x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Din liceu, din armată, din viaţă (2)

0
Autor: Vasile Seicaru 14 Dec 2008 - 00:00

Singura mea legătură cu casa şi cu locurile pe care le părăsisem temporar, şi cu atâta amărăciune, era... poşta, cu scrisorile ei, cu pachetele ei, cu veştile şi cu semnele bune venite din Galaţi!... Şi ăsta nu era decât un mod de a mă mai ţine la "suprafaţă"!




Primeam multe scrisori, cele mai multe dintre toţi! Aflam despre tot ce lăsasem în urmă: prieteni, muzica mea, spectacole, sportul (care încerca în mintea mea să-mi zâmbească cel puţin... uşor bizar, dacă nu răutăcios), dar mai ales serile de dans la "Cantina studenţilor", la care cântasem până nu demult cu Cristal, seri care îmi lipseau dureros de mult! Nu puţine au fost nopţile în care, trăgându-mi pătura peste ochi, plângeam ca un copil, cu atâta deznădejde, umilinţă şi neputinţă, încât la un moment dat a trebuit să-mi impun un anume mod de viaţă pentru a mă adapta şi a putea să rezist... (că din armată nu pleacă nimeni, bre, când vrea el, când i se face lui dor sau când disperă, că doar acolo eşti în slujba ţării, şi armata te face pur şi dur în lupta cu potenţialu’ duşman care poate oricând sări de după colţ sau de vreun... "subpat"!). Şi apoi armata te mai face şi bărbat în lupta cu bromura pusă cu atâta generozitate în ceaiul de dimineaţă (asta să nu care cumva să aibă soldatu’ vise erotice noaptea şi să se trezească cu mai ştiu eu ce hărţi pe cearşaf dimineaţa).
Din prima, am făcut cunoştinţă cu sergentu’ care ne-a spus de la bun început cum că... "mulţi eroi care s-au lăsat la vatră şi-au jertfit viaţa pentru patrie" sau... "că trebe să respectăm reguli de higenă", sau că... "pe câmpu’ de luptă, când simţim miros de amigdale amare, tre’ să ne pitim şi să ne pregătim să dăm pept cu inamicu", sau că... "aici, în armată, se învaţă reguli de etichitate socială", de care bineînţeles trebuia să ţinem  seama pentru mai târziu, când vom deveni oameni demni, cu armata făcută, tocmai buni de muncă şi de însurat... că doar armata te întăreşte şi te face din neom om! Multe am mai învăţat eu în armată! Chiar şi cât de necesar era să te laşi umilit, să speli WC-uri dacă nu eşti în acord cu sergentu’ sau cu superioru’, să te ridici cu pat cu tot când eşti pus să speli pe jos târându-te, prin tot dormitorul, şi auzi deodată comanda... "drepţi"! Nu râde, că nu numai mie mi s-a întâmplat asta, ci multor colegi, dar nu ştiu cum se făcea că numai celor care tocmai teminaseră liceul şi se pregăteau de facultate!... aşa, să ne învăţam minte, că armata nu e glumă şi... gradu-i grad! Şi atunci, ca şi acum de altfel, consider că stagiul militar obligatoriu a fost, este şi va fi de-a pururi o proastă inspiraţie a celor care-au gândit-o şi au impus-o aşa!
... Tot de la început, mi-am făcut o trupă de rock din trei: bass, chitară şi baterie! Aveam doar două staţii de amplificare, mici, de câte 30 waţi fiecare... făceam repetiţie într-un WC dezafectat, că acolo ni s-a repartizat locul! Erau mai multe pissuar-uri (sau pissuare, că nu s-a stabilit)... din acelea pentru băieţi, pe care bineînţeles că nu le foloseam în timpul repetiţiilor, dar la care legam cu câte un cablu staţiile, pentru împământare (asta pentru a nu avea broom sau zgomot de fond!)... câteodată, după ce ne legam... la WC, puteam auzi şi postul de radio Minimax, la mare modă în perioada aceea prin vestul ţării... odată, Robi Honorics, basistul trupei, mi-a spus să ne legăm la alt WC, poate prindem alt post...!

(va urma)
Citeşte mai multe despre:   cutia cu romantism

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de