Dinu Vama, incitatorul din Ghencea

PUNCTUL PE EI
Duminica am luat drumul stadionului. Un prieten cu buna stiinta de viata mi-a recomandat terapia tribunei in locul chircirii la televizor. Sa fie primit acest minunat prilej al  eliberarii de sub teroarea tembela a telecomenzii. Trairea naturala si confruntarea de opinii din tribuna (nu loje, nu fotolii, nu masa a presei) reprezinta adevarate delicii in raport cu niste reluari de faze garnisite pina la satietate cu rumegusul unor comentatori neinspirati.

PUNCTUL PE EI
Duminică am luat drumul stadionului. Un prieten cu bună ştiinţă de viaţă mi-a recomandat terapia tribunei în locul chircirii la televizor. Să fie primit acest minunat prilej al  eliberării de sub teroarea tembelă a telecomenzii. Trăirea naturală şi confruntarea de opinii din tribună (nu loje, nu fotolii, nu masă a presei) reprezintă adevărate delicii în raport cu nişte reluări de faze garnisite pînă la saţietate cu rumeguşul unor comentatori neinspiraţi. E adevărat că şi la stadion te confrunţi cu nişte trepăduşi puşi în valoare de îndeletniciri neghioabe. Dar măcar aceştia nu joacă teatrul prost al privirii inteligente. Roboţesc strict în fişa postului şi uneori comportamentul lor rigid îi face să devină chiar comici. Unul dintre ei, un geamăn al turnicheţilor, m-a pipăit abil şi apoi m-a întrebat sever dacă am brichetă. I-am răspuns afirmativ. Ca să-l conving de sinceritatea răspunsului, dar şi ca să mă fălesc cu un frumos cadou primit de la soţia mea, i-am arătat obiectul. Atunci cerberul mi-a ordonat scurt: Arunc-o! Adică pe ea. Bricheta primită cadou de la nevastă, bricheta la care ţineam ca la porcul de Crăciun. Bricheta pe care n-aş şi aruncat-o nici chiar dacă în urma gestului ar fi pierdut Corleone cu 3-0, la masa verde, alegerile de la LPF. În fine, într-un tîrziu m-a trezit din uluială un gradat superior, care a folosit dreapta pentru a-şi parca subalternul într-o poziţie rezonabilă şi stînga pentru a mă împinge pe mine către intrarea în stadion.

Preliminariile se consumaseră. Între respectivele momente şi fluierătura finală a arbitrului Mugurel Drăgănescu s-a consumat meciul Steaua – Rapid. Despre ceea ce s-a întîmplat pe terenul de joc n-am să spun nimic. O vor face specialiştii cu acreditare profesională. Rămîn la poveşti, făcînd trecerea de la trepăduşii neghiobi şi inofensivi la răbufnirile fudule şi periculoase ale unor pretinşi oameni de fotbal. Suporterii Stelei au venit din nou în număr mare pe stadion. Şi-au susţinut frenetic echipa, dar în aer plutea tensiunea creată de insuccesul de la Vaslui. Dinu Gheorghe, vameşul de împrumut al braşovenilor, a încercat în cîteva rînduri să profite de situaţie, incitînd spectatorii la scandal.

Protejat de postura sa oficială şi de distanţa faţă de tribună i-a "salutat" în cîteva rînduri pe suporteri prin gesturi obscene.
Încerca să provoace răzmeriţă, gîndindu-se probabil că un succes la masa verde este mai bun în clasament decît o înfrîngere pe terenul de joc. Nu i-a ieşit.
Eu, după cum v-am mai spus, ţineam prea mult la brichetă pentru a o da pe un individ de teapa lui Dinu Vamă.
Nici suporterii Stelei n-au acţionat instinctual. Dar observatorii oficiali ai jocului nu au nici un motiv şi nici dreptul de a rămîne pasivi. Incitatorii sînt mai periculoşi decît făptaşii şi ei trebuie penalizaţi în consecinţă.