x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Dilema ministeriala: demisia sau o noua jalba-n protap la CSM

Dilema ministeriala: demisia sau o noua jalba-n protap la CSM

de Serban Cionoff    |    13 Aug 2015   •   13:56

Astăzi, sindicaliştii din Administraţia Naţională a Penitenciarelor au venit în faţa Ministerului Justiţiei pentru a protesta faţă de maniera în care ministerul şi, bineînţeles, titularul portofoliului, tratează, de cam multişor poveste, multe şi grave probleme din sistem. Pe primele locuri în această veritabilă listă a ruşinii aflându-se :- a) deblocarea posturilor vacante ; şi- b) plata drepturilor salariale restante.

Din datele pe care opinia publică le-a avut la dispoziţie reiese că nu este vorba despre nişte probleme de ultimă oră; dimpotrivă, ele s-au acumulat sub ochii nepăsători ai conducerii în exerciţiu, în primul rând ai ministerului de resort. Fie şi admiţând ideea că acestea şi încă multe altele la fel de grave nu datează din mai 2013, de la debutul mandatului actualului ministru, Robert Cazanciuc, tot nu putem să îi acordăm sus-numitului circumstanţe atenuante, aşa după cum am fost sfătuiţi (mai degrabă somaţi!) să o facem, de către câteva personalităţi de rang înalt pe linie de partid şi de stat. Pentru că, dacă predecesorii săi nu au rezolvat cele semnalate în repetate rânduri de către lucrătorii din penitenciare, era de datoria actualului ministru să o facă. Iar, pentru că nu a făcut-o, am toate motivele să cred că nu mai este vorbă spusă la supărare lozinca scandată de către sindicalişti: „Jos, jos, ministru mincinos!”

Cum nici până la această oră ministrul Robert Cazanciuc nu a binevoit să se pronunţe în mod public asupra modului în care a decis să pună capăt stărilor de lucruri care au generat protestul sindicaliştilor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, a venit momentul ca premierul Victor Ponta să îşi ţină cuvântul în ceea ce priveşte perpetuarea la cârma Ministerului Justiţiei a acestui contestat personaj. Cu atât mai mult cu cât gravele nereguli reclamate de sindicaliştii din penitenciare nu fac decât să se adauge noianului de derapaje din sistem pe care ministrul(încă) în exerciţiu le-a tolerat şi le-a acoperit sub pretextul „asigurării independenţei justiţiei”.

Sau, şi de data asta, tot Robert Cazanciuc va veni cu jalba-n proţap la CSM? Deşi, la drept vorbind, singurul gest corect din partea sa ar fi demisia!
 

×