Faliţii ligii lui Mitică

Turneul final al CM face oarece umbră treburilor domestice din fotbalul de-aproape de noi. Dar nici corvoada mondială din Africa de Sud, nici surprizele competiţiei şi nici măcar supralicitarea isterică a stupidei vuvuzele nu-i pot trece în neobservare pe faliţii ligii lui Mitică.

Despre micuţii provinciei se discută, ca de obicei, puţin. Cu mici excepţii, diriginţii cluburilor de pluton îşi măsoară cu bun-simţ alonja şi nu recurg nicicum la exerciţii ale publicităţii ieftine. Parcă nici gradaţii europeni ai provinciei nu mai au aplombul de altădată. Tirajul declaraţiilor îmbibate de fudulie a scăzut semnificativ. Nu îndrăznesc să sper că or fi trecut ei prin cine ştie ce şcoli de corecţie. Cred mai degrabă că paraleii şotronului intern au devenit târşăloşi sub ameninţarea perspectivei.

Ştiu şi ei că paradeala de fundul curţii, practicată asiduu în competiţia internă, nu te poate antrena pentru afacerile europene ale fotbalului. Iar acum nu mai trag în piept aerul fals al înălţării pentru a nu cădea de foarte sus în viitorul apropiat. Oricum, tăcerea, fie ea şi impusă, le stă bine. Mai ales acum, când şi tăcuţi fiind, se impun autoritar în tradiţionala dispută cu granzii Bucureştilor. Nu-l includ aici pe Vasile Şiman. Patronul abia promovatei Sportul Studenţesc n-a fost niciodată corist. A interpretat pe cont propriu o partitură la fel de proprie. Fapt care nu-l ajută să evite retrogradarea, dar îl ajută să evite ridicolul. Beleaua cât casa dă târcoale pe la Steaua, Dinamo şi Rapid. Pe acest traseu se consumă la greu sedativele crizei.

George Copos şi Dinu Vamă au ales din nou calea colaborării. Imediata vecinătate poate stârni ceva amintiri plăcute. Dar prezentul nu se regăseşte nici de-al dracului în acele amintiri. Copos, omul care trebuie să dea banul, a fost dintotdeauna un chibzuit. Acum însă, în vreme de restrişte, ariciul a devenit şi mai arici. Dinu Vamă ştie să cheltuiască. Cheltuieşte relaţiile pe care şi le-a făcut în fotbal. Dar şi această cheltuială de mare caracter, pentru a fi eficientă, trebuie să aibă ceva temelie de cash. Care nu prea se există. Foarte aproape şi, în acelaşi timp, foarte departe de cei doi se situează Şumudică. El se află într-un concediu cu plată şi nu va fi pus în nici un caz în situaţia de a stinge lumina.

Fiindcă nu are acces la comutator. Nicolae Badea afirma, cu umor, că asistând la scena prezentării celor trei rapidişti a avut impresia că stagiunea de vară a Teatrului Giuleşti s-a deschis cu piesa "Take, Ianke şi Cadîr". Ne-am opri la umorul şefului dinamovist. Numai că Nicolae Badea nu este doar un spectator. În Ştefan cel Mare, el devine actor. Chiar actor principal într-un apus de soare comun şi trist în acelaşi timp. Comun prin adaptarea regizorală mereu aceeaşi şi trist pentru dinamovişti. Drama se transformă în comedie doar dacă este privită de peste gard. De la Giuleşti. De Take, Ianke şi Cadîr.

Steaua duce trena defilării tristelor figuri. La Rapid şi la Dinamo, de bine, de rău, mai vesel sau mai trist, se încropeşte scenariul viitorului campionat. Gigi Becali traversează, în schimb, o criză totală de inspiraţie. Aşa mi-a venit să zic. Inspiraţie! De fapt, el se află în situaţia de a experimenta creşterea peştilor în iarbă. Fiindcă despre apă nici nu poate fi vorba.