi pe cei care nu doresc sa mai astepte. Dar aceasta alternativa are implicatii macroeconomice severe care trebuie sa fie examinate. Valoarea anuntata a activelor gestionabile de catre FP, de circa 4 miliarde de euro (s-au vehiculat si cifre superioare), reprezinta circa 5% din PIB-ul actual al Romaniei. Un argument utilizat de cei care sustin despagubirea in bani este ca datoria publica a tarii este mica, sub 25% din PIB, ca statul ar putea contracta imprumuturi de 4 miliarde de euro, iar fondurile obtinute sa fie distribuite ca despagubiri. Ce se subestimeaza insa este impactul asupra conditiilor monetare din economie. 4 miliarde de euro inseamna peste 80% din baza monetara (MO) din economie. Sa ne imaginam ce efecte ar avea plata unor asemenea despagubiri asupra lichiditatii din economie; stabilitatea monetara castigata in ultimii ani s-ar duce pe apa Sambetei fie si atenuand efectul nociv printr-un multiplicator mai mic al banilor, ca urmare a continuarii monetizarii economiei (pe de alta parte, reinflamarea inflatiei ar creste din nou multiplicatorul banilor!). Chiar daca s-ar esalona plata despagubirilor pe cativa ani, impactul asupra conditiilor monetare ar ramane major. Imprumuturile externe echivaleaza cu o crestere dramatica a deficitului bugetului public: 5% din PIB daca se fac intr-un an; 2,5% din PIB, efectuate fiind 2 ani la rand; 1,25% din PIB, daca imprumuturile se fac in 4 ani. Trebuie contabilizate aici plata de dobanzi anuale si a principalului la finele perioadei de imprumut. Daca BNR ar incerca contracararea efectelor deficitelor bugetare sporite, sterilizarea lichiditatii crescute ar conduce la dobanzi mult suite, care ar atrage fonduri speculative substantiale, intrandu-se intr-un cerc vicios periculos.Citește pe Antena3.ro