x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Din liceu, din armată, din viaţă

0
Autor: Vasile Seicaru 30 Noi 2008 - 00:00

Când ţi-am spus că era cât pe-aci să rămân corigent la muzică ai zâmbit! Acum, când o să-ţi spun că în clasa a IX-a am rămas repetent, poate n-ai să mă crezi. În general, am fost un elev sârguincios, dar s-a întâmplat să repet clasa încă de la începutul liceului.


Îmi trebuia un 6 la biologie pentru a trece, dar pentru că la ultimul extemporal din trimestrul al 3-lea (ultima speranţă pentru mine) am luat nota 2, nu că n-am ştiut, ci pentru că am ţinut pixul în mână mai mult decât a vrut profesorul, la finalul lucrării, iată-mă repetent, cu toate contestaţiile pe care le-am făcut, cu toate intervenţiile antrenorului de atletism! Speranţele mele de promovare a primei clase de liceu au căzut cu un zgomot asurzitor, de tinichea ruginită, direct pe visurile mele pline de îndrăzneală şi cutezanţă... visuri de adolescent puţin timid şi tare cinstit, cu hyppie, sport şi rock în cap, dar şi cu dor de a deveni profesor de educaţie fizică, dor care devenise tot mai fierbinte... dar în situaţia de faţă, făcut şi el zob, iar eu regăsindu-mă la un moment dat atât de disperat, atât de derutat!... cu greu mi-am revenit, dar am trecut peste situaţie, că n-aveam altă cale de continuare.

În timpul liceului făceam şi antrenamente pentru admiterea în facultate. La “Educaţie Fizică” se intra greu, erau mulţi candidaţi, şi eu trebuia să intru neapărat din prima, pentru că altfel mă “păştea” armata, şi nici nu putea fi vorba de asta în mintea mea.

Făceam două antrenamente pe zi: unul la atletism, la probele de semifond (că eram sportiv de performanţă), şi altul seara, pentru admitere... baschet, atletism şi gimnastică!... să nu mai vorbim de faptul că învăţam pe rupte la anatomie, singura probă scrisă, eliminatorie!

... nu-ţi mai reţin atenţia cu mai multe amănunte, doar îţi mai spun că am ratat examenul de admitere, din cauză că am confundat subiectul de la anatomie, şi n-am luat nota de trecere. Disperarea mea a devenit teribilă... trebuia să plec în armată! Am suferit ca un câine, mai cu seamă că ştiam că sunt bun, că mă antrenasem atât de bine, obţinusem note foarte bune la probele de sport, doar că de la anatomie mi-a venit necazul, ghinionul... că de ghinion era vorba aici. Eram negru de tot la suflet, dezarmat, dezamăgit de mine însumi, nu mai aveam nici o speranţă, nici una! Am hotărât vorbind cu mine să plec departe, foarte departe, să cer să merg la Marină, să fac doi ani de armată grea, departe de casă, cât mai departe de... orice, să uit şi să încerc să-mi revin în vreun fel... da’ nu ştiam sigur când şi cum! Până la urmă am plecat la Timişoara, departe de Galaţi, de tot ce mi-era atât de drag: de sport, de prieteni, de muzica mea, care rămăsese în urmă, mult în urmă! Cântam cu Cristal deja, dar trebuia s-o întrerup şi cu trupa!

... am ajuns la Timişoara,

m-au tuns zero, am luat hainele militare şi tot tacâmul, mi-au dat un pat într-un dormitor mare în care mai erau, suprapuse pe două niveluri, încă vreo 30! Am hotărât să nu ies niciodată în oraş sau în permisie, să stau numai în cazarmă, să mă antrenez, să învăţ la anatomie... ce mai, voiam să sufăr, asta meritam, asta voiam, asta era în mintea mea! Încă de la început am ieşit la raport şi am cerut să mă trezesc cu o oră înaintea celorlalţi, să pot alerga dimineaţa, să repet la aparatele de gimnastică pentru admitere, să mă menţin în formă. Aparatele (bara fixă, paralelele, calul cu mânere)... toate erau metalice, reci şi ruginite). Păi dacă toţi ceilalţi se trezeau la 6 dimineaţa, eu o făceam la 5, şi-mi era greu, dar îmi doream lucrul acesta, pentru că-l meritam! Toţi se uitau destul de ciudat la mine, dar până la urmă s-au obişnuit!

... în scurt timp am devenit instructor sportiv pe unitate, am început să merg la concursuri...

 
(va urma)

Citeşte mai multe despre:   cutia cu romantism

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de