Despre domni, cu cel mai al dracului respect posibil

Domnul Tamaş, domnul Gabi Tamaş de la Dinamo, plin de năduf, a declarat că este inadmisibil ca arbitrii să-i ciordească pe dinamovişti aşa cum au făcut-o în meciurile cu Universitatea Craiova şi Internaţional Curtea de Argeş.

Domnul arbitru Alexandru Tudor, preacucernicul care a oficiat la Craiova, a ignorat atacul domnului fotbalist. Domnul Teo Crăciunescu, în schimb, mai simţitor şi mai sensibilist din fire, a depus memoriu împotriva domnului Tamaş. Nu din răzbunare, aşa după cum ne asigură domnul tăticu lui, ci doar pentru reperarea onoarei de familist din tată-n fiu. Domnul tată, adică domnul fost, adică domnul Ion Crăciunescu, cere ca jucătorul, dacă nu va reuşi să probeze în faţa comisiunilor mangleala despre care şi-a dat cu presupusul, să fie suspendat vreo jumătate de campionat şi câteva săptămâni de vacanţă.

Domnul Nicolae Badea, mai şăgalnic din fire, îi miştoceşte pe pricinaşi şi le atrage intenţia către folcloricul sens al furtului de mirese. Domnul Ionel Ganea, pe de altă parte manager şi el, îi dedică toată stima de care este capabil domnului Ion Crăciunescu. Dar îi atrage atenţia acestui om să nu se apreteze la ameninţări, pentru că nu şade frumos aşa comportament între domni care se tratează între ei cu cel mai al dracului respect posibil.

Fotbalul nostru cel cotonog ar fi de tot plânsul dacă n-ar fi de râs. Meciurile din terenul de joc ofilesc gazonul, omoară pasiuni. Poveştile pe care le generează acest inculpat de drept comun care este fotbalul recompensează însă cu vârf şi îndesat apetitul publicului pentru spectacol. Iar actorii care pun în valoare scenariile inculpatului au un umor involuntar care surclasează fără drept de apel chiar şi talentul cultivat al profesioniştilor de Oscar.

Încruntarea actoricească a lui Charles Bronson păleşte brusc în faţa încordării viscerale din discursurile lui Ion Crăciunescu. Jakie Chan nu cred că s-ar încumeta să-l înfrunte pe imprevizibilul Ionel Ganea. Iar călcătura voit neghioabă a lui Charlie Chaplin rămâne doar o duioşie în comparaţie cu slalomul lui Teo Crăciunescu printre cramponaţi. Cât despre vorbe, ce să mai zic? Când evadează băieţii de băieţi din înjurătura cea de toate zilele şi încep să se domnească pe la televizor, mi se umple dindărătul de lacrimi. Ştaiful de izmană apretată li se potriveşte precum măgarului fuga.

Cred în sinceritatea acestor afişaţi ai fotbalului aşa cum cred că o centuristă ar refuza categoric lovelele dacă i s-ar oferi în schimb un buchet de lăcrămioare. Declaraţia lui Tamaş conţine o doză consistentă de adevăr, chiar dacă n-ar fi vorba de hoţie, ci doar de gafe sau prostie. Arbitrajul are problemele sale, probleme care ar trebui tratate cu o cuviincioasă seriozitate. Dar scandalagiii mută mortul pe Academiei, pentru că bălăcăreala le asigură mai degrabă ieşirea la rampă, le asigură o notorietate ieftină, mult mai la îndemână decât o imaginată competenţă sau corectitudine.