Explozii ratate

Nu mă pot lăuda (dacă ar fi cazul să mă laud) că am fost martor ocular la multe evenimente sau catastrofe, nu de alta, dar nu cred că pot fi citate cele pe care le-am urmărit ca tot omul la televizor. Totuşi am văzut bombardamente (în copilărie), un incendiu spectaculos (în adolescenţă), două eclipse totale de soare (la vremea lor) şi un cutremur de pământ, în 1977. Totuşi, dacă aş fi întrebat ce mi-a lăsat o amintire imposibil de şters, răspunsul ar fi o fereastră.
Nu peisajul, un parc liniştit din Cotroceni, îmi rămâne în minte, ci sutele de lilieci care încercau să hiberneze ascunşi în josul jaluzelei. Le-am tulburat fără să vreau liniştea şi am declanşat o avalanşă de vietăţi fioroase, cu gurile pline de dinţi ascuţiţi şi ochii roşii, parcă dornici de sânge. Au zburat spre castelul de apă din parc şi m-au lăsat înspăimântat, dar cu înţelegerea alegerii liliacului ca simbol diabolic în arta plastică.

Peste puţină vreme aveam să aflu că spre sfârşitul celui de-al doilea război mondial liliecii au primit o misiune. Într-o scrisoare trimisă Casei Albe, un dentist anonim propunea ataşarea de mici bombe incendiare liliecilor închişi în cuşti ce urmau să fie paraşutate în teritoriul inamic. Experimentul a avut ca rezultat distrugerea nedorită a unei baze aeriene din Carlsbad, New Mexico.

Se ştie că nu e sănătos să te afli în apropierea unei explozii nucleare. Asta nu i-a împiedicat pe armurierii americani să construiască aruncătoare de grenade care să lanseze armament atomic miniaturizat la distanţe de cel mult 4 kilometri. Neinspiratul program a fost abandonat prin 1962, când a fost semnat primul tratat care interzicea exploziile în atmosferă.

Alţi fantezişti, printre care fizicianul Todd Petersen, au încercat să producă aurore boreale artificiale trimiţând câţiva megavaţi de energie în straturile superioare ale atmosferei. Nu se ştie exact cu ce scop, dar teoriile abundă. Unii susţin că e vorba despre război meteorologic, alţii că este vorba despre arma Judecăţii de Apoi sau, cine ştie, de o simplă maşină de spionaj. De parcă fabricarea de aurore boreale nu ar fi destul.

Nu mai puţin ciudată pare ideea utilizării unui soi de fulgere artificiale pentru a distruge bombele inamicului. După câteva scandaluri declanşate de folosirea incorectă a fondurilor, proiectul a căpătat un nume nou, ceva cu "energetică aplicată", şi a încercat să găsească o metodă eficientă de a opri vehiculele teroriştilor. Şi le-a oprit, din păcate la cel mult 15 metri, ceea ce e prea puţin pentru un camion plin cu dinamită. Oricum, pare mai promiţător decât proiectul pompos intitulat "Tehnologia cu orientare directă a fulgerelor artificiale", despre care nu se ştie mare lucru. Dar şeful proiectului, un anume Pete Bitar, se ocupa în timpul liber de automobile zburătoare. Cine are urechi de auzit...

La prima vedere, încercarea de a stropi teroriştii cu o spumă care se solidifică rapid şi îi imobilizează pare o prostie. Există însă mai multe companii care declară un interes activ în acest domeniu, susţinând că aici se află viitorul războiului cu arme non-letale. Se vorbeşte şi despre lasere care îi chiorăsc pe adversari, despre tunuri acustice care îi avertizează sau îi asurzesc pe combatanţii inamici. O armă cu microunde, care provoacă o intensă senzaţie de arsură, a făcut o impresie admirabilă asupra unui grup de reporteri invitaţi la o utilizare demonstrativă. Era o dimineaţă ploioasă şi căldura provocată de radiaţie s-a dovedit a fi foarte plăcută.

Acum vreo 20 de ani se zvonea că un ofiţer sovietic a reuşit să dreseze delfini, făcându-i capabili să atace şi să scufunde navele inamice. Delfinii cu pricina erau antrenaţi să recunoască vapoarele duşmanului după sunetul elicelor şi să nu se atingă de navele prietene. După câţiva ani, când n-a mai avut bani pentru îngrijirea delfinilor, ofiţerul cu pricina i-a vândut unor întreprinzători din Iran. Soarta lor nu este cunoscută. Persistă însă zvonurile că mamiferele marine învaţă să ucidă scafandrii autonomi ai inamicului.

Cât despre folosirea drogurilor, mai ales a celor halucinogene, în scopuri militare, s-a scris şi s-a vorbit foarte mult, fără a se ajunge la informaţii precise. Controlul gândirii reprezintă o veche dorinţă a savanţilor. Celebra companie aeronautică Boeing încearcă de mai bine de 50 de ani să folosească puterea minţii pentru a influenţa computerele. Uneori subiecţii reuşesc, dar succesul se lasă încă aşteptat. Aşa că dacă nu reuşiţi cu propriul computer, nu disperaţi. Rămâne speranţa că putem avea un succes nelimitat la pasienţe. Sau la alte jocuri...