Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În România, din păcate, asistăm adeseori la un spectacol trist: legea și dreptatea par să se certe, să se îndepărteze una de cealaltă, căci deciziile judecătorești, aparent ancorate în litera legii, se lovesc de realitatea palpabilă a vieții de zi cu zi, creând un sentiment profund de nedreptate și frustrare în rândul cetățenilor.
Contextul acestei drame este complex, marcat de pretențiile constante ale Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pentru ”salarii și pensii europene”, în timp ce justiția, adeseori, livrează soluții care sfidează logica și bunul simț. Cum putem vorbi despre o justiție eficientă și credibilă, când sistemul însuși pare să fie structurat pe inechități și paradoxuri?
În acest peisaj confuz, rolul justiției de a fi un arbitru imparțial, cel puțin teoretic, devine suspect, aproape partizan. Tocmai de aceea, se naște întrebarea dacă sistemul este coruptibil sau, mai grav, dacă este conceput să funcționeze în favoarea unui grup restrâns de privilegiați, nu în slujba binelui public. Cetățeanul de rând, martor la aceste anomalii, se simte abandonat, neavând la cine să apeleze pentru a-și face auzită vocea și pentru a-și vedea dreptatea împlinită.
Această stare de fapt generează o apatie generalizată față de actul de justiție, transformând justiția dintr-un instrument de protecție și corecție într-o barieră insurmontabilă, un obstacol în calea progresului individual și colectiv. Lipsa de încredere în sistemul judiciar nu este doar o problemă de percepție, ci o realitate palpabilă, susținută de statistici și de experiențele traumatizante ale celor care s-au lovit de zidurile sale.
Unul dintre cele mai frecvente reproșuri aduse magistraților români este acela de a da sentințe care ignoră realitatea. Fie că vorbim despre corupție la nivel înalt, abuzuri în funcții publice sau infracțiuni mărunte, deciziile judecătorești sunt adeseori percepute ca fiind deconectate de la experiența cotidiană a cetățenilor.
Sentințele blânde pentru infractori periculoși, achitările controversate bazate pe interpretări formale ale legii sau termenele de prescripție care anulează eforturile anchetatorilor sunt doar câteva exemple care alimentează indignarea publică. Această ruptură între lege și dreptate nu afectează doar victimele infracțiunilor, dar erodează și încrederea în statul de drept și în capacitatea justiției de a proteja interesele cetățenilor.
De cele mai multe ori, publicul larg are dificultăți în a înțelege raționamentele juridice care stau la baza unor decizii controversate. Termenii tehnici, procedurile complicate și interpretările subtile ale legii creează o aură de mister în jurul actului de justiție, făcându-l inaccesibil și opac, iar această lipsă de transparență alimentează speculațiile și conspirațiile, erodând și mai mult încrederea în sistem.
Citește pe Antena3.ro
Este vital ca judecătorii să fie capabili să-și explice deciziile într-un limbaj clar și concis, accesibil tuturor cetățenilor. O justiție transparentă și responsabilă este o justiție care se bazează pe încredere, nu pe teamă sau pe ignoranță, căci numai astfel putem spera să reconciliem legea cu realitatea și să construim un sistem judiciar care să servească într-adevăr interesele societății.
Pretențiile CSM privind ”salarii și pensii europene” ridică o întrebare fundamentală: cât costă, de fapt, respectul în justiție? Argumentul că magistrații trebuie plătiți regește pentru a rezista tentațiilor corupției și presiunilor politice este unul controversat. Este adevărat că independența financiară este importantă, dar nu este singura garanție a integrității.
Mai mult, discrepanța uriașă dintre veniturile magistraților și cele ale altor categorii profesionale, inclusiv medici, profesori sau polițiști, generează un sentiment de inechitate socială profundă. În timp ce sistemul public se confruntă cu lipsuri și nedreptăți, magistrații beneficiază de privilegii exorbitante, alimentând percepția că justiția este o instituție elitistă, desprinsă de realitățile economice ale țării.
În realitate, discuția despre salarii și pensii ar trebui să fie una secundară, nu o prioritate absolută. Respectul se câștigă prin competență, integritate și dedicare, nu prin sume exorbitante de bani, căci un judecător care își face treaba cu profesionalism și onestitate va fi respectat de cetățeni, indiferent de nivelul veniturilor sale.
