Eşec istoric al unui proces istoric (I)

Se implinesc cinci ani de apartenenta a Romaniei la UE si un prim bilant incepe sa se impuna. Ceea ce s-a tot evitat, indeosebi pe ideea ca e prea devreme sa se inventarieze rezultatele unui proces, fara indoiala istoric pentru Romania de acceptare in 'clubul vestic', a devenit cu insasi trecerea timpului inevitabil. Si, din pacate, bilantul se contureaza dramatic!

Dramatic, pentru ca, la o analiza chiar si sumara, toate potentialele avantaje pe care se insista inaintea aderarii nu s-au concretizat in vreun fel, in timp ce toate dezavantajele, de care se vorbise mult mai putin, s-au manifestat la cotele cele mai puternice, aproape ruinator. De fapt, proiectiile realiste spuneau, tinand cont de lipsa de pregatire a Romaniei pentru a infrunta competitia din UE, ca avantajele, care oricum erau pe termen lung, vor avea nevoie de timp spre a se evidentia, in vreme ce dezavantajele, care se manifestau de la inceput, aveau sa le surclaseze pe cele dintai intr-o prima faza. Or, ceea ce s-a intamplat in aceasta prima faza a fost ca, in timp ce dezavantajele au duduit pur si simplu, punand la pamant o Romanie si asa nepregatita, potentialele avantaje nu numai ca nu au mijit cumva pentru o perspectiva chiar neclara, dar, dupa cum se desfasoara lucrurile, par a fi disparut in ceata pentru totdeauna.

Totul era de fapt strict previzibil, avand in vedere cum marii decidenti ai UE considerasera ca trebuie sa se prezinte la intrare Romania: anume, deposedata de orice le-ar fi putut face vreo concurenta. Din pacate, acesta a fost sensul campaniei penibile care s-a desfasurat cu toate panzele sus in timpul negocierilor pentru aderare: vreti aderarea, dati economia! Intr-o perioada istoriceste scurta, Romania a fost nevoita sa cedeze capitalului nu intamplator vest-european exploatarea petrolului, jumatate din cea a resurselor de gaze, intreaga distributie de gaze, in majoritate distributia de electricitate, controlul sistemului bancar, sistemul de asigurari. Toate aceste cedari au fost parte chiar a procesului de negociere a aderarii. Corifeii UE nici nu s-au ascuns. N-au mai folosit nici un paravan. Nici nu s-a conceput ca aceste negocieri sa se desfasoare fara instrainarea Petrom. Si la fel a fost in afara discutiei finalizarea acestor negocieri fara angajamentul ferm al partii romane de instrainare a BCR, piesa centrala a sistemului bancar, instrainare care a insotit de altfel intrarea propriu-zisa in UE. Si, de indata ce partea romana a promis cedarea catre firme franceze si germane a distributiilor de gaze, capitolul privind concurenta, aflat in cel mai strasnic blocaj, s-a deblocat ca prin farmec!

Trecem peste faptul ca, facute in numele virtutilor privatizarii, aceste instrainari n-au fost niste privatizari, ci pure transferuri de proprietate catre alte state, caci companiile franceze, germane, italiene, austriece care au fost beneficiarele preluarilor erau companii de stat. Inca si mai important era altceva. Fara toate acestea – adica fara o prezenta proprie in punctele nodale si sectoarele profitabile din economie –, Romania, cu industrie deja demolata si agricultura deja pusa la pamant, devenea dintr-o data un fel de leguma, ce era aruncata in lupta cu leii din UE. Si, din pacate, leilor de prin UE le plac si legumele!

In asemenea conditii, Romania nu avea in mod obiectiv cum profita de pe urma a ceea ce era considerat cel mai mare avantaj al aderarii la UE – respectiv accesul direct si fara obstacole la o piata de peste jumatate de miliard de consumatori! De pietele extinse profita campionii! Romania nu mai avea nici un campion. Fusese pusa sa-i cedeze marilor echipe din Vest. Mai rau, Romania nu mai avea de fapt nici macar jucatori! Si chiar daca renunti la castig, cum dracu’ sa joci daca nu mai ai nici macar jucatori?! Restul constituie baliverne, ipocrizii si vorbaraie politica degeaba! Nu trebuie sa mire ca Romania n-a fructificat nimic din potentialele avantaje ale aderarii la UE si ca a inregistrat pierderi peste pierderi, esec dupa esec in interiorul UE.

(va continua)