Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Că dincolo de lumina care cade spre apus, cu tot cu roşul şi cu albastrul, cu portocaliul şi cu movul asumat, tot regăsesc, ca de fiecare dată, atâta mister şi taină, cât într-o toacă de mănăstire care adună gândurile unul cu altul, spre aşteptata şi sperata izbăvire.
Că dincolo de lumina care cade spre apus, cu tot cu roşul şi cu albastrul, cu portocaliul şi cu movul asumat, tot regăsesc, ca de fiecare dată, atâta mister şi taină, cât într-o toacă de mănăstire care adună gândurile unul cu altul, spre aşteptata şi sperata izbăvire.
Doar să vezi, doar să asculţi, doar să ai curajul să nu atingi, ci să mângâi cu privirea... şi peste toate, semnul crucii. Ea te poate însoţi în drumul tău de la pământ la cer... hei, dar trebuie să cauţi mult pân-o găseşti, şi nu e uşor, nu-i deloc uşor!
SEMNUL CRUCII. Drumul către cruce e greu de străbătut... şi când mai ştii că odată, tu singur ai dus-o în spate un munte întreg..., iar acum în fiecare primăvară urci acelaşi deal pentru a putea lăsa pe ea o lacrimă, măcar una... şi fruntea ta plecată, şi atingerea ei cu inima ta zdrobită şi ruptă în două, şi muzica asta venită din adâncuri sau în egală măsură din Cer. Într-o zi vei cădea pe ea de oboseală, de atâta suferinţă, de atâta aşteptare, de aşa de multă dorinţă de izbăvire... şi poate că dorinţa ta de izbăvire va avea în sfârşit un sfârşit! Crucea ca un simbol al suferinţei, dar şi al izbânzii, crucea ca o cale spre mântuire, dar şi începutul sau sfârşitul durerii tale... crucea ca o ameninţare?... crucea ca o măsură a tânguirii şi a limitei umane, crucea ca un echilibru, ca o cale, ca o osândă şi ca un praznic de supravieţuire, ca o alegere între moarte şi nemurire. Semnul crucii e făcut atunci când crezi că Dumnezeu te vede şi că e primit? Sunt unii semeni de-ai noştri care nu iartă nici un lăcaş sfânt fără a se închina când trec prin preajma lui. Dacă e bine sau nu, dacă e necesar sau nu, dacă e de ajuns sau nu, dacă gestul e făcut cu credinţă sau cu un sentiment de teamă pentru a nu fi pedepsit mai târziu pentru ”indiferenţa” ta... Contează cel mai mult ce crezi tu că e mai bine să faci. Gestul făcut, fie el absurd sau potrivit, rămâne cel făcut de tine. Eu n-aş putea (şi nici nu aş îndrăzni s-o fac), să spun părinţilor mei că nu e necesar să se ducă de mai multe ori la biserică într-o săptămână sau să nu ţină toate posturile cu sfinţenie sau să nu ia în fiecare zi un strop de aghiazmă sau anafură, aşa cum sunt ei obişnuiţi să facă de-o viaţă. Nu pot să nu-ţi spun însă cât de mult mă tulbură modul lor de viaţă şi gesturile lor simple şi curate. Uneori am vrea să pătrundem taine care nu ni se deschid, căi pe care nu le înţelegem şi nu le putem vedea sau descifra capătul. Nu trebuie decât să încercăm, şi e îndeajuns!
MUZICA!... Şi atât de multă muzică divină!... Şi atât de diferită de ceea ce ştim noi că ar putea fi pe pământ. Ea e... dar ce e ea?... Eu n-am auzit-o niciodată! Doar că, exact ca tine mi-o pot închipui cu puterea auzului meu! Curios, ciudat şi inexplicabil cum poţi auzi muzica aceasta în mintea ta! Doar să îndrăzneşti să vrei. Atunci când muzica va înceta, pentru a începe o arie pe care tu însuţi o compui spre a o cânta… cu altă voce, cu altă nuanţă, cu altă suflare! Dumnezeu te va aştepta! Tu nu trebuie decât să repeţi. Începe de pe acum!
“Semnul crucii e făcut atunci când crezi că Dumnezeu te vede şi că e primit? Sunt semeni de-ai noştri care nu iartă nici un lăcaş sfânt fără a se închina când trec prin preajma lui”
Vasile Şeicaru
