Emoţii care ne fac vii şi sănătoşi

Emoţiile umane se schimbă continuu; emoţiile nu sunt precum clădirile, să dăinuie o sută-două de ani. Ele se pot schimba de la o clipă la alta uneori; instabilitatea le caracterizează şi ne caracterizează ca fiinţe emoţionale. De aceea ne îndoim de propriile noastre iubiri din trecut şi sfarşim prin a ne întreba cu sinceritate; ”Oare eu am iubit? Ce înseamnă să iubeşti”? Cineva mi-a spus zilele trecute; ”Eu n-am spus nimănui... te iubesc”! Cu alte cuvinte, nu mi-am exprimat niciodată emoţia de iubire. ”Dar ai simţit că spui în interiorul tău”, am întrebat eu? ”O, am simţit uneori, dar n-am spus! Vorbim aici despre puterea de a avea emoţii şi, mai ales, despre capacitatea de a ne exprima aceste emoţii. Despre puterea de a alinia sentimentul cu gandul, gandul cu ceea ce spunem şi ceea ce spunem cu ceea ce facem. Pentru că noi simţim iubire, gandim ”te iubesc” uneori, dar nu spunem şi – nu de puţine ori – nu ne comportăm cu iubire, de teamă să nu fim răniţi. Aşa intrăm în conflict cu noi înşine, căci ne reprimăm emoţiile. Undeva, în trecut, începe caruselul îngust al reprimării emoţionale şi se întamplă atunci cand ne deschidem emoţional, ne exprimăm sincer, dar sfârşim prin a fi răniţi, prin a fi respinşi sau neînţeleşi. Frica de durere emoţională, de a fi părăsiţi, abandonaţi sau devalorizaţi ne sfâşie curajul şi ne invită să ne ascundem trăirea emoţională autentică. Pentru că ne e frică să spunem ”te iubesc”, ajungem să nu mai simţim ”iubire” într-o bună zi, ajungem să trăim pe jumătate, să ne exprimăm pe jumătate, să ne simţim goi, pustii şi, parcă, îndepărtaţi de viaţă.

Să ne exprimăm emoţiile în mod deschis şi sincer e – poate – una dintre condiţiile esenţiale ale vitalităţii, ale sentimentului omenesc adânc de a fi viu şi de a simţi că trăieşti. Emoţiile reprimate te pot face să te simţi rece, să respingi iubirea şi apoi să simţi şi să crezi că nu iubeşti şi nu poţi fi iubit. Frica de durere, frica de suferinţă, cauza esenţială a reprimării emoţiilor, trebuie învinsă şi nu se poate face aceasta decât ...exprimându-ne emoţiile cu orice preţ, cu orice risc, chiar conştienţi de faptul că am putea fi răniţi din nou. Celor care au probleme privind exprimarea emoţională le dau un exemplu frumos; copilul mic, care face primii paşi, cade, se răneşte, plânge, dar nu renunţă. El se ridică, se avântă iarăşi să păşească, încearcă din nou şi din nou, chiar dacă-l doare genunchiul, chiar dacă şi-a lovit mânuţa, rănile nu-l devitalizează şi nu-l fac fricos. Precum copilul mic, noi avem nevoie să păşim spre exprimare, să ne manifestăm emoţiile frumoase, să ne regăsim curajul. De la frică la curaj – acesta-i drumul şi pe acest drum e pasul pe care-l avem de făcut, marele pas spre reîntregirea de sine, spre propria viaţă, spre cei ce suntem cu adevărat. Să ai curajul de a spune ”te iubesc” dacă asta simţi. Să ai curajul să mângâi altă fiinţă, dacă mângâierea izvorăşte cu adevărat din tine. Să ai curajul să dai un telefon, dacă vrei să faci asta şi când simţi că emoţiile tale îţi cer să-l auzi pe cel iubit. Să ai curajul să dăruieşti, să mângâi, să participi, să fii viu, să cânţi, să râzi cu totată inima, nu doar din colţul gurii, să dansezi, să dăruieşti o floare; iată ce te duce către curajul de a fi tu însuţi, a-ţi asuma fiinţa care eşti, şi dacă ar fi ca ea să fie rănită de sute de ori. Asta înseamnă să fii viu, să simţi existenţa şi viaţa, să fii autentic, real, să fii tu însuţi cu orice risc. Emoţiile reprimate sunt energie reprimată, vitalitate ascunsă, neputiinţă de a curge în ritmul vieţii şi lipsa curajului de a trăi cu bucurie. Frumuseţea vieţii nu poate fi gustată fără să trăieşti aşa cum eşti tu, să te exprimi, precum copilul mic; să îmbrăţişezi când îţi vine să o faci, să râzi dacă simţi să râzi, să spui ce vrei să spui şi să faci lucrurile plăcute pe care doreşti să le faci. Cenzura raţiunii ne asunde pe noi de noi înşine şi ne face să nu trăim în întrregime, chiar dacă pare că o facem, că mergem pe două picioare şi respirăm. Dacă nu ne arătăm pe noi, cei autentici, dacă ne ascundem după raţionamente în mod excesiv, sufletul suferă, iar atunci cand suferă sufletul, energia vieţii e blocată undeva, de noi şi în noi. Să ne deschidem către viaţă, să scoatem din noi puterea fiinţei vii care suntem, să spunem te iubesc cu totată inima, căci aşa învingem frica de a trăi.