Economia, prostule!

Intre unul si 10 morti pe zi. Miliarde in costuri pe luna. O imagine internationala cel putin ciufulita. Si nici o arma de distrugere in masa gasita. Te-ai astepta ca aceste cateva trofee ale razboiului din Irak sa conteze in mintea alegatorului american. Te-ai astepta sa-l vezi pe George Bush la 20 de procente sub pacifistul Kerry.

Ei bine, nu! Ultimele sondaje arata ca pe masura ce tot mai multi americani mor in Irak, cei de acasa sunt tot mai inclinati sa voteze cu presedintele care i-a bagat in tot acest bucluc. Chiar daca studiile agentiilor de informatii prezic un razboi civil in acea-tara-indepartata-pe-care-trebuie-s-o-salvam si chiar daca amenintarea terorista nu e cu nimic mai indepartata decat acum doi ani. In sfarsit - si asta poate ca nu e chiar asa de uluitor pentru noi, romanii - chiar daca administratia in functie pare sa nu poata face deosebirea intre ipoteza armelor de distrugere in masa si certitudinea lor (observati ca nu l-am facut mincinos…). Ce mai: Bush aburitorul e cu cateva grade mai sus in sondaje decat Kerry cel rece si democrat!

Pentru aceasta situatie, americanii au un raspuns candid: itís the economy, stupid! Altfel spus, masina cea noua din fata casei si televizorul cat peretele dinauntru conteaza mai mult decat imaginile care curg pe el cand dai drumul unui canal de stiri. Americanii o duc bine si, ca niste oameni pragmatici, tind sa-i recompenseze cu voturi pe cei care-i conduc in acel moment. Bush a contribuit la tentatia asta prin reducerile de taxe, ramase inca in mintea oricarui american, dupa ce presedintele de dinainte l-a lasat cu un excedent bugetar de dimensiuni istorice. E si norocos pe deasupra: economia americana si-a revenit dupa socul bursier din 2000 si pare sa se descurce onorabil si cu preturile uriase ale petrolului. Companiile americane sunt in continuare inaintea celor europene la productivitate si la vitalitatea cu care ataca pietele mondiale. In sfarsit, spaima de dupa 11 septembrie a trecut, lumea calatoreste si cheltuieste bani din nou asa cum ar trebui - adica fara nici o masura.

Sigur, sunt si alte argumente care sa explice realegerea actualului presedinte. Sa nu uitam ca Bush prost-vorbitorul e ascultat de mai multi decat impecabil-gramatical-europeanul Kerry. Bush baiatul de la tara din sud (un fel de oltean de-al nostru) e admirat de mai multa lume decat Kerry, baiatul de la oras, tuns de frizeri francezi si irigat cu Perrier la radacina. In fine, Bush credinciosul fervent care nu prea pricepe separarea biserica-stat pica perfect pe trendul unei tari care-a stat la coada sa vada Patimile lui Iisus - si nu Povestea Evolutiei Naturale (film imaginar, regizat de mai putin cunoscutul Charles Darwin, pe care sigur Kerry il tine ascuns in biblioteca).

Daca e vreo lectie pentru noi aici, e simpla: oamenii ii voteaza pe cei cu care se identifica. Nu neaparat pe cei care au solutii, ci pe cei care le vorbesc despre ei pe limba lor. Care seamana cu ei, cu mica deosebire a norocului. "Puteam sa fiu in locul lui daca aveam o sansa" e indicatorul cel mai bun de eligibilitate. Daca publicul poate spune asta despre tine, esti pe drumul cel bun. Bush cel tanar nu e nici destept, nici frumos si nici cumpatat: abia a scapat de alcoolism, nu prea are chef de serviciu (in timpul mandatului sau a inregistrat un numar neobisnuit de concedii si zile libere) si nici nu stie exact pe ce lume se afla. Prima lui sansa a fost taticul si familia - un detaliu pe care toata lumea il stie si - trateaza asa cum se cuvine: cu invidie. Iar a doua a venit tot din munca altora: cea a americanilor, care o duc astazi mai bine decat acum patru ani. In toamna asta ne vom lamuri, aici si peste Atlantic, daca acest ultim argument e si cel mai important.