Investițiile în justiție ar trebui să se concentreze pe îmbunătățirea infrastructurii, digitalizarea procedurilor, formarea profesională continuă și, mai ales, pe consolidarea integrității magistraților. Un sistem judiciar eficient și corect este o investiție pe termen lung în viitorul României, o garanție a stabilității sociale și economice.
O altă anomalie a sistemului judiciar românesc este vârsta de pensionare a magistraților. În timp ce în majoritatea țărilor, judecătorii ajung în funcții de conducere după o carieră lungă și experiență vastă, în România, magistrații se pot pensiona la vârste la care, în alte țări, abia ajung judecători. Această practică nu doar că privează sistemul de expertiza unor profesioniști valoroși, dar generează și costuri bugetare enorme, prin plata unor pensii speciale exorbitante. Judecătorii cu experiență vastă au un rol crucial în formarea noilor generații și în asigurarea calității actului de justiție, iar prin pensionarea lor prematură, se pierde o resursă umană prețioasă.
Cum putem vorbi despre o justiție modernă și eficientă, când sistemul este conceput astfel încât să scoată din circuit judecători competenți și experimentați, înlocuindu-i cu tineri absolvenți, lipsiți de experiența necesară?
În plus, sistemul actual de pensionare favorizează o mentalitate orientată către beneficii personale, mai degrabă decât către servirea interesului public. Magistrații sunt tentați să se pensioneze cât mai devreme, pentru a beneficia de pensii speciale, în loc să-și continue cariera și să contribuie la îmbunătățirea sistemului judiciar.
Pentru a redresa situația din justiția română și pentru a recupera legătura vitală dintre lege și dreptate este necesară o schimbare profundă de mentalitate și o reformă radicală a sistemului. Printre măsurile necesare, se numără: publicarea motivărilor deciziilor judecătorești și evaluarea performanței magistraților, care ar contribui la creșterea responsabilității și la reducerea abuzurilor, stabilirea unui sistem de salarizare și pensionare echitabil, care să reflecte complexitatea muncii, dar să evite privilegiile exagerate și inechitățile sociale, alinierea vârstei de pensionare a magistraților cu standardele altor țări, ceea ce ar permite valorificarea experienței profesioniștilor și ar reduce presiunea asupra bugetului de stat și, nu în ultimul rând, promovarea educației juridice în rândul cetățenilor, ceea ce ar contribui la creșterea gradului de conștientizare cu privire la drepturile și obligațiile legale, precum și la o mai bună înțelegere a funcționării sistemului judiciar.
Pentru a realiza această transformare, este indispensabil un leadership puternic și o viziune clară din partea factorilor de decizie. Reforma justiției nu poate fi un proiect politic, ci un efort național, care să depășească clivajele ideologice și să mobilizeze toate resursele necesare pentru a construi un sistem judiciar modern, eficient și credibil.
În plus, este esențial ca cetățenii să se implice activ în procesul de reformă, prin participare la consultări publice, prin monitorizarea activității magistraților și prin exprimarea opiniilor cu privire la modul în care funcționează sistemul judiciar. O societate civilă activă și implicată este cea mai bună garanție a unei justiții independente și responsabile.
Doar printr-un efort concertat și o viziune clară putem spera să construim o justiție responsabilă, eficientă și credibilă, care să fie cu adevărat în slujba intereselor cetățenilor și să contribuie la consolidarea statului de drept în România.
Eleanor Roosevelt spunea că ”dreptatea nu este doar o noțiune abstractă; este un set de principii vii. Dacă nu le trăim, le vom pierde.”, iar în România de astăzi, această pierdere pare deja să fi început. Pentru ca dreptatea să revină acolo unde îi este locul, în inima legii și în conștiința națională, este nevoie de mai mult decât reforme tehnice și promisiuni politice; este nevoie de curaj moral, de onoare profesională și de o resetare profundă a valorilor care guvernează justiția, căci, în cele din urmă, nu paragrafele legii ne apără, ci oamenii care le aplică. Iar când acești oameni uită că dreptatea nu se face doar prin coduri, ci și prin caracter, atunci statul nu mai este de drept, ci doar de fațadă.
Dacă nu vom cere, cu fermitate și luciditate, o justiție care să reflecte nevoile reale ale societății și să redea cetățenilor încrederea în ideea de echitate, vom continua să trăim într-o democrație cu legi, dar fără dreptate, adică într-o minciună juridică. Nicio națiune nu poate construi un viitor solid pe temelia unei minciuni.
