Dupa 40 de zile

Habar n-am ce s-a intamplat cu ea, dar a cedat. S-a oprit, a ras (cu rasul ei solar si dezlegator de bucurie) si cu asta basta. Nici n-a catadicsit sa-si negocieze sfarsitul.

In plina iarna, sa tot fie de atunci vreo 40 de zile, Irina Liliana Strava si-a luat aripi de inger si "a plecat de la noi". S-a dus in Ceruri, ca nu cumva primavara asta neastamparata si cam zurlie s-o gaseasca bolnava si neputincioasa. S-a grabit sa ajunga Sus, de parca se ferecau portile Raiului Vesnic Verde si ea ar fi ramas pe veci in locul asta impovarat de "durere, intristare si suspin". De fapt, ea s-a grabit mereu; n-a avut niciodata rabdare, ceva din launtrul ei o zorea, o impingea in fata. In facultate, la Patrulaterele dreptistilor, Irina iesea intotdeauna prima la cursele de atletism, spre fala studentimii bucurestene. Si-asa, sprintena si agila, timp de patru ani, n-a batut-o nimeni! Fugea de rupea pamantul si cred ca de aici i s-a si tras. Caci, fugind intruna, a ostenit si n-a fost in stare sa scape de boala ce-o incoltise pe nesimtite. Ii prinsese trena si n-o mai slabea deloc. La ultima turnanta, Irina s-a uitat inapoi si toti am sperat ca-si va iuti pasul ala lung, de neinvins. Dar n-a facut-o. Habar n-am ce s-a intamplat cu ea, dar a cedat. S-a oprit, a ras (cu rasul ei solar si dezlegator de bucurie) si cu asta basta. Nici n-a catadicsit sa-si negocieze sfarsitul. Probabil si-a zis ca o femeie frumoasa ca ea nu se cade sa ceara indurare de la o Sluta. Orgoliu femeiesc? Naiba stie, insa Irina s-a incapatanat sa moara intreaga, desi ferfenitita si-ar fi prelungit viata. Dar a refuzat trocul supravietuirii orisicum si Sluta n-a iertat-o, a botit-o pana ce i-a furat intreaga frumusete si dusu-s-a. Ce ti-e si cu femeile astea!

La cea de-a treia judecata, de "dincolo", Dumnezeu zambeste larg, de i se vad mugurii de martie. Pesemne e multumit de faptele bune ale roabei petrecute atat de devreme. Obisnuita sa hotarasca asupra vinilor muritorilor, Irina asteapta acum, dezbracata de roba, verdictul Instantei Supreme, sentinta care, din pacate, e nerecurabila. Solutia este definitiva si irevocabila, ca-n orice blestemata moarte! Si, de aceea, o simt neimpacata. O intrerupere a capitalei pedepse macar, de cativa ani acolo, cat sa-si scoata copilul din adolescenta ori sa-si inmormanteze mama, pironita intr-o singuratate ucigatoare si disperata, prisoselnica. In Cartea Domnului nu exista indurare sau mila, ci doar ispasire si infricosatoare taceri.

Dupa 40 de zile, mormantul Irinei e acoperit de flori - frezii, lalele si garoafe - si seamana cu un razor din care tocmai au zburat ingerii. O lumina clara, de-o tandra moliciune, inunda cimitirul la miez de zi. Sub cetina fosnitoare, ratacita printre crucile planse, Irina asculta jeluirea noastra. Cateva lumanari aprinse au cazut in snop pe peticele de zapada si le rontaie domol. Flacara se strange sfioasa, se alungeste zaluda, se inalta maiestuoasa, coboara brusc, zbatandu-se tulburator in adierea vantului indecis. Prieteni, rude si colegi s-au adunat, tinandu-se de mana, pentru a canta "Aliluia, aliluia!", intru pomenirea bunului lor semen. Unii plang in hohote, altii abia isi ascund lacrimile in adumbrirea cetinei, de unde vegheaza, vremelnic, sufletul minunat si netemator al Irinei Liliana Strava.

Dumnezeu s-o odihneasca in pace si sa ne ierte noua pacatele!